La Timișoara s-a desfășurat, seara trecută, un eveniment marca alianței USR-PLUS. Dragoș Pâslaru, fost ministru al Muncii și candidatul de pe poziția 3 pe lista Alianței pentru europarlamentare a participat la dezbaterea aflată sub egida USR-PLUS, la Timișoara.
La eveniment a fost prezent și Alexandru Vărzaru, candidatul timișean al USR-PLUS, iar la întâlnire a participat și Vlad Botoș, președintele USR Arad și candidatul de pe locul 7 de pe lista Alianței 2020 USR PLUS.
„Pe 26 mai este un fel de referendum, crucial pentru România, între a decide dacă România rămâne o țară Europeană sau dacă va fi sub influența Rusiei. 26 mai este momentul de cotitură care poate să determine simbolic sfârșitul tranziției în România. Haideți să facem ca lucrurile acestea să se întâmple și să fim generația care a spus nu întoarcerii în trecut”, a spus Dragoș Pâslaru, la Timișoara.
În acest weekend, în Timișoara vor mai avea loc și alte evenimente USR-PLUS, la care poate veni oricine vrea să cunoască și să vorbească cu candidații și cu membri ai Alianței. Sâmbătă și duminică, între 14.00 – 18.00, membrii și simpatizanții USR și PLUS vor strânge semnături în Piața Operei din Timișoara, la cortul amplasat vizavi de Catedrală.
„Alianța 2020 va demonstra ceea ce partidele vechi doar au promis: România poate fi guvernată cu bun simț, de o clasă politică ce lucrează pentru cetățean”, transmit cei de la USR-PLUS.
Comentarii prin facebook