Războiul trotuarelor „şah” continuă. Cei care contestă proiectul, acuzaţi de interese politice

trotuar "sah"

trotuar "sah"

Primarul Timişoarei continuă lupta cu „haterii” de la unele instiţuţii, care se luptă cu ideea sa de a monta trotuare „şah” în toată zona centrală. El deja se antepronunţă şi pare să ştie că s-ar putea ajunge în situaţia de a se cere repunerea de asfalt pe trotuare, ceea ce ar fi total inacceptabil.

 Vă reamintim că Direcţia de Cultură Timiş a depus plângere penală împotriva primăriei, pentru nerespectarea legislaţiei în proiectul referitor la montarea de pavele pe trotuarele din zona centrală a Timişoarei. De atunci, primarul se tot războieşte cu reprezentanţii instituţiilor care au cerut documente legate de lucrări. Acum, el vede deja perspectiva în care s-ar putea ajunge, anume să se ceară (re)turnarea de asfalt pe trotuare. El se apără şi apără proiectul, spunând că, de fapt, în zona Palatului Dicasterial a dorit de la bun început să pună piatră naturală. Vă reamintim că scandalul trotuarelor a „explodat”, după ce chiar în această zonă a fost instalat în premieră celebrul pavaj „şah”. Atunci, primarul spunea că ar fi fost vorba doar despre un experiment şi nu o soluţie finală https://debanat.ro/2020/03/nicolae-robu-explica-trotuarul-de-la-palatul-dicasterial-era-doar-un-experiment_288901.html .

„Este incredibil să ni se ceară ca în zona Cetate să repunem asfalt. Oameni buni, până acolo s-a ajuns! Pe lângă Palatul Dicasterial noi am vrut să punem piatră naturală, exact plăcile care sunt puse pe partea de mijloc a străzilor Savoya, Lucian Blaga și Vasile Alecsandri. Culmea culmilor, ies unii și spun că nu e bună! Acea piatră a fost aleasă de un colectiv de arhitecți condus de Șerban Sturdza, cel care a condus ani de zile Ordinul Arhitecților din România, cu care am lucrat pentru câteva proiecte și mi-a lăsat o impresie foarte bună. E un proiect cu care consider că ne putem mândri. Să vină cineva să spun că acea piatra naturală trebuie scoasă este descalificant”, a declarat edilul-şef.

Despre „haterii” care contestă ideile sale, el spune că nu îşi pune mintea cu ei, acuzându-i şi de apariţia „acvariului” din Piaţa Victoriei. Mai mult, primarul a primit şi încurajări pentru acţiunile sale, iar opoziţia ar avea la bază interese politice sau faptul că arhitecţii nu ar fi primit ceva aprobări şi acum s-ar putea răzbuna.

Dacă noi ne-am pune mintea cu ei, ar trebui să facem o lucrare de reparații, să venim să turnăm asfalt cum a fost înainte. Sau în unele locuri ar trebui să repunem piatra aceea din ciment, care cred că e cea mai ordinară care există, care se folosește inclusiv în grădinile de la sat. Asta e piatra pe care am avut-o noi în zona care acești indivizi pretind că trebuie protejată. Au spus vreodată că nu este bună? Au spus ceva de acvariul care nu avea ce cauta lângă Operă, lângă acele palate superbe, lângă Castelul Huniazilor? Tot Robu a venit și a intervenit în forță. Am vorbit cu foarte mulți arhitecți, care mi-au spus să merg înainte, că cei care încearcă să mă împiedice au alt interes, fie politic, ori sunt supărați că nu li s-au aprobat documentații de urbanism așa cum au vrut ei”, a mai declarat primarul Timişoarei.

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Comisia Europeană a cerut României clarificări privind ”amendamentul Fritz”. Tranşa din PNRR, în pericol

Comisia Europeană a solicitat oficial autorităților române clarificări detaliate cu privire la noua Lege a integrității, informează G4Media. Un accent deosebit în solociatrea CE îl are ”amendament Fritz” votat de PSD și AUR și validat de CCR. Scrisoarea, transmisă la începutul lunii septembrie de directorul general al DG JUST din cadrul Comisiei, Ana Gallego, acordă...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Comisia Europeană a cerut României clarificări privind ”amendamentul Fritz”. Tranşa din PNRR, în pericol
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Septembrie „lung” pentru rugbiști. SCM USV Timișoara se bate la trofeul național

Septembrie este luna când se va decerna titlul național în Liga Națională de Rugby. SCM USV Timișoara intră în această lună de pe locul I al clasamentului. Două etape din sezonul regular se joacă în primele două weekenduri, iar apoi se dispută semifinalele și finalele. Alb-violeții vor evolua în deplasare, în etapele XIII și XIV...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Septembrie „lung” pentru rugbiști. SCM USV Timișoara se bate la trofeul național
ISHO Timișoara

Social vezi arhiva Social

Noi investiţii în copii şi tineret, adoptate la Sânnicolau Mare

În cadrul clubului Unirea Sânnicolau Mare​ se vor înființa noi grupe de fotbal și handbal pentru copii. Aceasta hotărâre plus alte decizii importante pentro oraş au fost luate în ultima şedinţă a Consiliului Local Sânnicolau Mare. În urmă cu o zi, într-o şedinţă a Consiliului Local Sânnicolau Mare au fost dezbătute și aprobate 12 proiecte...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Noi investiţii în copii şi tineret, adoptate la Sânnicolau Mare

Economic vezi arhiva Economic

Întâlnire, CCIA Timiș și Ambasada Regatului Țărilor de Jos în România. Oportunităţi de colaborare economică cu accent pe agricultură

Marți, președintele Camerei de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș, Florica Chiriță, a primit vizita lui Willemijn van Haaften, ambasadorul Regatului Țărilor de Jos în România, însoțită de Sophie Neve, consilier pentru Agricultură în cadrul Ambasadei Regatului Țărilor de Jos. La întâlnire au mai participat și Marius Popa, consul onorific al Regatului Țărilor de Jos la...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Întâlnire, CCIA Timiș și Ambasada Regatului Țărilor de Jos în România. Oportunităţi de colaborare economică cu accent pe agricultură

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Licitația lansată de Primăria Timișoara pentru extinderea Şcolii Gimnaziale nr. 7 „Sfânta Maria” din cartierul Lipovei a atras nouă oferte. După finalizarea investiției, cursurile se vor putea desfășura într-un singur schimb, în săli de clasă noi și moderne. Școala Gimnazială nr. 7 din zona Lipovei este una dintre cele mai aglomerate din Timișoara, copiii învăţând...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Au fost depuse nouă oferte pentru extinderea Școlii Gimnaziale nr. 7 din cartierul Lipovei
Comisia Europeană a solicitat oficial autorităților române clarificări detaliate cu privire la noua Lege a integrității, informează G4Media. Un accent deosebit în solociatrea CE îl are ”amendament Fritz” votat de PSD și AUR și validat de CCR. Scrisoarea, transmisă la începutul lunii septembrie de directorul general al DG JUST din cadrul Comisiei, Ana Gallego, acordă...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Comisia Europeană a cerut României clarificări privind ”amendamentul Fritz”. Tranşa din PNRR, în pericol
Ca urmare a anunțului lui Alfred Simonis, de convocare a unui plen pentru aprobarea majorării cu un milion de lei a sumei alocate stadionului Eroii Timișoarei, ridicat de primărie, municipalitatea reacționează și spune că nu a cerut bani în plus. De fapt, a fost o eroare de redactare, spun cei de la Primărie. Instituția subliniază...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primăria Timișoara spune că nu a cerut bani în plus de la CJT: “S-a strecurat o eroare privind valoarea”
Disputele politice nu își au locul atunci când discuția este despre stadionul Eroii Timișoarei, spune Alfred Simonis, președintele Consiliului Județean Timiș, care anunță că va răspunde solicitării Primăriei Timișoara de majorare a sumei contribuție pentru finalizarea lucrărilor de acolo. Anunțul vine după ce în urmă cu câteva ore, șeful CJT acuza USR că a blocat...
Citeşte tot articolul Citeste articolul CJT suplimentează suma pentru stadionul primăriei. Disputele politice, lăsate deoparte pentru un plus de un milion de lei
Septembrie este luna când se va decerna titlul național în Liga Națională de Rugby. SCM USV Timișoara intră în această lună de pe locul I al clasamentului. Două etape din sezonul regular se joacă în primele două weekenduri, iar apoi se dispută semifinalele și finalele. Alb-violeții vor evolua în deplasare, în etapele XIII și XIV...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Septembrie „lung” pentru rugbiști. SCM USV Timișoara se bate la trofeul național
Municipalitatea timișoreană prezintă publicului cele două variante de proiectare care i-au fost propuse deja pentru cum va arăta unul din locurile reprezentative pentru oraș, Ceasul Floral de lângă Hotelul Continental. Dintre cele două va alege varianta finală pe baza căreia Ceasul Floral ar urma să arate în viitor. Deocamdată cele două variante sunt secrete, dar...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Cum va arăta reinterpretarea modernă a Ceasului Floral de la Timișoara? Deocamdată, până luni, avem doar detalii… verbale
Salariaţii societăţii Horticultura, împreună cu echipa Kärcher România, au reuşit să cureţe complet de graffiti intrarea din Parcul Botanic. Astfel, fațada parcului are din nou un aspect curat și îngrijit. Reprezentanţii Horticultura spun că a proces interesant.  “La inițiativa reprezentanților Kärcher, fațada de la intrarea în Parcul Botanic a fost aleasă pentru o acțiune de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Angajaţii Horticultura au curățat complet de graffiti intrarea din Parcul Botanic
Cea de-a șasea ediție a Beta – Bienala de Arhitectură din Timișoara se deschide oficial vineri, 4 septembrie, și va fi deschisă până pe 25 octombrie. Tema din acest an este „In Practice – as opposed to ‘in theory’”. Peste 40 de proiecte, realizate de participanți din 15 țări, vor transforma fosta clădire a Liceului...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Arhitectura, varianta de artă, prezentată în fosta clădire a Liceului „Ion Mincu” și în Parcul Botanic. Vineri se deschide Beta 2026
Universitatea de Vest Timișoara și echipa de robotică CSH a Colegiului Național Pedagogic „Carmen Sylva”, dau startul celei de-a opta ediții a evenimentului „Open Robotics Intelligent Grid”, unul dintre cele mai mari evenimente internaționale de robotică din Europa. Ediția din acest an se desfășoară în perioada 1-6 septembrie și poartă genericul „The hive is built...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Patru sute de tineri pasionați de robotică se vor întrece la Universitatea de Vest
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.