Un microbuz a fost cuprins de flăcări seara trecută, în satul Valea Bistrei care aparține de comuna Zăvoi, județul Caraș-Severin. Proprietarul, spun pompierii, a aprins în mod intenționat mijlocul de transport. La fața locului au intervenit două echipaje din cadrul Detașamentului de Pompieri Caransebenș, împreună cu SVSU Oțelu Roșu, care au lichidat incendiul izbucnit. Microbuzul…
Îi poți susține pe cei care ajută oameni din Banat să aibă un acoperiș deasupra capului și lemne pe timp de iarnă!
Au făcut fericite zeci de persoane din Banat, cărora le-au renovat casele aflate în stare avansată de degradare. Au cumpărat lemne de foc, mobilă și multe altele. Iar anul acesta, cei de la Asociația „Acasă în Banat” vor ca, prin proiectul Collor the Village, să coloreze casele din localitatea Eftimie Murgu. Totul poate prinde contur doar cu…
Întreruperi de curent
E-Distribuție a programat marți, 15 ianuarie, întreruperi de energie electrică astfel: Diniaș; Comeat, nr. 51; Răuți, IAS Proletaru, SCELIF Proletaru; Timi;oara, str. Constantin cel Mare (p), A. Volta, Brazilor, Cooperației, Perlei (p), T.A. Edison, Arcașilor (p), Dilviu Motohon (p), Calea Sever Bocu (p), Sovata, Baia, Muntele Mic, Zefirului, Poiana Mărului, Energiei, Subuleasa, Aviatorilor (p); Uivar…
Ripensia s-a reunit cu gânduri mari. Echipa timişoreană a început pregătirea şi va merge în Antalya
Ripensia Timişoara a început din 14 ianuarie pregătirea pentru sezonul de primăvară. 26 de jucători s-au prezentat la primul antrenament al anului susţinut la stadionul din Ciara Roşie. De la gruparea bănăţeană au plecat în această iarnă Iulius Rădulescu (goalkeeper-ul timişorean fiind unul dintre cei mai vechi componenţi), fundaşii Marius Toma şi Alin Bărîcă şi…
De ce, pe zi ce trece, România „devastează” întreaga Europă la capitolul infracționalitate
Un tânăr din Mediaș era încă în viață la această oră, dacă prin generozitatea lui Tudorel Toader nu erau eliberați anul trecut câteva mii de infractori din pușcării pe baza deja celebrului recurs compensatoriu. La câteva zile de această crimă, o fată a fost violată la Oradea de un violator eliberat de aceași Tudorel. Iar…
Elevii echipei heRObotics din Timișoara au strâns bani din sponsorizări și vor merge în SUA, la finala Zero Robotics, organizată de NASA
Veste excelentă pentru una dintre cele trei echipe formate din elevii timișoreni care s-au calificat în finala Zero Robotics, ce va avea loc în SUA, Boston. Pentru a-și putea îndeplini visul, școlarii au avut nevoie de 12.000 de dolari, sumă pe care au reușit să o strângă din sponsorizări. Finala va avea loc în 28…
Cod Galben de vânt puternic și viscol
Aproape toată țara se va afla, timp de două zile, sub Cod Galben de vânt puternic și viscol. Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis, astăzi, o atenționare de Cod Galben. Sunt așteptate intensificări ale vântului și viscol. Vor fi afectate și județele Timiș, Caraș-Severin, Hunedoara și Arad. Atenționarea a intrat în vigoare astăzi, în…
O familie din Timiș a fost aproape de a rămâne fără acoperiș deasupra capului, după un incendiu izbucnit astăzi / FOTO
Un incendiu a avut loc astăzi, în Timiș, puțin după miezul zilei. O familie din localitatea Hodoș a fost în pericol de a rămâne fără locuință, după ce anexa casei a fost cuprinsă de flăcări. Pentru a limita proporțiile, la fața locului au intervenit de urgență 11 pompieri cu două autospeciale de stingere cu apă…
Deputatul Marian Cucșa cere Primăriei Timișoara să finanțeze deplasarea elevilor de la “Moisil” în SUA
Deputatul ALDE de Timiș Marian Cucșa intervine în cazul elevilor de la Liceul „Grigore Moisil”, calificați în finala unui concurs important din Statele Unite, dar care n-au bani de deplasare. El spune că finanțarea ar trebui asigurată de Primăria Timișoara, iar nu de ministerul de resort.
Crește numărul de îmbolnăviri prin infecții acute respiratorii. Recomandările DSP Timiș către spitale și populație
Reprezentanții Direcției de Sănătate Publică Timiș atenționează toate unitățile sanitare din județul Timiș prin intermediul unui set de măsuri recomandate a fi aplicate și respectate în contextul creșterii numărului de îmbolnăviri prin infecții acute respiratorii și a confirmării intensificării pe plan național a circulației virusurilor gripale și în conformitate cu metodologia de supraveghere a gripei,…
Călin Dobra își lichidează stocul de consilieri personali. În mai puțin de o lună a rămas cu un singur sfătuitor din patru
Într-un interval foarte scurt de timp, respectiv în mai puțin de o lună, trei dintre cei patru consilieri personali ai președintelui CJ Timiș, Călin Dobra, au plecat din funcții. Nu foarte departe, ci în aceeași instituție. Ulmul mohican rămas pe baricade este Viorel Bara. Președintele CJ Timiș, Călin Dobra, mai are un singur sfătuitor personal,…
Asigurații au sunat de aproape 15.000 de ori la CJAS Timiș, în 2018
Aproape 15.000 de telefoane. De atâtea ori au fost apelați de reprezentanții Casei Județene de Asigurări de Sănătate (CJAS) Timiș, în anul 2018, de asigurați. Asigurații care au sunat la la TEL Verde (0800 800 966) pe parcursul anului 2018 au fost interesați de lista furnizorilor în contract cu CJAS Timiș, cardul național de asigurat,…
Două grupuri de migranți au fost descoperite în vestul țării, în interval de o oră / FOTO
Oamenii legii din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Nădlac II – Csanadpalota au fost puși la încercare, la sfârșitul săptămânii trecute, în două cazuri. Grupuri formate din migranți ilegali au încercat să „evadeze” în spațiul Schengen, însă au fost oprite. Într-unul dintre cazurile întâlnite, ieri, în jurul orei 22.00, transfugii erau ascunși într-un automarfar…
Apel al senatorului Nicu Fălcoi către guvernanți în cazul scandalului corvetelor: „Uitați de comisioanele pe care sunteți obișnuiți să le cereți!”
Suspendarea procedurii de achiziție a corvetelor este încă o dovadă de incompetență crasă în coordonarea armatei, e convins senatorul USR de Timiș, Nicu Fălcoi. La incompetență se adaugă însă și prostia, dar și interese financiare, mai crede parlamentarul.
A fost inaugurat transportul școlar în Timișoara. Prezent la eveniment, primarul Nicolae Robu spune că e doar începutul / FOTO
Odată cu reînceperea școlii, în Timișoara s-a introdus transportul public pentru elevi. Deocamdată beneficiază de el elevii de la cinci licee, care locuiesc în patru cartiere ale orașului. Prezent la inaugurare, primarul Nicoale Robu anunță extinderea ofertei și pentru alte licee. Reveniți din vacanță, elevii de la Colegiului Național „CD Loga”, Colegiului Național „C. Sylva”,…
Amenzi de mii de lei acordate de polițiștii locali celor care au lăsat gunoaiele lângă pubele, în Timișoara
Cei care abandonează deșeuri pe domeniul public sau nu păstrează curățenia în perimetrul locurilor de depozitare a gunoiului din zonele de blocuri primesc amendă. La fel au pățit și reprezentanții a cinci asociații de proprietari din Timișoara care au lăsat gunoiul lângă pubelă. Polițiștii locali au continuat acțiunile în zona Circumvalațiunii – Gheorghe Lazăr. Au…
Explozie la un bancomat din vestul țării, noaptea trecută. Vinovații se află în libertate
Un grup de hoți a acționat, astăzi, puțin după miezul nopții, ca într-un plan desprins din filme, având intenția de a fura banii dintr-un bancomat. În jurul orei 1.30 a fost dată alerta, după ce un bancomat de pe strada Tunarilor din Arad a fost aruncat în aer. Persoane care au rămas încă neidentificate au…
Circulați cu prudență pe drumurile din vestul țării! Peste o sută de utilaje pe șosele
Reprezentanții Direcției Regionale de Drumuri și Poduri Timișoara vă cer să circulați cu prudență pe drumurile din vestul țării. Șoselele continuă să fie umede și periculoase.
Incident rutier în Timișoara. Un șofer foarte băut a intrat cu o mașină a Poștei Române într-un stâlp
Incident în trafic, la primele ore ale dimineții, din cauza unui șofer băut. Probabil după o noapte lungă, bărbatul a reușit performanța de a avea la primele ore ale dimineții o alcoolemie uriașă, de 1,09 mg/l alcool pur în aerul expirat. Fiind foarte băut, conducătorul auto aflat la volanul unei mașini care aparține Poștei Române,…
Întreruperi de curent
E-Distribuție a programat luni, 14 ianuarie, întreruperi de energie electrică astfel: Uivar – casnici; Chișoda, Platforma Industrială INCONTRO; Sânnicolau Mare, AGRICOLOSOLE, BRADESOF SRL 9.00 – 17.00.