Programul de vară la Aeroportul Internaţional Timişoara vine cu unele noutăţi

Aeroportul Internațional Timişoara anunţă că, începând de duminică, 31 martie, intră în vigoare noul orar al zborurilor, valabil până în 26 octombrie. Modificările sunt legate de orele de zbor, de frecvențe, dar vor fi introduse şi noi destinaţii accesibile direct din Timişoara.

Aeroportul Internațional Timișoara

Aeroportul Internațional Timișoara

„Acest sezon de vară aduce multe noutăți în ceea ce privește conexiunile aeriene accesibile direct din Timișoara. Începând cu luna aprilie vor avea loc primele zboruri charter spre Antalya, urmate îndeaproape de celelalte destinații estivale. Compania aeriană Eurowings va introduce din iunie zborurile către Stuttgart, iar din iulie vor intra noile destinații spre Germania, Danemarca și Marea Britanie oferite de Wizz Air”, a declarat directorul general al aeroportului, Daniel Idolu.

Noutățile anunțate pentru acest sezon estival în ceea ce privește cursele charter sunt destinațiile Tunisia – Hammamet (o cursă săptămânală, sâmbătă, începând din 25 mai), Egipt – Sharm el Sheik (o cursă săptămânală, marți din 18 iunie) și Grecia – Skiathos (o cursă săptămânală, sâmbătă, din 15 iunie). De asemenea, vor continua și cursele spre destinațiile din Turcia – Antalya (7 curse/săptămână în zilele de joi, vineri, sâmbătă – primele curse vor avea loc în aprilie), Grecia – spre insula Zakynthos (o cursă pe săptămână – vineri, începând cu 14 iunie) și Heraklion (două curse săptămânale, luni și vineri, din 3 iunie) și spre Egipt – Hurghada (o cursă săptămânală în fiecare de joi, începând cu 23 mai).

Destinații noi

Începând din luna iunie va fi introdusă o nouă destinaţie: Stuttgart, operat de compania aeriană Eurowings. Zborul va avea loc de 3 ori/săptămână, în zilele de luni, miercuri și duminică. Din iulie, compania aeriană Wizz Air va introduce zborurile spre/dinspre Billund (Danemarca), Doncaster/Sheffield (Marea Britanie), Nürnberg și Karlsruhe/Baden-Baden (Germania). Toate destinațiile vor avea o frecvență de două ori pe săptămână. De asemenea, tot din 1 iulie, Wizz Air va suplimenta zborurile către Londra-Luton (de la 7 zboruri – la 12 zboruri pe săptămână), spre Memmingen (de la 3 zboruri la 5), Bari, Dortmund și Bruxelles Charleroi (de la 2 la 3 zboruri săptămânale).

Legăturile directe, zilnice, cu trei hub-uri importante: București, Munchen și Frankfurt am Main oferă o conectivitate mai facilă a cetățenilor din regiunea de vest a României către destinații exotice de vacanță, prin curse regulate cu o singură escală. Prin intermediul acestor legături, din Timișoara se poate ajunge la Bangkok, Shanghai, Casablanca, Sao Paolo sau Rio de Janeiro, Miami, Tokyo, Amman, Dubai, Larnaca, Istanbul și în multe alte destinații din toată lumea.

       
Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

Școala Gimnazială nr. 1 urmează să fie modernizată. Primăria Timişoara caută constructor

Primăria Timișoara a lansat licitația pentru modernizarea Școlii Gimnaziale nr. 1 din cartierul Fabric. Investiția municipalității va transforma unitatea de învățământ într-o școală verde inteligentă, cu spații moderne și adaptate nevoilor elevilor și profesorilor. Valoarea lucrărilor este estimată la 10,8 milioane de lei, fără TVA. Proiectul vizează ambele corpuri de clădire ale școlii, dintre care...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Școala Gimnazială nr. 1 urmează să fie modernizată. Primăria Timişoara caută constructor
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Ruben Lațcău analizează momentul actual al conducerii Primăriei Timișoara. Nu știe dacă va candida, dar apreciază rotația politicienilor

Nu poate spune nici acum dacă va candida pentru postul de primar, nu este convins că se vor organiza alegeri parţiale pentru Primăria Timişoara, dar e convins că USR va avea succes și la viitorul scrutin pentru postul de primar. Ruben Lațcău, viceprimarul USR care a preluat și exercitarea funcției de primar, și-a prezentat opiniile...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Ruben Lațcău analizează momentul actual al conducerii Primăriei Timișoara. Nu știe dacă va candida, dar apreciază rotația politicienilor
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Sub panou cu un singur gând, victoria în etapa a doua

SCM Politehnica Timișoara înfruntă Corona Brașov, sâmbătă, 10 octombrie, de la ora 18:00. Partida are loc la sala Constantin Jude, cu intrarea liberă. Jocul contează pentru etapa a doua, iar ambele echipe vin după insuccese pe teren propriu în prima rundă. Echipa viola a cedat în fața celei din Tg. Mureș (72-78), în vreme ce...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Sub panou cu un singur gând, victoria în etapa a doua
ISHO Timișoara

Social vezi arhiva Social

Avrea grijă de iarbă, de acasă! Cultură indoor de canabis și ciuperci halucinogene, descoperite de DIICOT în Timiș

Polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Timișoara, împreună cu procurorii DIICOT – Serviciul Teritorial Timișoara, au documentat activitatea infracțională a unui bărbat de 52 de ani, cercetat pentru trafic de droguri de risc și mare risc. În urma perchezițiilor efectuate la locuințele acestuia, suspectul a fost reținut și ulterior arestat preventiv pentru o perioadă...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Avrea grijă de iarbă, de acasă! Cultură indoor de canabis și ciuperci halucinogene, descoperite de DIICOT în Timiș

Economic vezi arhiva Economic

Lotul de cale ferată dintre Lugoj și Timișoara este cel mai avansat în procesul de reabilitare

Lotul 2 din proiectul de reabilitare a căii ferate Caransebeș – Timișoara – Arad, cel dintre Lugoj și Timișoara est, este de departe cel mai înaintat ca și procent de realizare. Acesta a depășit 84%, în timp ce restul loturilor sunt mult rămase în urmă. Compania Națională de Căi Ferate „CFR” S.A. a prezentat stadiile...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Lotul de cale ferată dintre Lugoj și Timișoara este cel mai avansat în procesul de reabilitare

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Un weekend de neuitat alături de cei dragi înseamnă experiențe și momente de care să vă bucurați împreună. Cei mici pot porni într-o aventură printre dragoni gigant, pot păși în lumea poveștilor alături de „Scufița Roșie” și vor descoperi o expoziție fascinantă de fluturi și broaște. O aventură spectaculoasă îi așteaptă pe cei care ajung...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Dragoni giganţi, teatru interactiv și expoziție de broscuțe și fluturi, în acest weekend, la Iulius Town Timișoara
Primăria Timișoara a lansat licitația pentru modernizarea Școlii Gimnaziale nr. 1 din cartierul Fabric. Investiția municipalității va transforma unitatea de învățământ într-o școală verde inteligentă, cu spații moderne și adaptate nevoilor elevilor și profesorilor. Valoarea lucrărilor este estimată la 10,8 milioane de lei, fără TVA. Proiectul vizează ambele corpuri de clădire ale școlii, dintre care...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Școala Gimnazială nr. 1 urmează să fie modernizată. Primăria Timişoara caută constructor
Polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Timișoara, împreună cu procurorii DIICOT – Serviciul Teritorial Timișoara, au documentat activitatea infracțională a unui bărbat de 52 de ani, cercetat pentru trafic de droguri de risc și mare risc. În urma perchezițiilor efectuate la locuințele acestuia, suspectul a fost reținut și ulterior arestat preventiv pentru o perioadă...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Avrea grijă de iarbă, de acasă! Cultură indoor de canabis și ciuperci halucinogene, descoperite de DIICOT în Timiș
Bursa locurilor de muncă de la Timișoara a ajuns vineri într-o locație nouă, un probabil mai aproape de cei care caută o slujbă. Acțiunea a fost organizată de Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Timiș, în parteneriat cu Direcția de Asistență Socială a Municipiului Timișoara, dar de această dată la Complexul de Servicii Sociale...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Succes pentru Bursa Locurilor de Muncă pentru Absolvenți, organizată în Kuncz. Peste o sută de persoane au fost selectate pentru angajare
Universitatea Politehnica Timișoara își reafirmă rolul de pilon al inovării aplicate în cadrul Salonului Internațional „Traian Vuia” 2026, unde participă cu zece invenții orientate strategic către transferul tehnologic. Evenimentul readuce în prim-plan ideea că cercetarea academică își găsește adevărata valoare atunci când părăsește laboratoarele pentru a rezolva probleme reale ale societății și industriei. Proiectele propuse...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Inovare pentru lumea reală: Cele zece tehnologii cu care UPT cucerește Salonul „Traian Vuia”
Ulla Krauss-Nussbaumer, ambasadoarea Republicii Austria în România, a discutat la Universitatea de Vest studenți, elevi, cadre didactice universitare, diplomați și reprezentanți ai mediului cultural, într-o conversație autentică despre rolul diplomației în lumea contemporană. Ea a susținut conferința „Traumberuf Diplomatin / O carieră desăvârșită: profesia de diplomată”, acțiune organizată în  cadrul Zilelor Culturii Austriece la Timișoara....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Ambasadoarea Austriei în România a discutat cu timișorenii în cadrul unei conferințe, la UVT
Lotul 2 din proiectul de reabilitare a căii ferate Caransebeș – Timișoara – Arad, cel dintre Lugoj și Timișoara est, este de departe cel mai înaintat ca și procent de realizare. Acesta a depășit 84%, în timp ce restul loturilor sunt mult rămase în urmă. Compania Națională de Căi Ferate „CFR” S.A. a prezentat stadiile...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Lotul de cale ferată dintre Lugoj și Timișoara este cel mai avansat în procesul de reabilitare
O serie de necesități de finanțare urgente, apărute ca urmare a încheierii PNRR și a ajungerii unor proiecte la termenul limită, vor trebui acoperite de Consiliul Județean Timiș în perioada viitoare. Iar acestea vor fi finanțate din creditul pe care administrația județeană o are la dispoziție în urma unui contract cu o bancă, astfel vor...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Consiliul Judeţean Timiș realocă banii din creditul pe care îl are în derulare
Municipalitatea timișoreană urmează celor de la Direcția Regională de Drumuri și Poduri și demarează anchete în traficul rutier, dar și în circulația pietonală și velo. De asemenea, se vor face cercetări despre utilizarea transportului public din oraș și din zona metropolitană. Cercetarea se face pentru actualizarea Planului de Mobilitate Urbană Durabilă (PMUD), instrumentul de bază...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primăria Timișoara vrea să afle cum circulă cetățenii din oraș și din zona metropolitană
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.