Pe sinteticul de la Baza 2 a Politehnicii, Ripensia a întâlnit astăzi într-un joc de pregătire, UTA Bătrâna Doamnă. Oaspeţii nu au venit cu primul 11, dar au folosit jucători de la prima echipă, dar şi sportivi aflaţi încă în probe, iar de partea gazdelor, nici Pelici nu a aliniat cel mai bun 11, dând şansa mai multor jucători să se evidenţieze. S-a încheiat 1-0 pentru Ripensia Timișoara.
Dacă în clasament UTA stă mai bine ca Ripi, pe teren, gruparea bănăţeană a fost net superioară. A dominat clar prima parte, omogenitatea fiind un capitol care a făcut diferenţa, dar şi în repriza secundă lucrurile au stat la fel, portarul vizitatorilor limitând proporţiile scorului.
În cele din urmă s-a terminat doar 1-0, spunem doar, deoarece diferenţa din teren a fost mai mare. Singurul gol al partidei a fost marcat de Gueye Mansour în finele primei părţi.
„Ripi” mare are în program un singur joc de verificare, în weekend cu Şcolar Reşiţa. Săptămâna viitoare începe ce a mai rămas din campionat, iar trupa bănăţeană are două meciuri de foc, cu ACS Poli şi cu… UTA.
Ripensia Timișoara (vs UTA…): Moldovan – A. Popa, Hecsko, Apro, Străuț, Burdeț, Stoi, Monea, Bădăuță, Popovici, Mansour. Au mai jucat: Istrătescu, Ţiereanu, Anghelina, Cluci, Simian, Ardelean, Dumiter, Tînc.
Comentarii prin facebook