Denumită de arhitecții organizatori ai Bienalei de Arhitectură Vila Mal, clădirea rămasă în picioare pe malul Begăi, vizavi de Universitatea Politehnica, în urma procesului de demolare a restului clădirilor care existau acolo, se va deschide pentru public, odată cu organizarea aici a premiilor Beta 2024. Evenimentul transformă clădirea de pe mal în spațiu socio-cultural pentru…
Zona din jurul Iulius Town, în dezbatere publică la cinema. Se va discuta despre modul de dezvoltare a acesteia
Ziua de 18 septembrie aduce, la Cinema Timiș, o dezbatere extrem de interesantă, despre una dintre cele mai importante zone imobiliare din Timișoara. Primăria, deși nu a anunțat încă evenimentul public, va organiza întâlnirea având ca temă Zona ”Antenelor: din fost spațiu industrial, în cartier modern”. Vorbim de zona care include Iulius Town, acolo au…
Abonamentul de gospodar
Primăria Timișoara a anunțat că a găsit împreună cu Asociația de Dezvoltare Intercomunitară Deșeuri Timiș (ADID) o soluție pentru colectarea prin Retim a deșeurilor vegetale, dar că această soluție costă. Totul costă pe lumea asta și lucrurile nu se vor așeza până ce nu ne vom debarasa toți dintre noi de ideea că pământul e…
„Efectul” bienalei Beta asupra patrimoniului Timișoarei. Fosta Cazarmă din Piața Libertății, un atu cu un potențial extraordinar
Poate că cel mai important câștig pentru oraș, odată cu deschiderea Beta – bienala de arhitectură de la Timișoara, desigur alături de eveniment în sine, este redarea spațiului Garnizoanei din Piața Libertății către timișoreni. Organizatorii evenimentului, Ordinul Arhitecților, filiala Timiș, au făcut o treabă extraordinară și au readus ”lumina” în clădirea amintită. Rămasă în uitare,…
Pe mâna veteranilor. Sadoveac şi portarul Stojkovic, principalii protagonişti ai victoriei cu Bacăul
Meci intens pe semicercul Sălii UVT, acolo unde în etapa a 3-a, SCM Poli a întâlnit CSM Bacău. După 60 de minute echilibrate de handbal, bănăţenii s-au impus, după ce au avut o revenire superbă în parta secundă, 24-20 (10-11). Alb-violeţii au obţinut un succes muncit cu Focşaniul în prima eatpă, apoi au pierdut, aşteptat,…
Elena Lasconi şi USR, separaţi, dar complementari. Marea miză pentru USR în campania pentru prezidenţiale
Indiscutabil urmează una dintre cele mai imprevizibile şi probabil spectaculoase campanii electorale pentru prezidenţiale, în care cinci candidaţi au şansele lor să ajungă în turul II, iar neprevăzutul va continua şi acolo. Suflul cel mai nou din această campanie îl aduce însă Elena Lasconi, personaj relativ nou în politică şi dinafara sistemului. Unii sociologi o…
Administrația județeană a lansat licitația pentru demolarea actualului stadion Dan Păltinișanu
A fost făcut un nou pas mare pentru realizarea proiectului noului stadion al Timișoarei, care va fi ridicat cu bani de la bugetul național, în locul actualei arene Dan Păltinișanu. Consiliul Județean Timiș a lansat pe SEAP licitația în vederea desemnării firmei care se va ocupa de demolarea actualului stadion. Demersul este posibil în urma…
Atacul ransomware asupra infrastructurii IT a Primăriei Timișoara a fost efectuat printr-un scaner și un calculator neprotejate
Primarul Timișoarei spune că doar 0,3% din datele deținute de municipalitate în sistem digital ar fi fost accesate în urma atacului de tip ransomware care a avut loc împotriva instituției. De vină ar fi fost un scaner și un calculator neprotejat, spune acesta. Un scaner și un calculator neprotejat sunt vinovații pentru atacul de tip…
PNL Timiș și-a stabilit candidații pentru alegerile parlamentare. Pirtea și Blaga deschid listele, Bușoi, trimis pe trei
Ziua de miercuri a adus definitivarea listelor de candidați cu care PNL Timiș se va prezenta în toamnă la alegerile pentru Parlamentului României. Nu fără surprize, dar cu candidații așteptați pe primele poziții. Așadar, Vasile Blaga, interimarul pus în fruntea filialei județene PNL Timiș, după demisia lui Alin Nica, care a reprezentat PNL până în…
Cu de toate, vă rog
Probabil că știați deja că e scandal în PNL Timiș pentru poziționarea pe liste a candidaților liberali la Parlamentul României. Sau poate că nu știați și nimeni n-ar putea spune că e ceva anormal să nu ne privească treaba asta. Pentru prima poziție la Senat e „senator de drept” Vasile Blaga, președinte interimar al filialei…
Circulația pe Centura Sud a fost oficial deschisă/VIDEO
Puțin după ora 18, pe Centura Sud de ocolire a Timișoarei s-a dat drumul circulației rutiere. O numeroasă coloană, formată mai ales din camioane, a intrat pe traseul noii șosele, de pe drumul național spre Serbia, între Timișoara și Șag, probabil cei mai fericiți vor fi șoferii care scapă, astfel, de un drum dificil prin…
E oficial, PSD și PNL au bătut palma pentru Consiliul Județean Timiș. Popoviciu și Iovescu, vicepreședinții lui Simonis/FOTO
Alfred Simonis, liderul PSD Timiș, și Vasile Blaga, interimarul din fruntea PNL Timiș, am bătut palma și au semnat un protocol de colaborare, administrativă, la nivelul Consiliului Județean Timiș. Protocolul acoperă perioada mandatului 2024-2028 și stabilește cadrul de cooperare între PSD Timiș și PNL Timiș, la nivelul CJT. Acest protocol are stabilite câteva puncte clare.…
Cum arată Centura Sud Timișoara chiar înainte de inaugurare. Ultimele imagini de pe noua șosea/VIDEO
Noua Centură Sud, de ocolire a Timișoarei e gata de deschidere. Ultimele finisaje au fost realizate, iar de la ora 16 se poate circula pe noua șosea. Vedeți cum arată centura, chiar înainte de deschidere. Noul drum are lungime: 25,690 km, iar valoarea contractului a fost de 383.844.478,02 lei + TV. Finanţarea a fost asigurată…
Un obişnuit al poliţiştilor, trimis şi el la „Văcărescu”, după o alarmă falsă cu bomba
Cazul hotelului Continental, unde cineva a anunţat că este pusă o bombă nu a fost singular. Un alt „bombrdier”, de această dată, cunoscut al oamenilor legii, a anunţat că în incinta unei societăți comerciale de pe Calea Buziașului (fabrica de componente electronice) din Timișoara ar fi amplasată o bombă. În urma verificărilor efectuate s-a stabilit…
Alarmă cu bombă la hotelul unde stă Elena Lasconi. „E cel puţin ciudat ce se întâmplă”
Alarmă cu bombă la un celebru hotel din Timişoara luni după orele 17. Coincidenţă sau nu, acolo este cazată de vineri şi până mâine preşedintele USR, Elena Lasconi. „E cel puţin ciudat ce se întâmplă”, a spus Elena Lasconi, ea precizând că nu se află în hotel, ci acolo este în acest moment doar un…
După ce a încercat să blocheze cea mai mare investiţie în oraşul de pe Bega, Cristian Buşoi a prins drag de (Hotel) Timişoara
Vicepreşedintele PNL la nivel naţional Cristian Buşoi s-a îndrăgostit de Timişoara. Cârcotaşii, dar şi cunoscătorii, vor spune că poate doar de Hotel Timişoara. Dar să-l credem pe cuvânt că a avut o revelaţie, care i-a produs o piruetă de 180 de grade faţă de oraş. Obişnuit să facă politică de coterie cu tot felul de…
Eroi de sacrificiu! Timişoara câştigă titlul după o finală demnă de filme americane
Ca Pasărea Phoenix. Timişorenii au renăscut din propria cenuşă şi dintr-un moment în care totul părea pierdut, s-a întâmplat (im)posibilul. Revenire, victorie cu un om în minus şi titlul vine pe Bega. Aici este Timişoara şi de aici se redă ora exactă în rugbiul românesc. După o primă reperiză destul de modestă, în care s-au…
Elena Lasconi a demarat la Timişoara campania de strângere de semnături pentru prezidenţiale
Preşedinta USR, Elena Lasconi, a dat startul oficial al campaniei de strângere de semnături pentru alegerile prezidențiale și parlamentare la Timişoara. S-a întâmplat în Piaţa Operei, un loc plin de simboluri. Prezentă la Timişoara timp de două zile, Elena Lasconi a început, în Piaţa Operei, campania de strângere de semnături pentru alegerile prezidenţiale şi parlamentare.…
Ce vrea să se facă USR când o să crească mare? Adult
E greu sa faci pe cineva să creadă că alegerile vor fi furate în România doar pentru că le pierzi tu, USR și Elena Lasconi, după ce în repetate rânduri în istoria postdecembristă partidul aflat la putere a pierdut competiția prezidențială și combinația pentru puterea executivă. Și în acele ocazii, societatea se temea de furatul…
Elena Lasconi, la Timișoara: ”Nu ai de unde să știi dacă vei fi un politician sau un primar bun, important este ce simți că vrei să faci pentru cei din jurul tău”
Elena Lasconi vrea să fie un președinte jucător, dar nu pe modelul Traian Băsescu, ci unul care să fie prezent în ședințele de guvern și ale plenului Parlamentului României. Își dorește să facă reforme profunde în toate domeniile, iar politic, pentru aceste alegeri prezidențiale își propune să acceadă în turul doi, ceea ce va da…