Un tunisian a încercat să-i păcălească pe polițiștii de frontieră din vestul țării și să treacă ilegal granița, „la vedere”, însă a fost prins. Duminică, 3 martie, în jurul orei 16.00, bărbatul s-a prezentat la Punctul de Trecere a Frontierei Curtici, cu un document de identitate care avea însemnele autorităților italiene.
Polițiștii de frontieră l-au verificat și au constatat că documentul pe care l-a prezentat nu avea condițiile de formă și fond ale unui act autentic, fiind fals. În urma verificărilor efectuate, oamenii legii au constatat că persoana în cauză este un tunisian în vârstă de 24 de ani. Cu privire la cele constatate, tunisianul a declarat că a făcut rost de actul fals de la o persoană pe care nu o cunoaște și că a plătit 100 de euro.
Unul dintre statele din vestul țării era destinația finală a tunisianului. Polițiștii de frontieră efectuează cercetări pentru infracțiunile de uz de fals și tentativă de trecere frauduloasă a frontierei de stat.
Comentarii prin facebook