Ultima ora articole

Se caută peștii de la fântâna din centrul Timișoarei. Primăria penalizează masiv firma care se ocupă de reabilitare

Se caută peștii de la fântâna din centrul Timișoarei. Primăria penalizează masiv firma care se ocupă de reabilitare

Societatea ”cu pedigree liberal”, așa cum a numit-o primarul Dominic Fritz, care se ocupă (sau nu) fântânii cu pești din centrul Timișoarei, va plăti sume importante sub formă de penalități de întârziere. Mai mult, se pare că primăria este nevoită să caute și peștii decorativi care se aflau pe marginea fântânii și despre care nu

Dominic Fritz

Viceprimarul liberal al Timișoarei, anunțat că ar putea rămâne fără obiectul muncii. Fritz îi cere voturile pentru proiectele lansate de administrație

Cosmin Tabără, viceprimarul liberal al Timișoarei, a primit, marți, o amenințare voalată cum că ar putea rămâne fără atribuții în cadrul conducerii municipalității. Aceasta, din partea primarului Dominic Fritz, în cadrul unei conferințe de presă, edilul șef spunând că vrea ca cel care îi stă alături la conducerea instituției să voteze proiectele lansate și nu

Frigoglass face o nouă fabrică de vitrine frigorifice complet utilată, lângă Timişoara

Compania greacă Frigoglass construiește în zona Timişoarei o nouă unitate completă pentru producerea de frigidere profesionale. Investiţia totală este de 60 de milioane de euro, din care reconstrucţia 40-42 de milioane. Fabrica fost complet distrusă anul trecut de un incendiu. Societatea a primit până acum aproape 35 de milioane de euro de la asigurări.  

Unul dintre cei mai mari cântăreţi sârbi, Miroslav Ilić, concertează sâmbătă la Buziaş, la „Zilele veveriţelor”

Festivalul „Zilele veveriţelor” se întoarce la finalul acestei săptămâni, după o pauză de trei ani dată de pandemie. Principala atracţie artistică a acestui an va fi concertul cunoscutului solist sârb Miroslav Ilić, care va avea loc sâmbătă, de la ora 19.00, şi va dura trei ore. Considerat de mulţi drept cel mai bun cântăreţ la

Panică în zona centrală a Timișoarei! Amenințare cu bombă la un celebru complex comercial/Update. Alarma a fost falsă

Un apel la 112 anunța în dupa masa zilei de luni o „bombă” la cel mai celebru complex comercial din zona centrală. Este vorba despre magazinul Bega. Zona vizată de posibilul atentat ar viza etajul doi al complexului comercial. Oamenii legii au sosit de urgență la fața locului, iar prima măsură este evacuarea întregii clădiri.

Rectorul UPT cere măsuri de sprijin pentru angajarea de profesori noi: Procedura birocratică este stufoasă și greu de îndeplinit

Universitățile din România se confruntă cu cel mai scăzut grad de ocupare a posturilor de cadre didactice titulare. La Universitatea Politehnica Timișoara a avut loc o scădere de zece procente în ultimii ani pentru că din sistem au ieșit foarte mulți profesori. În prezent există specialiști care doresc să se angajeze în universități, însă procedura

Liderul PNL Timiş, Alin Nica, umilit (din nou) de omologul său PSD-ist, Alfred Simonis. Faza pe ITM Timiş

PSD Timiş le-a dat o nouă “ţeapă” celor din PNL Timiş. Atfel, social-democraţii le-au oferit liberalilor funcţia de director al ITM Timiş, pentru ca apoi ministrul Muncii să-i prelungească mandatul PSD-istului Pavel Kasai. Liberalii timişeni conduşi Alin Nica au devenit pe zi ce trece un sac de box pentru cei din PSD Timiş. Nu trece

Accident mortal în Timiș

Accident mortal lângă Orţişoara

Duminică neagră pe şosele din Timiş. Un tragic eveniment rutier s-a soldat cu decesul unei persoane. Azi-dimineață, în jurul orei 07:30, un bărbat de 42 de ani a condus un autoturism pe A1 dinspre Arad spre Timișoara, iar în zona localității Orțișoara a intrat în coliziune cu un autocamion care se deplasa în fața sa.

Construcția Centurii Sud Timișoara a depășit pragul de jumătate din proiect/FOTO

Șantierul pentru construirea Centurii Sud a Timișoarei a trecut de 50% progres total, în timp ce pentru relocarea utilităților de apă și irigații a ajuns la peste 65%. Cel mai mult s-a lucrat în ultimele zile în zona Ghiroda. Principalele lucrări din ultima perioadă de pe șantierul centurii de sud a Timișoarei s-au concentrat în

Se votează modificarea regulamentului Timpark. Mașinile de firmă și cea a soției devin „Rezident”

Proiectul de modificare a regulamentului de funcționare al Timpark, prin intermediul cărora mașinile de firmă ale locatarilor sau cea de a doua mașină a familiei poate primi abonament de tip rezident intră în sfârșit la votul consilierilor locali. Exact abonamentele de tip Rezident au creat și cele mai mari probleme. Odată pornit programul de acordare

Accident mortal în Timiș

Impact mortal. Doi bărbați și-au pierdut viața după o ciocnire violentă

Drumuri însângerate. Un bărbat de 71 de ani, aflat la volanul unui autoturism a pătruns pe DN 68 A, ieșind din parcarea unei societăți comerciale pentru a efectua o întoarcere și a intrat în coliziune cu o motocicletă, care circula dinspre Lugoj. Din nefericire, atât conducătorul motocicletei în vârstă de 52 de ani cât și

Opinii total divergente. Patronii de terase și Primăria Timișoara sunt pe unde complet diferite

Municipalitatea timișoreană și proprietarii de terase au dezbătut ore întregi problema amplasării acestora în oraș. Cum vor arăta acestea, ce mobilier se va folosi, ce orar vor avea, toate aceste întrebări au adus răspunsuri și nemulțumiri, atât din partea reprezentanților primăriei, dar și a proprietarilor de afaceri. De la întâlnire nu s-a plecat cu zâmbetul

Primarii PNL,de la dreapta: Nica, Goza, Roman

Sfidare la vârful PNL Timiş. Primarii liberali din Lugoj şi Deta, Claudiu Buciu şi Petru Roman, i-au întors spatele lui Alin Nica

Conflict la vârful PNL Timiş. O întâlnire convocată de Alin Nica pe teme administrative, dar şi politice, s-a transformat într-un eşec lamentabil pentru liderul PNL Timiş. În momentul în care au fost abordate teme politice, mai întâi primarul Detei, Petru Roman, urmat imediat de edilul Lugojului, Claudiu Buciu, i-au întors spatele la propriu lui Nica

Cercetat de ANI, latifundiarul Radu Ţoancă vinde un teren care nu este trecut în declaraţia sa de avere

Cunoscutul consilier municipal PSD Radu Ţoancă a pus la vânzare trei parcele de teren în Dumbrăviţa, având o suprafaţă totală de o jumătate de hectar. Problema este că acel teren nu există în “declaraţia de avere” a PSD-istului. Mai mult, Ţoancă este cercetat de ANI tocmai pentru mari neconcordanţe în declaraţiile de avere. “Justiţiarul” din

Aerodromul Cioca

CJ Timiș solicită bani prin PNRR pentru reabilitarea clădirilor de la Aeroportul Cioca

Clădirile de pe aeroportul utilitar de la Cioca vor intra în reparații, iar pentru aceasta se vor solicita fonduri din Programul Național de Redresare și Reziliență, au decis consilierii județeni în cadrul unei ședințe de plen extraordinare. Vizate sunt hangarul, corpul administrativ și aerogara. Consilierii județeni au aprobat joi documentația aferentă depunerii a două proiecte

Mai mulți ofițeri de poliție efectuează cercetări la Primăria Timișoara

Mai mulți ofițeri de poliție de la Investigații Economice au venit dis de dimineață la sediul Primăriei Timișoara. În acest caz a fost deschis un dosar penal, se pare că ar fi vorba despre organizarea unor concursuri de angajare pentru mai multe posturi de conducere la departamentele municipalității, unde ar exista mai multe probleme Polițiștii

Primăria Timişoara a câştigat, în primă instanţă, procesul cu fostul politician Cornel Sămărtinean, pentru un spaţiu de pe strada Alba Iulia

Primăria Timişoara a câştigat în primă instanţă litigiul deschis împotriva municipalităţii de fostul deputat Cornel Sămărtinean. Firma acestuia a fost evacuată dintr-un spaţiu al primăriei de pe strada Alba Iulia, pe care-l subînchiria cu un profit lunar de aproape 1.500 de euro. Firma fostului deputat Cornel Sămărtinean (PDL, PNL, PMP) a închiriat de la primărie

Încurcături în actele pentru sala polivalentă a Timișoarei. La stadionul mare e ceva mai bine

Primăria Timișoara și Consiliul Județean Timiș au reușit să își dea mâna și să meargă la București pentru a vedea când va avea orașul stadion nou și sală polivalentă. Nu au fost la discuțiile purtate la Compania de Investiții nici Dominic Fritz, nici Alin Nica, cei doi și-au trimis adjuncții, Cosmin Tabără și Alexandru Proteasa.

Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.