Cu Călin Dobra plecat în Cehia, PSD Timişoara şi-a desemnat candidat la primărie

Managerul Spitalului Judeţean, Marius Craina, a fost propus şi ulterior votat într-o şedinţă a Biroului Municipal al PSD Timişoara drept candidat la primărie. Şedinţa a avut loc în timp ce preşedintele PSD Timiş, Călin Dobra, era plecat din ţară, la Praga.

Starea de incertitudine continuă să se manifeste în PSD Timiş. În timp ce preşedintele filialei judeţene, Călin Dobra, este plecat în Cehia, cei din organizaţia municipală şi-au desemnat candidat la Primăria Timişoara. Şi asta chiar la început de campanie electorală pentru alegerile europarlamentare. Astfel, în timpul unei şedinţe a Biroului Municipal, la propunerea preşedintelui PSD Timişoara, Florin Bîrsăşteanu, managerul Spitalului Judeţean, Marius Craina, a fost votat în unanimitate drept candidat la funcţia de primar al Timişoarei. Decizia a fost luată ad-hoc, iar preşedintele PSD Timiş, Călin Dobra, n-a fost informat despre ea. “Este o discuţie, nu e nimic oficial. Dar asta nu înseamnă că am ceva împotriva acestei decizii”, a declarat pentru deBanat preşedintele PSD Timiş, Călin Dobra, plecat din ţară la Praga.

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

1 comentariu pentru acest articol

Anca S. a spus: (martie 27th, 2019 at 22:04 )

Pe cine intereseaza ?

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


L'architect du beaute

Administratie vezi arhiva Administratie

Fluturi și albine vii - expoziție

Politica vezi arhiva Politica

dermaskin-orizontal

Sport vezi arhiva Sport

Primul joc, prima șansă la trofeu. SCM Timișoara, meci de totul sau nimic cu Dinamo

Campioana României la rugby, SCM USV Timișoara, va întâlni deținătoarea Cupei României, Dinamo București, sâmbătă, 29 martie. Partida va avea loc de la ora 12.00, la stadionul Arcul de Triumf din București, și reprezintă prima ediție a Supercupei României. Echipa bănățeană a intrat într-a doua săptămână a pregătirii în formulă completă. În primele opt săptămâni...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primul joc, prima șansă la trofeu. SCM Timișoara, meci de totul sau nimic cu Dinamo
isho.ro

Social vezi arhiva Social

Bombe găsite la Săcălaz după mai bine de 80 de ani

Descoperire neașteptată! În extravilanul comunei Săcălaz, s-au găsit 3 posibile bombe de aruncător, informează ISU Banat. La fața locului s-a deplasat echipajul pirotehnic care, în urma cercetării si identificării au constatat prezența muniției neexplodate din al II-lea Război Mondial, respectiv trei bombe de aruncător calibru 120 mm. Muniția nu prezenta risc la transport, astfel a...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Bombe găsite la Săcălaz după mai bine de 80 de ani
Muzeul National al Banatului
Iulius Town

Economic vezi arhiva Economic

UVT și ADR Vest au semnat acordul de colaborare în vederea dezvoltării infrastructurii universitare, în valoare de 25 de milioane de lei

Universitatea de Vest din Timișoara a demarat proiectul „Dotarea infrastructurii Universității de Vest din Timișoara în acord cu nevoile pieței forței de muncă“, prin care se va realiza creșterea calității academice și a capacității de inovare a instituției, prin dezvoltarea infrastructurii educaționale a celor unsprezece facultăți. Reprezentanții ADR Vest și UVT au semnat contractul de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul UVT și ADR Vest au semnat acordul de colaborare în vederea dezvoltării infrastructurii universitare, în valoare de 25 de milioane de lei

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Cunoscutul grup Maxagro a decis să continue investițiile în bunăstarea comunității și va sprijini financiar un obiectiv important al orașului. „Credem cu tărie că sănătatea copiilor trebuie să fie o prioritate, iar îmbunătățirea condițiilor din spitale este un pas esențial în această direcție. Suntem onorați să sprijinim acest proiect atât de important pentru comunitate”, a...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Implicați puternic în comunitate. Grupul Maxagro va moderniza secția de psihiatrie pediatrică a Spitalului de copii
Lugojul, împreună cu comunele Găvojdia și Victor Vlad Delamarina, a lansat licitația în vederea achiziționării, din bani europeni, a patru microbuze electrice și patru stații de reîncărcare pentru realizarea de transport public local. Suma pusă la bătaie se apropie de cinci milioane de lei.  Licitația a fost publicată pe SEAP. ”Achiziția a 4 microbuze electrice...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Lugojul caută microbuze electrice de patru milioane de lei. Proiectul e realizat împreună cu două comune
Universitatea de Vest din Timișoara a demarat proiectul „Dotarea infrastructurii Universității de Vest din Timișoara în acord cu nevoile pieței forței de muncă“, prin care se va realiza creșterea calității academice și a capacității de inovare a instituției, prin dezvoltarea infrastructurii educaționale a celor unsprezece facultăți. Reprezentanții ADR Vest și UVT au semnat contractul de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul UVT și ADR Vest au semnat acordul de colaborare în vederea dezvoltării infrastructurii universitare, în valoare de 25 de milioane de lei
Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș, beneficiar și lider de parteneriat, împreună cu Fundația “Centrul de Afaceri și Meserii Eurotraining” și Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Vrancea – parteneri, prezintă progresul proiectului Ecotech – Integrarea competențelor ecologice și digitale în vederea dezvoltării sustenabile în Regiunea Vest și Sud Est. Acesta este co-finanțat de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul CCIA Timiș derulează proiectul Ecotech
Iulius Town şi Școala de Fotbal ROMA îi invită pe elevii pasionați de sport să participe la „Cupa Iulius la fotbal”, un campionat dedicat echipelor de tineri fotbaliști din școlile din Timișoara. Înscrierile sunt deschise până pe 1 aprilie 2025. În cadrul turneului vor participa 60 de echipe formate din 5 jucători și un portar,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Iulius Town și Școala de Fotbal ROMA organizează „Cupa Iulius la fotbal”. Înscrierile au loc până pe 1 aprilie
Salonul de Carte Bookfest deschide, astăzi, primăvara culturală la Timișoara. Timp de patru zile, până duminică, 30 martie, la Centrul Regional de Afaceri (CRAFT) vor avea loc o mulțime de evenimente culturale, invitați de marcă și cele mai bune cărți, la cele mai bune prețuri. Salonul de Carte Bookfest Timișoara își deschide oficial porțile astăzi, la ora...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Bookfest Timişoara îşi deschide azi porţile. Urmează patru zile pline de evenimente culturale
Un complex multifuncțional pentru sport și agrement, dedicate tuturor timișorenilor dar și celor ce vizitează Timișoara, se deschide pe amplasamentul fostei baze sportive AEM. Investiția va păstra actuala destinație a locației deja edificate, care va fi transformată într-o oază de recreere și activități precum înotul, sporturile individuale și de echipă sau picnicurile în familie sau...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Grupul de firme BEGA investește într-o nouă și modernă bază sportivă și de agrement în vestul țării
Descoperire neașteptată! În extravilanul comunei Săcălaz, s-au găsit 3 posibile bombe de aruncător, informează ISU Banat. La fața locului s-a deplasat echipajul pirotehnic care, în urma cercetării si identificării au constatat prezența muniției neexplodate din al II-lea Război Mondial, respectiv trei bombe de aruncător calibru 120 mm. Muniția nu prezenta risc la transport, astfel a...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Bombe găsite la Săcălaz după mai bine de 80 de ani
Institutul Național de Hidrologie și Gospodărire a Apelor (INHGA) a emis, miercuri, o atenționare Cod galben de inundații, ce vizează până vineri la miezul nopții râuri de pe raza a nouă județe. Conform prognozei de specialitate, în intervalul 26 martie, ora 22:00 – 28 martie, ora 00:00, se vor produce scurgeri importante pe versanți, torenți...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Cod galben de inundații pe râuri din nouă județe, inclusiv în Timiș și Caraș-Severin
Proaspăt membru în Comisia de Supraveghere a activității SIE, senatorul USR de Timiş, Sorin Şipoş, afirmă că lovit de un prim paradox. Respectiv, directorul SIE, Gabriel Vlase, este mai deschis transparentizării activităţii serviciului, decât colegii săi din comisie. Pe de altă parte, Şipoş spune că nu a primit informaţii privind interferențele Rusiei în procesul electoral...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Mai e mult până departe. Senatorul Sorin Şipoş, despre controlul civil asupra serviciilor secrete
Top
deBanat.ro - spune realitatea!
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.