În decembrie 1989 mulți am ieșit în stradă pentru a încheia socotelile cu dictatura lui Nicolae Ceaușescu. Unii au spus mai apoi că dacă ar fi avut mai multă carne, mai multă lumină în casă, pâine mai proaspătă, unt și lapte pe îndestulate atunci nu mai rămâneam atâția în stradă. Dacă mai aveam pașapoarte și drept de circulație în afara țării rămâneam și mai puțini și s-ar fi zis că nu mai eram o dictatură. Oare câți mai eram în stradă între 20 și 22 decembrie dacă aveam toate acestea? Iar dacă prim-secretarul Bălan ne mai construia și un mall în zona antenelor, făceam naveta cu avioane ieftine spre București și alte orașe ale lumii, chiar cred că tovarășul Nicolae Ceaușescu murea lejer de bătrânețe pentru ca apoi la al XVII-lea congres al PCR să fie ales Ion Iliescu, omul perfect să-i continue lui Ăl Bătrân munca, neîntinând nobilele idealuri ale comunismului.
Istoria a ieșit altfel fie și numai din cauza unui parizer la gura flămândă a românului. Ion Iliescu a venit tot el la putere, însă în calitate de președinte al unei societăți capitaliste (sanchi!). Cu Ion Iliescu am trecut printr-o grămadă de traume la care nici nu ne gândeam când am decis să ne rupem de „epoca Ceaușescu”. Ungurii nu au trecut prin ce am trecut noi, cehii și slovacii, nici ei, polonezii au avut un parcurs lin, de țară normală la cap până ce o „coincidență” geostrategică i-a adus la periferia Europei, împreună cu ungurii, promotori ai iliberalismului. Noi am trecut prin mineriade, prin războaie interetnice, securitatea a condus țara decenii după și nimeni nu a vorbit de state paralele, justiție aveam cu voie de la partid și la un moment dat am crezut că toate relele s-au terminat pentru români odată cu aderarea la UE și NATO.
Nu a fost să fie așa. Ne-am obișnuit cu parizerul, cu mall-ul, cu pașapoartele și avioanele ieftine și nu ne-am mai dus la vot. Au venit o parodie de Nicolae Ceaușescu și o comicăreală de Leana în fruntea țării, de data asta votați de poporul rămas cu probleme din cam toate punctele de vedere. Existențial, educațional, penal și chiar mental. E mult mai dificil să lupți cu dictatura pe rit nou. Ei au fost aleși regulamentar și îți vor aminti asta de fiecare dacă când îi contești. Nu au câștigat alegerile cu un program politic care să conțină toate măgăriile de acuma, amnistii și grațieri, malformarea sistemului de justiție, dar pentru alegătorul lor astea nu mai contează.
Oare câți am mai rămas în țară pentru altceva decât polonez și parizer? Nu mulți. Câți vom putea reacționa cum am făcut-o în decembrie 1989 după ce Dragnea va da asaltul final asupra democrației? Vom mai ieși 200 de oameni în Timișoara, măcar 200 de oameni în prag de Crăciun și de An Nou? Oare câți vom mai sta peste noapte să rugăm alte orașe să preia flacăra revoltei? Vom mai putea protesta în stradă în timp ce la Loyd, la Timișoreana și-n alte restaurante alți români, mulțumiți și mai numeroși vor dansa să le sară chimeșele de pe ei? Vom mai fi ajutați de serviciile secrete nord-atlantice și ruse pentru a scăpa de dictator? Cele ruse sunt deja aici și probabil că sunt parte a problemei, dar pentru cei care nu vrem să abandonăm țara în mâinile ticăloșilor ce ajutor ni se mai arată la orizont? Dumnezeu să ne odihnească eroii și să nu le facă jerta o deșertăciune.
Comentarii prin facebook