Coaliţia struţo-cămilă PSD-PNL a fost constituită de preşedintele Klaus Iohannis în numele stabilităţii. Cel puţin aşa s-a tot spus: stabilitate în sus, stabilitate în jos. Ulterior uzul de folosinţă a acestei coaliţii a fost şi acela de stopare a extremismului. Şi ce nu faci când extremismul cică îţi bate la uşă!? Forţăm limitele democraţiei, iar…
Viceprimarul Ruben Laţcău explică de ce buldozerele primăriei iau cu asalt Piaţa Aurora
După ce Primăria Timişoara a anunţat că va demola zeci de construcții ilegale din Piața Aurora, viceprimarul Ruben Laţcău vine cu unele precizări referitoare la acest demers. El arată că problemele au început din anul 1997 când terenul pe care se întinde piaţa a fost concesionat “pentru eternitate”. În urmă cu câteva zile, printr-o Dispoziție…
Potenţialii candidaţi ai PNL Timiş pentru alegerile parlamentare. Vasile Blaga şi Marilen Pirtea, “cecuri în alb”
Oficial, discuţiile privind listele PNL Timiş pentru alegerile parlamentare nu au început, dar unele lucruri au cam fost stabilite. Astfel, prima poziţie pe buletinul de vot pentru Senat îi va reveni lui Vasile Blaga, în timp ce Marilen Pirtea va fi primul pe lista de la Camera Deputaţilor. Locurile II şi III la cameră vor…
Rector şi rectori
Cu aproximativ o săptămână în urmă, rectorul Politehnicii, Florin Drăgan, a avut o ieşire publică abordând o temă din afara zonei academice, dar extrem de consistentă pentru economia României. Este vorba de impozitul progresiv, subiect mult discutat în ultima perioadă, mai ales că principalul partid aflat la guvernare, PSD, şi-ar dori aplicarea impozitării progresive. Drăgan…
„Buldozerele” Primăriei ajung şi în Piaţa Aurora. Zeci de construcţii ilegale din zonă vor fi demolate
Primăria Timișoara continuă acțiunile de demolare a construcțiilor ilegale din oraș. Zeci de construcții ilegale pe terenul orașului, unele care chiar pun în pericol cumpărătorii și vânzătorii din Piața Aurora, vor fi demolate prin dispoziția primarului Dominic Fritz. Dispoziția primarului prevede desființarea mai multor construcții ridicate fără niciun fel de autorizație pe domeniul public și…
„Ostașul” dezorientat și fantezia guvernării de dreapta
Mai degrabă e vorba de prostie. Nu cred în conspirații când pornim la drumul alegerilor parlamentare și prezidențiale din acest an. Nu puțini sugerează faptul că liberalul Nicolae Ciucă este preferatul americanilor, ba chiar moștenitorul lui Klaus Iohannis la Palatul Cotroceni, ca și cum funcția de președinte al României a fost lăsată vreodată ca în…
Asociaţia Pro Infrastructură, prognoză pesimistă: Centura Sud va fi terminată cu două luni întârziere
Centura Sud a Timişoarei va fi gata în a doua jumătate a lunii septembrie, respectiv cu “vreo două luni întârziere”, apreciază cei de la Asociaţia Pro Infrastructură. Lucrarea ar trebui să fie finalizată în luna iulie, termen amânat pentru august. Centura ar putea fi însă deschisă mai repede, pe segmente, dacă vrea ministrul Sorin Grindeanu,…
A demarat prima etapă de turnare a chesonului la Pasajul Solventul. Peste trei luni începe străpungerea tunelului
Lucrările la Pasajul Solventul şi în această perioadă, fiind demnarată prima etapă de turnare a chesonului, transmite viceprimarul Ruben Laţcău. După construcție, va urma împingerea pe sub calea ferată, operațiune complexă care va dura câteva luni, în funcție de ce se află în subteran. Închiderea inelelor de circulaţie este una din priorităţile actualei administraţii a…
Au fost finalizate lucrările de reabilitare ale Colegiului Ungureanu, fostul liceu Electromotor
950 de elevi și cadrele didactice, revin, din septembrie, în clădirea Colegiului Tehnic „Emanuil Ungureanu”, fostul liceu Electromotor. Clădirea a fost renovată complet de Primăria Timișoara, urmând recepţia lucrării. Investiția Primăriei Timișoara în cele două corpuri de clădire vechi de peste un secol se apropie de etapa recepției, iar elevii vor putea reveni în sălile…
O nouă realizare marca Nicu şi Marcel: România campioana corupţiei în UE. Urmează „furtuna perfectă”
În voioşia naţională amintind de cea a pasagerilor de pe Titanic înainte de fatidica întâlnire cu un gheţar, o ştire s-a strecurat aproape nebăgată în seamă într-o media bine subvenţionată de la bugetul de stat. Ştirea cu pricina arată că, potrivit „Eurobarometrului corupției“ pe 2024, dat publicităţii de Comisia Europeană, România se situează pe primul…
Dom’ Grindeanu, hai că se poate!
Când mai vedeam pe la meciurile UTA-ei banere cu „campioana provinciei” afișate de galeria roș-albă, oare câți dintre noi, timișorenii, nu ne-am gândit la cele șase titluri consecutive ale Chinezului din perioada interbelică? Poate nu toți, poate nu știu toți tinerii de astăzi că odată exista o echipă a Timișoarei care juca în alb-violet în…
Rămas bun, Nicu Covaci! Trupul neînsufleţit al fondatorului Phoenix va fi depus la Filarmonica Banatul
Corpul neînsufleţit al legendarului fondator al trupei Phoenix, Nicu Covaci, va fi depus, la începutul săptămânii viitoare, la Filarmonica Banatul. Anunţul a fost făcut de primarul Timişoarei, Dominic Fritz. Pentru ca toţi cei care l-au iubit şi i-au admirat compoziţiile să aibă posbilitatea de a-şi lua un ultim rămas bun, trupul neînsufleţit al lui Nicu…
La mulţi ani, Timişoara! 105 ani de la momentul în care Timişoara îşi asuma un viitor în cadrul României. Program manifestări
Începând cu anul 1999, pe data de 3 august se sărbătoreşte Ziua Timişoarei. Ea simbolizează momentul din 3 august 1919, când un batalion al Armatei Române condus de colonelul Virgil Economu intra în oraș și consfințea astfel întregirea României cu o mare parte a Banatului. Se întâmpla după o perioadă zbuciumată din istoria acestul colț…
Doliu în rock-ul din România. S-a stins din viaţă legenda Nicu Covaci
O veste tristă a venit în această seară dinspre Spitalul Județean Timișoara, acolo unde s-a stins din viaţă Nicu Covaci, fondatorul legendarului grup Phoenix. Anunţul a fost făcut de colegii săi de trupă şi de managerul spitalului, Dorel Săndesc. Nicu Covaci, fondatorul trupei Phoenix, a murit în seara de vineri, 2 august, la vârsta de…
Delir maxim. Directorul demis al Camerei de Conturi Timiș, Florin Cornel Popovici, interviu cu… şeful AUR Timiş
La aproximativ două luni de la momentul în care a fost demis din funcţie, Florin Cornel Popovici, fostul director al Camerei de Conturi Timiș, a acordat un interviu în “exclusivitate”. Ireal, interviul, pigmentat cu tot felul de deliruri, nu a fost dat unui organ media, ci… liderului AUR Timiş, Mihai Negoescu. Printre altele, “justiţiarul” Popovici…
Argint olimpic la dublu rame feminin!
Zestrea României la Paris s-a îmbunătăţit vineri. A venit, „pe apă” încă o medalie pentru delegaţia României. De această dată vorbim de un argint la dublu rame feminin. O performanță de excepție la Paris pentru echipajul de dublu rame feminin (W2-) Ioana Vrînceanu și Roxana Anghel, care au cucerit medalia de argint după o cursă…
JO, 2 august, programul românilor. Avem din nou şanse la medalii
Emoţii olimpice şi vineri, când zestrea României de la Paris se poate îmbogăţi. Trei echipaje de la canotaj luptă, vineri, pentru medalii, la Jocurile Olimpice de la Paris. Programul de vineri al sportivilor români: 11:15 Atletism, Stade de France / Săritura în înălţime feminin – Calificări: Daniela Stanciu 12:30 Canotaj, Baza nautică Vaires sur Marne…
Fost sportiv la CSS Bega Timişoara, astăzi campion olimpic: Marian Florian Enache aur, alături de Andrei Cornea
Florin Enache și Andrei Cornea au câștigat medalia de aur în finala de canotaj dublu vâsle masculin de la Jocurile Olimpice, astăzi, la Paris. Florin Enache și Andrei Cornea s-au impus în cursa canotaj dublu vâsle masculin la Jocurile Olimpice. Românii, ultimii calificaţi în finală, au început excelent, au condus la jumătatea cursei, apoi…
Stairway to Heaven
PSD Timiș a îmbrăcat salopeta omului harnic și responsabil, prezentându-se în fața electoratului de pe Bega ca un element politic de echilibru în administrația timișoreană. Pe o singură voce, cea a președintelui Alfred Simonis, PSD Timiș anunță că nu are de gând să bage bețe în roata primarului Fritz la Timișoara, făcând o opoziție bezmetică,…
Un „ostaş în slujba ţării”. Dar care ţară?
Credeam că sunt exagerări sau motiv de tot felul de meme-uri, dar călătorind mai mult prin ţară, în ultimele zile, am fost izbit, la rândul meu, de „armata” de „ostaşi în slujba ţării” care străjuiesc drumurile de tot felul. De fapt, nu e vorba de „ostaşi”, ci de un „ostaş”, ba chiar general. Iar prima…