Ce vor face bugetarii când PSD termină banii de salarii? Clar, se bagă în norma de hrană

Editorial de Eugen Sasu

Editorial de Eugen Sasu

Nu vreau să alarmez tocmai de Crăciun angajații bugetari, dar corul de critici al Guvernului Viorica Dăncilă – și al așa-zisei reforme fiscale și salariale – avertizează că bugetul de stat nu va mai putea face față unei presiuni atât de mari, pentru ca la un moment dat să colapseze împreună cu bugetul de pensii. Carevasăzică, vine PSD să le mărească salariile la bugetari, dar apoi nu mai are bani să le și plătească lefurile alea mari. Apoi pleacă de la putere și vine unul ca Boc să le taie. Cam asta e schema și de câteva ori a mers pentru partidele populiste. Întrebarea e ce s-ar întâmpla în situația în care PSD nu pleacă de la putere, dar nici nu mai are bani să le plătească salariile alea mărite bugetarilor. Ce se va întâmpla până la reglementarea situației, până ce furcile și topoarele funcționarilor vor da jos de la putere vinovații, pentru ca apoi, după nu mult timp, alegătorii să voteze din nou un PSD care promite nu dublarea, ci triplarea salariilor?

Aceasta este întrebarea, ce se va întâmpla de a doua zi după ce bugetarii nu-și vor mai lua salariile? Cum vor trăi ei? Vor muri oare de foame sau nu vor muri de foame, ci de numai de plictiseală? Răspunsul este că nu vor muri. Cetățenii României pot sta liniștiți. Bugetarii vor rezista eroic pentru că aceleași guverne darnice s-au gândit la acest lucru. Legea le dă dreptul la norma de hrană. Vedeți, asta înseamnă guvernare responsabilă. Să dublezi salariile, dar să te și gândești ce se întâmplă cu oamenii după ce minciuna ta nu mai rezistă și se sparge buboiul. S-au gândit. Norma de hrană de ce credeți că a fost dată, că tichete de masă aveau deja?

De tichete mănâncă în pauzele de masă. Să tot fie vreo 440 de lei după ce valoarea tichetului se majorează la 20 de lei. Mai vine norma de hrană de 300 de lei pe lună și se ajunge la 740 numai hrana. Poți trăi cu 740 de lei mâncare pe lună? Că pentru restul vin alte sporuri. Vacanța e plătită cu tichete de vacanță. În funcție de instituție, oamenii pot primi tichete de librărie, pentru o carte bună, pentru un creion cu care să dezlege o integramă, un caiet, o cariocă. Unii primesc și pentru uniforme, dar dacă nu ai alte sporuri de haine, sigur poți pune deoparte din vreun spor pentru toxicitate. Praful de pe dosarele vechi, dacă lingi hârtii prea multe, cerneala aia e toxică și nu e pe gratis.

Pot fi spori de la tot felul de balauri. Poți să te îmbolnăvești și la bugetari bolile astea sunt mai grave, nu ca la privații care fac același lucru prin birouri. Dacă ai un salariu de 7.000 de lei și nu-l mai primești, atunci măcar 30% din leafă o poți aduna de prin astfel de sporuri și zău că nu mori de foame din banii ăștia cu care unii privați merg fericiți acasă la final de lună. În ajutorul acestor oameni ajunși în pragul disperării din sistemul bugetar am să vin cu o idee. Sote de mazăre, baby morcovei și pulpe de pui. Se taie ceapa julien (ca pe Cioloș, 2 lei/kg), se călește în puțin ulei (3,5 lei/litru), se aruncă o pungă mazăre congelată Kaufland (nici 3 lei), câteva bucați de morcovi și vegeta să dea gust. Nu uitați mărar și două-trei fire de zahăr. La Selgros găsești pulpe de pui la balot. Vine cam șapte lei pentru un kilogram. Cu zece lei mănânci, frate, un birou întreg de la Primăria Timișoara. Care, apropos, n-are încă bani pentru norma de hrană, dar sindicatul poate păsui administrația până în ianuarie, că oricum a venit prima de Crăciun. Bine, lasă, n-ați mâncat voi mazăre de Nașterea Domnului!  

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

7 comentarii pentru acest articol

Mos Berila a spus: (decembrie 25th, 2018 at 15:05 )

Nici in ziua de Craciun nu va saturati sa mancati cacat???
Care bugetari au tichete de masa?
Sau ai baut la birt prost in ajun?
Asa-zisi jurnalisti mizerabili care sunteti!
Rusine!

cetatean a spus: (decembrie 25th, 2018 at 19:55 )

Care bugetari? TOȚI
Dacă tu nu ai înseamnă că ești și prost (platit) si recalcitrant.

V a spus: (decembrie 25th, 2018 at 22:25 )

Nu au toti. Cei din subordinea Primariei Tm nu au, nu vor avea nici alocatie de masa pt ca nu sunt fonduri. Tichetele de vacanta au venit in noiembrie abia.

anteconbega a spus: (decembrie 26th, 2018 at 06:08 )

@V. Dar au venit! Au venit doar pe noiembrie sau retroactiv?

Ino a spus: (decembrie 26th, 2018 at 11:53 )

Jurnalism de doi bani. Sasu asta pe masura ce imbatraneste devine tot mai tembel : cu ideei putine si fixe. E exact ca proasta din povestea cu drobul de sare care si smulge parul din cap ca va darama pisica drobul de sare in capul bebelusului.

gepetto a spus: (decembrie 26th, 2018 at 13:04 )

La halul in care arata orasul, de ca ar trebui sa ne facem griji pentru bugetarii din primarie, slugile lui Pinocchio? Nu toti, ci vreo 80%, conform lui Paretto.

anteconbega a spus: (decembrie 28th, 2018 at 08:16 )

„Cetățenii României pot sta liniștiți. Bugetarii vor rezista eroic pentru că aceleași guverne darnice s-au gândit la acest lucru. Legea le dă dreptul la norma de hrană.” Nici chiar aşa, căci e o vorbă grea de pe vremea lui Ceaşcă: „Nici pâine fără muncă, nici muncă fără muncă”. Dar dacă nu ai cine să vină la muncă? Ştirea zilei vine din Sudul României, de la Călăraşi. Spitalul din localitate are peste 60 la sută deficit de medici, aşa că necesarul este asigurat doctori navetişti de la Spitalul din Silistra, Bulgaria. AVE România!

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Pirtea răspunde criticilor șefului USR Timiș: Colaborarea cu PSD e administrativă la nivel de județ, la Timișoara USR conduce ”enclavizat”

Marilen Pirtea, liderul PNL Timiș, îi răspunde, la aproape o săptămână distanță, omologului său de la USR Timiş, Sorin Șipoș, care a afirmat că vrea o alianță între cele două formațiuni, dar nu se poate pentru că liberalii sunt în colaborare cu PSD. Pirtea spune că acea colaborare cu PSD e doar una administrativă, la...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Pirtea răspunde criticilor șefului USR Timiș: Colaborarea cu PSD e administrativă la nivel de județ, la Timișoara USR conduce ”enclavizat”
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Warriors Timișoara a început excelent o nouă ediție a Campionatului Regional Transilvania/FOTO

Timișoara continuă să confirme statutul de adevărată pepinieră a rugby-ului românesc. La doar zece zile de la trecerea oficială în noile categorii de vârstă, 48 de tineri sportivi timișoreni au luat cu asalt prima etapă de Minirugby din cadrul Campionatului Regional Transilvania, desfășurată pe 10 octombrie în comuna Laslea, lângă Sighișoara. Bilanțul? Două locuri 1...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Warriors Timișoara a început excelent o nouă ediție a Campionatului Regional Transilvania/FOTO
ISHO Timișoara

Social vezi arhiva Social

Colaborare inedită pentru viitor. TNT și UPT construiesc un ecosistem cultural și educațional pentru Timișoara

Teatrul Național „Mihai Eminescu” din Timișoara și Universitatea Politehnica Timișoara deschid un nou capitol de colaborare, printr-un parteneriat care aduce mai aproape scena și campusul și creează noi contexte de întâlnire între cultură, educație, tehnologie și comunitate. Parteneriatul se dezvoltă pe trei direcții principale: facilitarea accesului comunității UPT la spectacolele Teatrului Național, cooperarea în cadrul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Colaborare inedită pentru viitor. TNT și UPT construiesc un ecosistem cultural și educațional pentru Timișoara

Economic vezi arhiva Economic

CCIA Timiș organizează un nou seminar de fiscalitate: noutățile legislative din 2026 și impactul lor asupra mediului de afaceri

Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș continuă seria întâlnirilor dedicate informării și sprijinirii mediului de afaceri, prin organizarea unui nou seminar de fiscalitate, în colaborare cu Adrian Bența, consultant fiscal și auditor financiar, membru al Camerei Consultanților Fiscali și al Camerei Auditorilor Financiari, specialist recunoscut pentru expertiza sa în domeniul fiscal. Evenimentul va avea...
Citeşte tot articolul Citeste articolul CCIA Timiș organizează un nou seminar de fiscalitate: noutățile legislative din 2026 și impactul lor asupra mediului de afaceri

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Peste trei zile intră în funcțiune noua modalitate de realizare administrativă a serviciului de furnizare a energiei termice în Timișoara, cu producția la Colterm și furnizarea la TermSet. Din 15 octombrie, activitățile de producție și cele de transport, distribuție și furnizare a energiei termice vor funcționa separat. Colterm va asigura producția energiei termice la CET...
Citeşte tot articolul Citeste articolul TermSet preia transportul și furnizarea energiei termice în Timișoara peste trei zile. Nu sunt schimbări sensibile pentru abonați
Marilen Pirtea, liderul PNL Timiș, îi răspunde, la aproape o săptămână distanță, omologului său de la USR Timiş, Sorin Șipoș, care a afirmat că vrea o alianță între cele două formațiuni, dar nu se poate pentru că liberalii sunt în colaborare cu PSD. Pirtea spune că acea colaborare cu PSD e doar una administrativă, la...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Pirtea răspunde criticilor șefului USR Timiș: Colaborarea cu PSD e administrativă la nivel de județ, la Timișoara USR conduce ”enclavizat”
Municipalitatea timișoreană caută din nou o rezolvare pentru accesul spre Clinica ORL a Spitalului Municipal Timișoara, așa că propune CLT achiziția unei clădiri de pe strada Ludwig van Beethoven, la nr. 3. Aflată în zona centrală a orașului, această unitate medicală s-a mai lovit o dată de astfel de probleme, atunci când primăria a fost...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Problema accesului spre Clinica ORL din centrul Timișoarei, din nou în actualitate. Primăria propune cumpărarea unui imobil cu totul
Teatrul Național „Mihai Eminescu” din Timișoara și Universitatea Politehnica Timișoara deschid un nou capitol de colaborare, printr-un parteneriat care aduce mai aproape scena și campusul și creează noi contexte de întâlnire între cultură, educație, tehnologie și comunitate. Parteneriatul se dezvoltă pe trei direcții principale: facilitarea accesului comunității UPT la spectacolele Teatrului Național, cooperarea în cadrul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Colaborare inedită pentru viitor. TNT și UPT construiesc un ecosistem cultural și educațional pentru Timișoara
Municipalitatea timișoreană bifează o nouă etapă în proiectul din zona Solventul și anunță predarea către constructor a amplasamentului pentru amenajarea unei noi linii de tramvai, care să lege Gara de Nord și Pasajul Solventul, de la Calea Bogdăneștilor. Odată predat amplasamentul, constructorul va începe organizarea șantierului și va mobiliza echipele și utilajele pentru primele lucrări....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Constructorul a preluat amplasamentul șantierului liniei de tramvai dintre Pasajul Solventul și Gara Mare
Societatea Colterm a anunțat că în cursul acestei săptămâni ar urma să înceapă furnizarea energiei termice către cei din Timișoara care sunt conectați la sistemul de termoficare centralizat. Deja, o serie de unități medicale beneficiază deja de furnizarea agentului termic. Colterm anunță că de peste două săptămâni, este asigurată căldura la Spitalul „Victor Babeș”, de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Colterm furnizează energie termică la o serie de unități medicale din oraș
Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș continuă seria întâlnirilor dedicate informării și sprijinirii mediului de afaceri, prin organizarea unui nou seminar de fiscalitate, în colaborare cu Adrian Bența, consultant fiscal și auditor financiar, membru al Camerei Consultanților Fiscali și al Camerei Auditorilor Financiari, specialist recunoscut pentru expertiza sa în domeniul fiscal. Evenimentul va avea...
Citeşte tot articolul Citeste articolul CCIA Timiș organizează un nou seminar de fiscalitate: noutățile legislative din 2026 și impactul lor asupra mediului de afaceri
Efectele tehnologiei asupra tinerilor depind nu doar de timpul petrecut online, ci și de modul în care este utilizată și de calitatea relațiilor din viața reală. Acesta este unul dintre mesajele importante ale „World Happiness Report 2026”, care ar trebui să influențeze modul în care România abordează digitalizarea educației, conform rectorului Universității de Vest din...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Rectorul UVT dezbate „Lecția digitală pentru România”
Arhitectura contemporană mizează tot mai mult pe soluții estetice și eficiente energetic, iar fațadele ventilate au devenit un standard în peisajul urban actual. Totuși, evenimentele tragice din ultimii ani, precum incendiile devastatoare de la Grenfell Tower din Londra sau cel din Hong Kong, au demonstrat comunității internaționale că frumusețea exterioară poate ascunde vulnerabilități tehnice fatale....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Siguranța ascunsă în spatele designului: de ce o fațadă modernă nu garantează o clădire sigură. Sesiune de dezbatere la UPT
Timișoara continuă să confirme statutul de adevărată pepinieră a rugby-ului românesc. La doar zece zile de la trecerea oficială în noile categorii de vârstă, 48 de tineri sportivi timișoreni au luat cu asalt prima etapă de Minirugby din cadrul Campionatului Regional Transilvania, desfășurată pe 10 octombrie în comuna Laslea, lângă Sighișoara. Bilanțul? Două locuri 1...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Warriors Timișoara a început excelent o nouă ediție a Campionatului Regional Transilvania/FOTO
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.