Copii de la școli speciale în vizită la mănăstire, lângă Timișoara

Aproximativ 100 de copii din școli speciale din Timiș au fost astăzi la Mănăstirea Timișeni-Șag. Aceștia au participat, în biserica mare a mănăstirii, cu hramurile „Tăierea Capului Sfântului Ioan Botezătorul” și „Sfântul Iosif cel Nou de la Partoș”, la un moment de rugăciune și înălțare sufletească. Slujba a fost oficiată de Arhim. Simeon Stana, exarhul mănăstirilor din Arhiepiscopia Timișoarei.

Au fost în vizită la mănăstire tineri de la Centrul Școlar pentru Educație Incluzivă „Constantin Păunescu” din Recaș, Centrul de plasament pentru copii cu dizabilități Recaș și Centrul Educativ Buziaș, împreună cu educatorii, profesorii și asistenții sociali. La finalul slujbei, părintele Simeon Stana a adresat un cuvânt de învățătură, în cadrul căruia a vorbit despre semnificația Bisericii, în înțelesul ei de comuniune şi comunitate sacramentală a oamenilor cu Dumnezeu, întemeiată de Hristos, Fiul lui Dumnezeu întrupat, şi lucrarea Duhului Sfânt, spre sfinţirea şi mântuirea oamenilor.

În acest sens a fost subliniată ideea că, Biserica este „Trupul lui Hristos”, după cum afirmă Sfântul Apostol Pavel, având misiunea de a continua însăşi lucrarea lui Hristos în lume: de a propovădui cuvântul lui Dumnezeu, de a împărtăşi harul dumnezeiesc și de a-I conduce spre mântuire pe cei care îi aparţin. După ce s-au rostit mai multe fragmente scripturistice, intercalate cu frumoase cântări religioase, toți copiii au fost invitați de maicile așezământului monahal la o agapă frățească. 

În semn de mulțumire, copiii au oferit maicilor și ostenitoarelor mănăstirii diverse obiecte, confecționate de ei în atelierele de creație. În semn de solidaritate și ca răspuns la iubirea lor, obștea mănăstirii le-a împărțit iconițe și obiecte bisericești.

 

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Vessmary

Administratie vezi arhiva Administratie

L'architect du beaute

Politica vezi arhiva Politica

Sondaj INSCOP. Ne îndreptăm spre o finală prezidenţială Marcel Ciolacu – George Simion cu liderul PSD câştigător

Conform Barometrului LIBERTATEA-INSCOP, realizat de INSCOP Research la comanda cotidianului „Libertatea” în perioada 11-18 octombrie 2024, în clasamentul intenției de vot pentru turul I al alegerilor prezidențiale conduce Marcel Ciolacu, urmat de George Simion și Mircea Geoană. În turul al doilea, Marcel Ciolacu ar câștiga împotriva oricărui contracandidat cu excepția lui Mircea Geoană. Estimare participare...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Sondaj INSCOP. Ne îndreptăm spre o finală prezidenţială Marcel Ciolacu – George Simion cu liderul PSD câştigător
MINA Pop-Up 3 octombrie - 12 ianuarie

Sport vezi arhiva Sport

Experienţă unică: CFR Timişoara, cu o generație excepțională, invitaţie la un prestigios turneu de juniori U10

După fapte și rezultate de pus în ramă vine și răsplata! CFR Timişoara, generaţia 2015 a fost invitată la Atena unde va avea loc Elite Neon Cup 2024, un adevărat campionat european neoficial al categoriei sub 10 ani. Printre multe alte echipe vor fi prezente nume ca AC Milan, SS Lazio, Chelsea, Olympiacos, AEK Athena,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Experienţă unică: CFR Timişoara, cu o generație excepțională, invitaţie la un prestigios turneu de juniori U10
dermaskin-orizontal

Social vezi arhiva Social

isho.ro
Muzeul National al Banatului

Economic vezi arhiva Economic

VESSMARY: De 11 ani, redefinind eleganța feminină în România

Lansat în 2013 în România, VESSMARY este un concept dedicat evidențierii feminității în toate formele sale, rezultat din pasiunea și dorința unor designeri cu experiență. Aceștia și-au propus să creeze ținute care să celebreze frumusețea și delicatețea femeii moderne, fie ea visătoare și romantică sau puternică și realistă. Produsele VESSMARY sunt concepute pentru a răspunde...
Citeşte tot articolul Citeste articolul VESSMARY: De 11 ani, redefinind eleganța feminină în România

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Lansat în 2013 în România, VESSMARY este un concept dedicat evidențierii feminității în toate formele sale, rezultat din pasiunea și dorința unor designeri cu experiență. Aceștia și-au propus să creeze ținute care să celebreze frumusețea și delicatețea femeii moderne, fie ea visătoare și romantică sau puternică și realistă. Produsele VESSMARY sunt concepute pentru a răspunde...
Citeşte tot articolul Citeste articolul VESSMARY: De 11 ani, redefinind eleganța feminină în România
Neatenția continuă să producă pagube pe străzile orașului și din păcate și victime. Unele cu adevărat nevinovate, căzute pradă șoferilor tot timpul grăbiți. Un bărbat în vârstă de 31 de ani a condus un autoturism pe Calea Circumvalațiunii, dinspre strada Chișinău înspre strada Republicii, iar la intersecția cu strada Nera a surprins și accidentat un...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Două accidente cu victime petrecute aseară în aceeași zonă
Primăria Timișoara lansează concursul de fotografie „Revoluționarul din familia mea”. Până în 25 noiembrie, elevii din Timișoara și din localitățile periurbane se pot înscrie la concurs, prin trimiterea de fotografii, care vor fi evaluate de un juriu de specialitate. Fiecare elev-participant este încurajat să identifice o persoană din familie (bunic, bunică, un părinte, mătușă etc.)...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primăria Timișoara caută imagini cu revoluționari în familiile elevilor din oraș și din zonele periubane
Muzeul Satului Bănățean va găzdui, sâmbătă și duminică, evenimentul intitulat ”Șpaisul Bănățean”. Timișorenii vor putea achiziționa legume și fructe naturale, aduse din grădina proprie, de către micii producători agricoli bănățeni.  Acțiunea va fi deschisă pentru public între orele 10:00 și 18:00 Evenimentul are un dublu rol, anunță gazdele. În primul rând, oferă vizitatorilor ocazia de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Faceți-vă aprovizionarea de iarnă, la Muzeul Satului Bănățean
Conform Barometrului LIBERTATEA-INSCOP, realizat de INSCOP Research la comanda cotidianului „Libertatea” în perioada 11-18 octombrie 2024, în clasamentul intenției de vot pentru turul I al alegerilor prezidențiale conduce Marcel Ciolacu, urmat de George Simion și Mircea Geoană. În turul al doilea, Marcel Ciolacu ar câștiga împotriva oricărui contracandidat cu excepția lui Mircea Geoană. Estimare participare...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Sondaj INSCOP. Ne îndreptăm spre o finală prezidenţială Marcel Ciolacu – George Simion cu liderul PSD câştigător
Societatea de Transport Public Timișoara anunță că în perioada 25 – 27 octombrie va avea loc evenimentul sportiv „Timișoara City Marathon”. În data de 27 octombrie 2024, circulația rutieră va fi închisă în zona străzii 20 Decembrie 1989 – bulevardul C.D. Loga – bulevardul Vasile Pârvan – bulevardul Corneliu Coposu – strada Johann Heinrich Pestalozzi....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Timișoara City Marathon schimbă în weekend traseele mijloacelor de transport în comun
Duminică, 27 octombrie 2024, începând cu ora 19:00, la Căminul Cultural din Şag, va avea loc o proiecţie specială şi gratuită a peliculei “Avram Iancu împotriva Imperiului”. Evenimentul este organizat de Primăria Şag. La eveniment va fi prezent îndrăgitul actor Sandu Pop, cunoscut ca Văru’ Săndel, producător şi actor în filmul despre viaţa eroului Munţilor...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Proiecţie specială a peliculei “Avram Iancu împotriva Imperiului”, la Şag
Expoziția DesFacerea Lumii a duo-ului artistic Anca Benera și Arnold Estefán aduce în prim-plan probleme ecologice stringente care i-au preocupat pe artiști în ultimii ani. Ei abordează criza ecologică globală țesând narațiunile unor subiecți non-umani și creează legături interdependente între oameni, minerale, plante și animale. Vernisajul va avea loc joi, de la oa 18, la...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Expoziția DesFacerea Lumii a duo-ului artistic Anca Benera și Arnold Estefán la Fundația Art Encounters
În cursul acestei luni, la Timișoara vor ajunge jumătate din cele 100 de insule ecologice digitalizate pentru colectarea deșeurilor. Acestea sosesc în oraș ca parte a unui program național, finanțat prin PNRR. Timișorenii care reciclează mai mult și produc mai puțin gunoi vor avea factura mai mică la finalul lunii. Fiecare insulă de colectare va...
Citeşte tot articolul Citeste articolul La Timișoara sosesc primele insule ecologice digitale pentru colectarea deșeurilor
Top