Ultima ora articole

Simona Marinescu, un important membru PSD Timiş, a decedat la Mamaia, la o reuniune a partidului

Simona Marinescu, un important membru PSD Timiş, a decedat la Mamaia, la o reuniune a partidului

Simona Marinescu, membră în cadrul organizaţiei locale Lugoj şi vicepreşedinte al organizaţiei judeţene de femei din cadrul PSD Timiş, a decedat la Mamaia, acolo unde participa la şcoala de vară a formaţiunii politice. Din primele informaţii, ea ar fi făcut un infarct care i-a fost fatal, în ciuda intervenţiei medicilor de pe ambulanţa sosită la

Nicolae Robu e optimist: Ne pregătim de Noua Timişoara

Deschiderea Iulius Town a stabilit un nou standard de calitate, spunea primarul Nicolae Robu, vineri, la inaugurarea investiţiei care va ajunge la final la jumătate de miliard de euro. Tot cu această ocazie, el a mai vorbit despre un nou concept, unul care deja prinde contur, Noua Timişoara. Toată zona din jurul Iulius Town se

Cetăţeanul numărul unu al urbei a fost din nou primul. La volan, în pasaj / VIDEO

Nu se putea să se deschidă noul pasaj realizat de cei de la Iulius Town, iar de la tăiat panglica să lipsească primarul Nicolae Robu. Mai mult, el nu s-a lăsat până nu a fost primul care s-a şi dat cu maşina prin noua traversare dinspre Piaţa Consiliului Europei spre bulevardul Antenei. Domnul Vasile, şoferul

Primării din Timiș, certate de președintele Consiliului Județean: „Foarte mulți oameni sunt în pragul disperării din cauza alergiei la ambrozie”

Primării din Timiș, certate de președintele Consiliului Județean: „Foarte mulți oameni sunt în pragul disperării din cauza alergiei la ambrozie”

Ambrozia este în floare, iar alergiile din cauza plantei dăunătoare sunt la ordinea zilei și din ce în ce mai severe. „Tratamentul” descoperit până acum pentru alergia la ambrozie este… stârpirea acestei buruieni prin tăiere sau smulgere. Președintele Consiliului Județean Timiș Călin Dobra atenționează primarii și le cere să ia măsuri urgente pentru combaterea ambroziei.

Arheolgii români şi maghiari realizează noi descoperiri de mare valoare la Mănăstirea Egres

Arheolgii români şi maghiari realizează noi descoperiri de mare valoare la Mănăstirea Egres. Cercetările continuă / FOTO

Cercetările arheologice desfăşurate la deja cunoscuta mănăstire de la Igriş continuă cu succes. Un proiect de cercetare româno-maghiar,  scoate la lumina zilei detalii tot mai interesante legate de situl istoric aflat în localitatea din apropierea Mureșului. Chiar în urmă cu câteva zile au fost descoperite o serie de monede de valoare arheologică deosebită. Cercetările arheologice

Lotul 3 din autostrada Lugoj – Deva

Reziliere pe lotul 3 din autostrada Lugoj-Deva/ UPDATE. Cuc dă cu presupusul: Cred că…cea mai bună soluţie este rezilierea

Situaţia existentă pe lotul 3 din autostrada Lugoj-Deva se complică, o serie de informaţii din domeniu anunţă rezilierea contractului existent între constructor şi Compania de Drumuri. Informaţia nu a fost încă oferită sau confirmată pe canalele oficiale ale CNAIR sau ale Ministerului Transporturilor. Conform unor informaţii, contractul existent între CNAIR şi grupul de firme care

Nicolae Robu pe santier

Dezvoltarea în forţă a Timişoarei e blocată de forţe rău intenţionate

Forţe rău intenţionate împiedică dezvoltarea în forţă a infrastructurii locale timişorene, spune primarul Nicolae Robu. El subliniază că din diferite motive nu se dau aprobări pentru realizarea a două noi poduri peste Bega, iar la pasajul de la Solventul statul român e acuzat de proastă funcţionare. De săptămâna viitoare, circulaţia rutieră între Piaţa Consiliul Europei

Strada Grigore Alexandrescu u

Se întâmplă, în sfârşit! Strada Grigore Alexandrescu, la un pas de demararea modernizării

Una dintre cele mai circulate străzi din zona de nord a Timişoarei, strada Grigore Alexandrescu, care face legătura între Calea Torontalului şi Calea Aradului, urmează să intre, în sfârşit, în reabilitare.  Primăria Timişoara, „titulara” investiţiei, aştepată părerile cetăţenilor referitor la încadrarea de către APM Timiş asupra impactului asupra mediului a lucrărilor. Aceasta este una dintre

Se pregăteşte debarcarea subprefectului de Timiş? UPDATE Schimbarea de prefecţi şi subprefecţi pe ordinea de zi în şedinţa de Guvern

Conducerea Prefecturii Timiş ar putea să se schimbe, de marţi, ca urmare a deciziei celor de la ALDE de a renunţa la colaborarea din cadrul coaliţiei guvernamentale cu cei de la PSD. Vorbim despre subprefectul de Timiş, Cristian Franţescu, care, deşi apolitic, a fost susţinut de către filiala locală a partidului condus de Călin Popescu

Parcul Copiilor

Primăria dă 17.000 de lei pentru întreţinerea „Marry go round”. Alte 95.000 de lei merg pentru modernizarea Parcului Copiilor

Cel mai nou parc intrat în atenţia Primăriei Timişoara în vederea modernizării este Parcul Copiilor, unde a fost lansată o nouă licitaţie. În urma acesteia se va desemna o firmă care să realizeze proiectul şi asistenţa tehnică aferente modernizării. Tot pentru acest parc, municipalitatea caută firmă care să se ocupe de întreţinerea curentă, iar suma

mistreți

Vânătorii iau în vizor porcii mistreți din Timiș pentru a ține pesta porcină afară din județ

Pesta porcină africană este foarte aproape de județul Timiș, în Arad. La Garda Forestieră Timișoara a avut loc, luni, o ședință la care a participat și prefectul de Timiș Eva Andreaș, unde s-a pus în discuție respectarea cotei de vânătoare a porcilor mistreți (fiind cunoscut că aceștia răspândesc pesta porcină), care a fost mărită de

Copil din Sânpetru Mare, dat dispărut de familie. Sună la 112 dacă l-ai văzut!

Dispariție într-o mică localitate din Timiș. Un băiat în vârstă de 15 ani este de negăsit, după ce a plecat de la domiciliul său din localitatea Sânpetru Mare, în urmă cu două zile, sâmbătă, în data de 24 august. Familia a alertat autoritățile ieri, iar polițiștii Serviciului de Investigații Criminale încearcă să-i dea de urmă.

Cod galben de furtună

Ploi torențiale, vijelii și instabilitate atmosferică. Cod galben pentru cinci județe din vestul țării

Continuă perioada cu vreme instabilă în vestul țării. Meteorologii atenționează că norii vor pune stăpânire pe patru județe din această parte a țării. Timiș, Arad, Caraș-Severin, Hunedoara și Bihor vor intra sub cod galben de vreme rea. În județul Hunedoara codul galben va intra în vigoare astăzi, la ora 14.00, iar până la ora 22.00

Accident mortal între Beba Veche și Valcani

Accident mortal în Timiș: două persoane au murit după ce au ajuns cu mașina într-un canal cu apă

Accident grav în această seară, în Timiș. O mașină în care se aflau două persoane a ieșit de pe carosabil și a ajuns într-un canal, între localitățile Beba Veche și Valcani. La fața locului este o adevărată desfășurare de forțe. Intervin echipaje ale poliției, ambulanțe și pompierii cu o autospecială de stingere cu apă și

Traficul din Timișoara

Sute de persoane suferă zilnic din cauza zgomotului produs de autovehicule, în Timişoara

Sute de persoane din Timişoara sunt expuse zilnic problemelor generate de traficul rutier. În ciuda acestor date statistice culese de Agenţia Europeană de Mediu, situaţia din oraş nu e nici una rea, dar nici una prea bună, comparativ cu alte oraşe româneşti. În ciuda traficului infernal de pe străzile oraşului şi a numărului mare de

Ambrozia de la stadionul „Dan Păltinișanu”, tăiată de angajații CJ Timiș. Călin Dobra: „Am putut, am făcut. E atât de simplu”

Ambrozia este din ce în ce mai prezentă în aceste zile de august, iar polenul ei declanșează reacții din ce în ce mai severe oamenilor care suferă de alergie. Mai mult, ea crește peste tot, nu doar la periferii sau pe terenurile uitate de proprietari, dar și în zone active, cum ar fi stadionul „Dan

Absenți la BAC, în Timiș: peste 200 de candidați nu s-au prezentat la proba de Matematică și Istorie

Absenți la BAC, în Timiș: peste 200 de candidați nu s-au prezentat la proba de Matematică și Istorie

La proba obligatorie a profilului, în Timiș au absentat peste 200 de candidați. Candidații trebuiau să dea examen la Matematică sau Istorie, în funcție de profil, dar unii au „sărit” peste test. Nu mai puțin de 203 candidați au absentat în Timiș, la proba obligatorie a profilului, care s-a desfășurat vineri, 23 august. Din cei

Primăria Timișoara

Primăria Timişoara rostogoleşte datoriile avute cu ajutorul unui nou credit

Municipalitatea timişoreană se pregăteşte să acceseze un nou credit, în valoare de peste 200 de milioane de lei, aceasta dacă în următoarea şedinţă de plen consilierii locali vor aproba contractarea acestuia. Cu ajutorul banilor, Primăria Timişoara nu îşi propune noi investiţii, ci refinanţarea creditelor deja existente. Îmbrăcată frumos sub denumirea de „optimizarea serviciului datoriei publice”,

Nicolae Robu

Nicolae Robu e specialist în peisagistică. Primarul uită din nereuşitele administraţiei

Nicolae Robu se războiește din nou cu criticii pe Facebook. Prin intermediul unei noi postări, primarul Timișoarei atacă toate contestările lansate de criticii administrației pe care o conduce de ani buni. Edilul de pe Bega spune că în relaţia cu aceștia demontează „clişee”. „Cât de înclinați suntem să operăm cu clișee!”, este titlul ultimei postări

Peste 900 de candidați dau BAC-ul în Timiș

Peste 900 de candidați dau BAC-ul, în Timiș, la proba obligatorie a profilului

Bacalaureatul de toamnă continuă, astăzi, cu o nouă probă. De data aceasta, candidații dau proba obligatorie a profilului – Matematică sau Istorie. Peste 900 de candidați înceară să obțină o notă cât mai mare. Vineri, 23 august, are loc proba obligatorie a profilului, iar în Timiș s-au înscris 937 de candidați, dintre care 704 vor

Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.