Dacă aveți chef de alergare și pedalare la final de săptămână, atunci aveți și unde. La 10 kilometri de Timișoara puteți face mișcare în natură, participând la concursuri organizate. Tot aici va avea loc și „Cyclocross Nation League”.
„Lunca Timișului CX Cup” ediția 2018, un eveniment organizat de EcoStuff România, va avea loc sâmbătă, 15 decembrie, lângă Urseni, la 10 kilometri de Timișoara. Organizatorii au pregătit și o cursă pentru pasionații de mountainbike, dar și una pentru alergători și tot aici va avea loc etapa finală din cele șase ale Cupei Naționale la cyclocross „Cyclocross Nation League”.
Etapa de cyclocross care va avea loc sâmbătă, lângă Timișoara, la Urseni, va decide clasamentul final al „Cyclocross Nation League”. Peste 200 de concurenți din țară și străinătate și-au anunțat participarea Traseul pe care se vor desfășura cele trei curse este de aproximativ 3 kilometri, va fi parcurs de mai multe ori în funcție de probă, cu nisip, bariere de lemn, zone de alergare, coborâri, zone tehnice și zone de viteză. Se vor putea face înscrieri și la fața locului. Informații pot fi găsite pe pagina Facebook a evenimentului.
Comentarii prin facebook