Pseudo… realităţi văzute prin ochii unor jurnalişti în devenire

Expoziţie de fotografie la cafeneaua Papillon

Pseudorealităţi văzute prin ochii unor jurnalişti în devenire

Chiar dacă mulţi consideră că, în materie de fotografie, nu se mai poate veni cu nimic nou în acest an, un grup de studenţi de la secţia de Jurnalism a Universităţii de Vest au reuşit să surprindă cu o expoziţie plină de inedit. Fotografiile lor vin cu o abordare ingenioasă, exprimând realităţile crude ale socităţii din zilele noastre, mascate de desene care prezintă situaţiile într-o manieră pozitivă, idealistă, din păcate departe de adevăr.

“Pseudorealităţile” celor opt studenţi – Luiza Apetrei, Daniela Boca, Romina Popescu, Oana Cândea, Vlad Barangă, Marko Iovanovici, Alexandru Popescu şi Răzvan Nemeş – sunt expuse pe simezele cafenelei Papillon din Piaţa Unirii, unde vor rămâne spre a fi admirate până în data de 24 iunie. Expoziţia de fotografie vine să completeze demersul artistic de anul trecut al studenţilor de la aceeaşi facultate, doar că dacă prima expoziţie curatorată de prof. Lucian Ionică a reunit fotografii bazate pe trei teme – Trecerea timpului, Primăvara şi Aglomeraţie urbană – la această ediţie tinerii au optat pentru una singură, abordarea aceasteia fiind făcută printr-un demers colectiv.

Expoziţia a fost vernisată joi, în spaţiul prietenos pus la dispoziţie de Fundaţia Rubin, iar despre lucrările tinerilor fotografi au vorbit Marcel Tolcea, directorul Muzeului de Artă, şi curatorul evenimentului, prof. Lucian Ionică.

“Constat cu bucurie că faţă de anul trecut, când am folosit foarte mult cuvântul de “amator”, de data aceasta e un lucru mult mai profund, cred eu, iar amestecul acesta de fotografie cu desen, de fapt nu e un amestec, ci o interpătrundere care necesită şi o abordare cu totul specială. Expoziţia de faţă răspunde la întrebarea Ce face un om când foloseşte fotografia? O fotografie este ceva la care numai te uiţi sau este şi ceva cu care interacţionezi la modul palpabil? Din această întrebare – care mie mi se pare destul de serioasă – rezultă nu numai un colaj interactiv, nu numai o necesară reacţie de curiozitate, ci şi o parabolă foarte interesantă pe care ei o propun în legătură cu lumea care se vede în jurul nostru”, a punctat Marcel Tolcea în deschiderea vernisajului.


Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

2 comentarii pentru acest articol

click a spus: (noiembrie 7th, 2023 at 07:54 )

click

Great post keep making these a spus: (ianuarie 5th, 2024 at 20:50 )

Great post keep making these

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

“Dragă Paula” revine. Alexandru Iovescu îi explică viceprimariței propunerea lansată cu terenul cu jocuri de noroc

Sintagma folosită de reprezentanții administrației județene cu ocazia disputei pe tema parcării din zona Spitalului Județean, “Dragă Paula” e din nou folosită, de această dată după răspunsul Paulei Romocean pe tema propunerii legate de cedarea unui teren de cinci hectare pentru gruparea jocurilor de noroc din Timișoara. Dacă în răspunsul ei, Romocean vorbea despre PSD...
Citeşte tot articolul Citeste articolul “Dragă Paula” revine. Alexandru Iovescu îi explică viceprimariței propunerea lansată cu terenul cu jocuri de noroc
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

SCM Politehnica a început pregătirea pentru un sezon istoric cu cinci jucători noi, străini. Echipa va face cantonament în străinătate

SCM Politehnica Timișoara a dat startul pregătirilor pentru sezonul 2026/2027. Alb-violeții vor participa în patru competiții: Supercupa României, Liga Națională, EHF European Cup și Cupa României. Toți jucătorii nou transferați au fost prezenți la reunire, sub comanda antrenorilor Sorin Sărăndan și Andrei Păiuș: · Theodoros Boskos, 24 de ani, inter stânga, internațional grec · Antonio...
Citeşte tot articolul Citeste articolul SCM Politehnica a început pregătirea pentru un sezon istoric cu cinci jucători noi, străini. Echipa va face cantonament în străinătate
L'architect du beaute

Social vezi arhiva Social

ISHO Timișoara

Economic vezi arhiva Economic

Instalațiile de semnalizare de pe calea ferată Timișoara Sud – Voiteni – Stamora Moravița vor fi modernizate

Compania Națională de Căi Ferate „CFR” S.A. a semnat două contracte pentru proiectarea și execuția lucrărilor în cadrul proiectului „Sporirea eficienței economice și a siguranței feroviare prin creșterea nivelului de centralizare al instalațiilor de semnalizare feroviară”. Parte a acestuia este și calea ferată pe ruta Timișoara Sud – Voiteni – Stamora Moravița. Contractele vizează modernizarea...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Instalațiile de semnalizare de pe calea ferată Timișoara Sud – Voiteni – Stamora Moravița vor fi modernizate

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Două licee din Timişoara, cu patru specializări în total, fac parte dintr-un top al primelor 50 de specializări din România, în funcție de ultima medie cu care s-a intrat în acest an. Este vorba de Colegiul “Carmen Sylva” cu specializările Ştiinţele Naturii (locul 13) şi Matematică-Informatică (locul 46) şi Colegiul “CD Loga” cu specializările Matematică-Informatică...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Colegiile Carmen Sylva şi CD Loga, în topul naţional al liceelor în funcție de ultima medie cu care s-a intrat în acest an
SCM Politehnica Timișoara a dat startul pregătirilor pentru sezonul 2026/2027. Alb-violeții vor participa în patru competiții: Supercupa României, Liga Națională, EHF European Cup și Cupa României. Toți jucătorii nou transferați au fost prezenți la reunire, sub comanda antrenorilor Sorin Sărăndan și Andrei Păiuș: · Theodoros Boskos, 24 de ani, inter stânga, internațional grec · Antonio...
Citeşte tot articolul Citeste articolul SCM Politehnica a început pregătirea pentru un sezon istoric cu cinci jucători noi, străini. Echipa va face cantonament în străinătate
Compania Națională de Căi Ferate „CFR” S.A. a semnat două contracte pentru proiectarea și execuția lucrărilor în cadrul proiectului „Sporirea eficienței economice și a siguranței feroviare prin creșterea nivelului de centralizare al instalațiilor de semnalizare feroviară”. Parte a acestuia este și calea ferată pe ruta Timișoara Sud – Voiteni – Stamora Moravița. Contractele vizează modernizarea...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Instalațiile de semnalizare de pe calea ferată Timișoara Sud – Voiteni – Stamora Moravița vor fi modernizate
Primăria Timișoara ne informează că se mai bifează o etapă la reconstrucția pasajului de la Fabrica de Zahăr. Mai precis, constructorul a început etapa de execuție a fundației noii structuri, prin forarea piloților de susținere. Lucrările sunt realizate în lateralul pasajului și nu afectează traficul rutier. Pe rampa dinspre strada Polonă către strada Ovidiu Cotruș...
Citeşte tot articolul Citeste articolul La pasajul de la Fabrica de Zahăr începe forarea viitorilor piloni
Pentru a obține un machiaj armonios și bine definit, este important să alegeți produse cosmetice potrivite. O paletă de machiaj este una dintre cele mai practice și eficiente opțiuni, deoarece reunește într-un singur ambalaj compact mai multe nuanțe, texturi și subtonuri. În majoritatea cazurilor, culorile dintr-o paletă sunt concepute astfel încât să se combine armonios....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Palete de machiaj: ghid pentru un machiaj complet și armonios
Fapte reprobabile făcute de doi oameni „fără niciun Dumnezeu”, dintr-un celebru clan care se ocupă cu fărădelegi. Poliția a efectuat o operațiune în forță și au arestat două persoane învinuite de mai multe capete de acuzare. În urma activităților desfășurate de polițiști și procurori, în luna martie 2026, în baza unui Ordin European de Anchetă...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Doi membri ai unui celebru clan infracțional din Timișoara, arestați! Sunt acuzați că au ținut o persoană în sclavie și l-au forțat să doneze un rinichi
Consiliul Județean Timiș încearcă din nou să cumpere un număr total de 53 de biciclete. Licitația a fost relansată pe SEAP, după ce încercările precedente pornite pe portalul de licitații nu au avut succes. Finanțarea este asigurată în principal prin fonduri europene transfrontaliere. În cadrul proiectului se dorește furnizarea a trei tipuri de biciclete, împărțite...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Județul Timiș caută furnizor pentru zeci de biciclete
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.