Casă de schimb valutar din Timișoara, jefuită azi-dimineață. 150.000 de euro au furat atacatorii

Jaf la o casă de schimb valutar din Timișoara, care aparține cunoscutului om de afaceri Jabri Tabrizi. Hoții au plecat azi-dimineață în jurul orei 5.00 cu suma de 150.000 de euro.

casa de schimb valutar jefuita

Casa de schimb valutar care a fost jefuită se află în Piața Victoriei din Timișoara. Se pare că jefuitorii au cționat după un plan bine stabilit, întrucât era singura casă fără paznic permanent, ci doar cu sistem de supraveghere și alarmă. Atacatorii ar fi bruiat alarma și ar fi spart avertizorul sonor și luminos, iar mai apoi au tăiat câteva gratii și au dispărut cu seiful în care se aflau 150.000 de euro.

Oamenii legii au întocmit un dosar penal pentru furt calificat și efectuează cercetări pentru stabilirea celor întâmplate și pentru identificarea hoților.

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

2 comentarii pentru acest articol

Gică a spus: (decembrie 23rd, 2018 at 23:09 )

Dl Doctor, o sa iti prindă hotii Petecel cu soferul si bucătarul, cărora le-a dat salarii de excepție!!! Ha ha ha…dar realitatea e ca e de plăns….
Deci, Doamne ferește să te calce hotii ca Politia Timiș e pe felie cu Goĺănia.

anteconbega a spus: (decembrie 24th, 2018 at 06:53 )

Care Petecel? Comisarul-șef Aurel Scornea, adjunctul lui Alin Petecel, șeful Inspectoratului,
care face echipă cu Dan Stoicănescu în combaterea infracționalității din județul Timiș, şi Mihaela Scornea, șefa Serviciului Județean Anticorupție Timiș, se vor ocupa personal de caz! Mai ţineţi minte tragedia poliţistului Saşa Disici? A fost ucis de un individ la Ianova, după un jaf de peste 100 000 de dolari de la un arab valutist, care ucigaş de la Ianova a fost lichidat la Timişoara de poliţie pentru un mucles total.

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

Nicușor Dan a promulgat Legea ANI: Dominic Fritz își pierde mandatul de primar al Timișoarei în 30 de zile

Sacrificat pe altarul PNNR! Președintele Nicușor Dan a promulgat vineri, 28 august 2026, noua lege a integrității (Legea ANI), un act normativ cu impact politic major. Intrarea în vigoare a noilor prevederi legislative va duce în mod direct la încetarea de drept a mandatului de primar al Timișoarei pentru Dominic Fritz, în termen de maximum...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Nicușor Dan a promulgat Legea ANI: Dominic Fritz își pierde mandatul de primar al Timișoarei în 30 de zile
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Dominic Fritz continuă lupta și după pierderea mandatului de primar: ”Eu rămân timișorean”

La scurt timp după ce Legea ANI a fost publicată, principalul vizat de amendamentul pierderii mandatului inclus în actul legislativ, Dominic Fritz, ne anunță că nu se lasă și rămâne la Timișoara, dar și președinte al USR. Din septembrie, conducerea primăriei va fi preluată de cei doi viceprimari, mai subliniază acesta. În ceea ce privește...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Dominic Fritz continuă lupta și după pierderea mandatului de primar: ”Eu rămân timișorean”
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Politehnica Timișoara încearcă să își mențină seria pozitivă în fața unui adversar dificil

Politehnica Timișoara se reîntâlnește cu ASA Târgu Mureș după nici 11 zile de la duelul care a contat pentru calificarea în grupele Cupei României și în care alb-violeții s-au impus cu 2-1. Meciul de duminică se joacă tot la Timișoara, pe stadionul Electrica, dar de această dată va fi pe puncte – el contează pentru...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Politehnica Timișoara încearcă să își mențină seria pozitivă în fața unui adversar dificil
ISHO Timișoara

Social vezi arhiva Social

Economic vezi arhiva Economic

Asfaltul vechi de pe A1, după ieșirea din nodul Margina – Holdea, este înlocuit cu altul nou. S-au montat primele grinzi la pasaje/FOTO+VIDEO

Vechiul asfalt aflat pe autostrada A1, la Margina, porțiunea după coborârea de pe drumul rapid, este frezat în aceste zile, constructorul lotului lipsă urmând să toarne asfalt nou. Astfel, lucrările din afara zonei tunelurilor de pe tronsonul A1, Margina-Holdea, au intrat într-o nouă etapă. Dinspre nodul rutier Margina spre organizarea de șantier, pe secțiunea D,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Asfaltul vechi de pe A1, după ieșirea din nodul Margina – Holdea, este înlocuit cu altul nou. S-au montat primele grinzi la pasaje/FOTO+VIDEO

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

La scurt timp după ce Legea ANI a fost publicată, principalul vizat de amendamentul pierderii mandatului inclus în actul legislativ, Dominic Fritz, ne anunță că nu se lasă și rămâne la Timișoara, dar și președinte al USR. Din septembrie, conducerea primăriei va fi preluată de cei doi viceprimari, mai subliniază acesta. În ceea ce privește...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Dominic Fritz continuă lupta și după pierderea mandatului de primar: ”Eu rămân timișorean”
Până în acest moment, PNL și USR nu au avut niciun fel de discuții pe tema susținerii unui candidat unic, din partea USR, la funcția de primar al Timișoarei. Este declarația lui Alin Popoviciu, vicepreședinte al CJT și secretar general al PNL Timiș, la scurt timp după promulgarea noii Legi a Integrității, care îl lasă...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Popoviciu neagă existența unor discuții PNL – USR pentru susținerea unui candidat din partea ultimei formațiuni pentru funcția de primar
Sacrificat pe altarul PNNR! Președintele Nicușor Dan a promulgat vineri, 28 august 2026, noua lege a integrității (Legea ANI), un act normativ cu impact politic major. Intrarea în vigoare a noilor prevederi legislative va duce în mod direct la încetarea de drept a mandatului de primar al Timișoarei pentru Dominic Fritz, în termen de maximum...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Nicușor Dan a promulgat Legea ANI: Dominic Fritz își pierde mandatul de primar al Timișoarei în 30 de zile
Consiliul Județean Timiș și Visit Timiș participă la BIAS 2026, unul dintre cele mai importante evenimente de aviație din România, care are loc în 28 și 29 august, la Aeroportul Internațional București Băneasa „Aurel Vlaicu”. Prezența Timișului la BIAS pune în prim-plan gastronomia Banatului și caracterul multicultural al regiunii. Sub conceptul „One shared table”, publicul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Timișul aduce gusturile Banatului la BIAS 2026
Constructorul lucrează intens la realizarea viitorului pasaj de la strada Polonă, peste calea ferată, care asigură legătura cu Parcul Industrial Freidorf, dar și drumul spre Utvin și Sânmihai. Viceprimarul Ruben Lațcău cere un ritm susținut din partea firmei care se ocupă de investiție și finalizarea cât mai rapidă a reabilitării. În acest moment se forează...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Ritm de lucru bun la pasajul de la strada Polonă. Se așteaptă avizul CFR pentru un drum provizoriu/VIDEO
Municipalitatea timișoreană continuă lucrările de refacere a carosabilului pe bulevardul Liviu Rebreanu, cu intervenții în intersecția cu bulevardul Constantin Brâncoveanu. Lucrările sunt realizate de Societatea Drumuri Municipale (SDM) și acestea presupun introducerea de restricții etapizate de circulație până în 6 septembrie 2026. Astfel, până la data de 3 septembrie, circulația rutieră va fi închisă pe...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Lucrările de pe bulevardul Rebreanu aduc mai multe restricții în circulația rutieră
În doar câteva zile se trage cortina peste Programul Național de Redresare și Reziliență, iar Timișoara trage concluziile în urma acestui mod de finanțare. Concluzia principală: orașul a atras o sută de milioane de euro, cu proiecte de succes dar și eșecuri importante. Primarul Dominic Fritz ne arată, la primele ore ale zilei, că nu...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Timișoara duce la final proiectul PNRR. O sută de milioane de euro atrași, proiecte reușite și proiecte eșuate
  Născută în 1954, Brîndușa Armanca a fost o cunoscută ziaristă și profesoară universitară din Timișoara. A lucrat la revistele „Expres”, „Orizont”, „Averea”. A fost director coordonator editorial la Grupul de presă „Ziua”. Între 1997-2003 a fost directoare a studioului din Timișoara a TVR, iar între 1997-1999 a fost membră a Comitetului Director al Societății...
Citeşte tot articolul Citeste articolul A murit cunoscuta ziaristă Brîndușa Armanca
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.