Zona centrală a Timişoarei se va umple în a doua jumătate a lunii aprilie de flori. Primăria a anunţat că, în premieră în acest an, festivalul Timfloralis va fi extins și în Piața Unirii.
Un număr de 10 floriști locali, naționali și internaționali, au anunţat că vor participa la eveniment, împreună cu cei de la Horticultura S.A., Facultatea de Horticultură și Casa Studenților din Timișoara. Cele 22 de proiecte aprobate vor fi amplasate în fața Operei din Piața Victoriei, în Piața Unirii și în zona centrală a Pieței Libertății, unde se vor regăsi și flori și produse florale oferite spre vânzare, au anunţat reprezentanţii Municipalităţii.
De asemenea, trei dintre orașele înfrățite cu Timişoara și-au manifestat dorința de a participa activ la festival. În consecinţă, vor fi prezenţi cu proiecte cei de la Cernăuţi (Ucraina), Rueil-Malmaison (Franţa) şi Novi Sad (Serbia). Timfloralis este organizat de Primăria Municipiului Timişoara, împreună cu Casa de Cultură a Municipiului, şi va avea loc în perioada 19 aprilie – 21 aprilie 2019, tematica acestui an este Floral Happiness. Pentru prima dată, Timfloralis se va suprapune pentru o perioadă cu Târgul de Paşti al primăriei.
Comentarii prin facebook