Mai multe localități din Timiș vor fi lăsate astăzi fără apă

Mai multe localități din Timiș vor fi afectate astăzi de întreruperea apei. Aquatim efectuează lucrări de spălare și igienizare a rețelei de distribuție a apei.

Astăzi, în data de 25 ianuarie 2019, în intervalul orar 9.00 – 14.00, se va întrerupe apa în localitatea Jebel. În intervalul orar 12.00 – 17.00 apa va fi întreruptă în localitatea Voiteg. Și tot vineri, între orele 9.00 – 10.30, vor fi efectuate spălări pe rețeaua de distribuție din cartierul Aeroport, din localitatae Timișoara, cu mențiunea că apa nu va fi întreruptă, însă va curge tulbure la robinete.

„La reluarea alimentării cu apă rece este posibil ca la robinete să curgă apă tulbure. Deoarece această perturbare va fi de scurtă durată, recomandăm clienților să nu se folosească apa în scopuri menajere, până la limpezirea ei completă. Rugăm, de asemenea, consumatorii să ia măsuri de stocare a unor cantități de apă care să le acopere necesarul pe perioada anunțată”, au transmis reprezentanții Aquatim.

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole

Aeroportul International Timisoara - 700px

Administratie vezi arhiva Administratie

Gauss topografie timisoara

Politica vezi arhiva Politica

CCIAT

Sport vezi arhiva Sport

Social vezi arhiva Social

Economic vezi arhiva Economic

Teilor Fine Jewellery, Iulius Mall Timișoara

Un nou magazin a fost deschis la Iulius Mall Timişoara / FOTO

Principalul centru comercial din Timişoara, Iulius Mall, le oferă timişorenilor un nou magazin. Este vorba despre Teilor Fine Jewellery, un brand autohton de bijuterii sofisticate. Iubitorii de podoabe realizate din metale și pietre prețioase vor găsi aici, bijuterii care se disting atât prin designul inovativ și finisajul excepțional, cât și prin jocul de culori oferit...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Un nou magazin a fost deschis la Iulius Mall Timişoara / FOTO

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Imagini superbe surprinse de camerele de luat vederi montate într-o pădure din Parcul Național Semenic – Cheile Carașului. O vulpe singuratică și foarte curioasă, ieșită la vânătoare, s-a lăsat admirată câteva zeci de secunde de camera cu snezori de mișcare instalată de specialiștii Romsilva. Padurile din Parcul Național Semenic – Cheile Carașului oferă un habitat...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Imagini superbe cu o vulpe curioasă, ieșită la vânătoare, în pădurile din Banat / VIDEO
Visul tinerilor timişoreni de a avea un skatepark poate deveni în sfârşit realitate. Primăria Timişoara a anunţat că au fost stabilite firmele care se vor ocupa de amenajarea acestuia, locaţia fiind Parcul Central. Vom avea, în sfârşit, skatepark la Timişoara. Nicolae Robu a anunţat că au fost stabilite, în urma licitaţiei, firmele care se vor...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Două firme obişnuite să lucreze cu primăria vor realiza parcul de skate al Timişoarei
Viitorul pod renovat Eroilor va avea „ataşată” şi o nouă stradă care îl va lega de strada Gării, indiferent de ce se va întâmpla. Traseul străzii se află pe terenul unei societăţi comerciale, care şi-a mutat fabrica în Parcul Industrial Timişoara, iar în locaţia centrală doreşte conversia zonei în una comercială sau rezidenţială. Nu ne...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primarul Robu ne asigură că vom avea stradă nouă la podul Eroilor: Dacă ELBA nu e de acord se blochează proiectul
Top
WP Facebook Auto Publish Powered By : XYZScripts.com