Inaugurarea primului WC public din Timișoara

Primarul Nicolae Robu a inaugurat multe la viața lui. Neobosit cum îl știm, fanatic al muncii și nu numai al muncii, edilul cu plete s-a urcat pe vaporaș să inaugureze cursa de vaporașe pe canalul Bega navigabil. A tăiat panglica la pasaje, piste de biciclete, la intersecții, semafoare, sensuri giratorii, a dat jos primul șurub când se punea problema să dărâmi ceva, ba chiar a tăiat cu foarfeca primul cablu dat jos de pe stâlpii din centrul orașului. Apoi s-a urcat pe trotineta electrică, el fiind primul care a arătat cum trebuie să stai în echilibru cu piciorușele pentru a te deplasa din punctul A în punctul B al campusului universitar. Clădiri și drumuri asfaltate nici nu mai vorbim, n-a scăpat un prilej să-și arate întâietatea. Aici cred că este o problemă. El trebuie să fie primul tot timpul.

Editorial de Eugen Sasu

Editorial de Eugen Sasu

Ca marketing aș înțelege. Presa a preluat cu o mai mare voluptate știrea dacă omul și-a pus „ligheanul” ăla pe cap să taie cablurile, decât dacă ar fi făcut asta vreun muncitor de la societatea de transport, clar. Dar nu sunt convins că de aia o face, pentru impact, și aș putea bănui că este obsedat să fie primul. Primul primar care face aia sau aialaltă. Primul care face bilanțul mandatului în mașină în drum spre Viena. Primul care a plantat două milioane de panseluțe în toată Timișoara. Nimeni nu a mai plantat atâta. Niciun alt primar n-a mai tăiat cablu de fibră optică la o înălțime de cinci metri. Poate la 3,8 metri s-a mai văzut o astfel de grozăvie, poate că cablu bifilar au mai tăiat și alți primari, dar fibră optică n-a mai tăiat nimeni la cinci metri înălțime. Vă dați seama?! Asta performanță!

Și omul ăsta nu e cu treaba nici la jumătate. Deși spune că a făcut cât n-a mai realizat niciun edil în ultima jumătate de secol. Mâine poimâine face stadionul ăla de 15.000 de locuri? Ce face atunci? Nici nu mă duc la inaugurare dacă nu-l văd pe primar în echipament alb-violet, cu steag în mână să dea lovitura de începere la meciul ACS Poli – Teuz Cermei din liga a treia. Primele nouă goluri trebuie date neapărat de el, în calitate de căpitan de echipă, antrenor și primar. Sau un bazin olimpic de înot, că tot a postat poze pe Facebook din piscinele din Sardinia sau Florida. Să-și tragă peste plete o cască de polo. Va fi mai greu de pus, dar își poate scrie numărul 10 pe slip și se rezolvă problema și fără cască. Dar câte n-ar putea inaugura Nicolae Robu până va ieși la pensie?  

Nu l-am văzut la un parc de copii ce-a făcut. S-a dat pe leagăn, pe tobogan? Fântâna cântătoare? Ce-o să facă? Va cânta sau va stropi? Că deja intri la bănuieli cu omul ăsta. Dar știți ce mi-aș dori să văd inaugurat de primarul Nicolae Robu? WC-urile publice din oraș în anul premergător momentului culminant al capitalei culturale europene. Frumos decorate, feerie de lumini, gresie nouă, faianță, pișoare, bideuri nou-nouțe, baterii de chiuvetă performante, uscătoare de mâini, nici acasă n-ai așa ceva, ce naiba! Tare aș vrea să văd cum ar decurge acea inaugurare. Va lăsa toți cameramanii să-l filmeze sau va acredita numai o televiziune să intre în cabină cu dumnealui. Își rupe singur hârtia sau are loc și Ionuț Nasleu în cabină? Sunt chestiuni la care aparatul de protocol al primarului ar trebui să se gândească. Numai mâine nu-i poimâine și te trezești că intră în budă cu casca de protecție.

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

2 comentarii pentru acest articol

Gugu Traian a spus: (aprilie 4th, 2019 at 18:00 )

Domnu’Ziaristu’fain articol! Dar ati uitat,sau ati omis pur si simplu sa mentionati un mic,micut,mititel amanunt: TOATE, dar mai ales CURATENIA mai trebuie si intretinute de ONOR cetatenii orasului! Va inteleg ca presiunile politice,sau altele nu prea va lasa, dar, cumva asa,printre randuri puteati scapa cumva, asa o mica aluzie,la aceasta chestiune miniminiminora!!!

Lucian Mugur Serdean a spus: (aprilie 5th, 2019 at 07:37 )

Insistentele de acum un an si jumatate au fost precedate de un an de sesizari in scris la toate institutiile statului. Desi SDM-ul incasa lunar 20.000 de euro pentru curatenia toaletelor publice, acestea nici macar nu erau deschise.

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

Administrația Timișoarei cere aprobarea consilierilor locali pentru lansarea în lucru a unui nou Plan Urbanistic General al orașului

Rămasă fără PUG la care s-a lucrat timp de 13 ani, Primăria Timișoara a început demersurile pentru realizarea unuia nou. Acesta ar urma să stabilească liniile de dezvoltare ale orașului până în anul 2040. Deocamdată se cere aprobarea Consiliului Local pentru demararea lucrărilor. Municipalitatea a anunțat că a lansat procedura de consultare a pieței, pentru...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Administrația Timișoarei cere aprobarea consilierilor locali pentru lansarea în lucru a unui nou Plan Urbanistic General al orașului
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Aflat la Timișoara, Ilie Bolojan a exclus ca PNL să rămână brelocul PSD: ” Cei care nu sunt de acord n-au decât să plece pe drumul pe care și-l doresc”

Fostul prim ministru, Ilie Bolojan, președintele PNL, le recomandă amatorilor de a transforma formațiunea liberală într-o anexă sau o clonă a PSD să părăsească partidul sau să se ”lepede” de această dorință. El s-a aflat duminică seara la sediul PNL Timiș pentru a vorbi cu membrii locali ai formațiunii politice. PNL a intrat în opoziție,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Aflat la Timișoara, Ilie Bolojan a exclus ca PNL să rămână brelocul PSD: ” Cei care nu sunt de acord n-au decât să plece pe drumul pe care și-l doresc”
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Politehnica Timișoara, trei medalii la Cupa României de scrimă

Timișoara a fost gazda Cupei României la scrimă la finalul săptămânii trecute. Sportivii Politehnicii au obținut trei medalii, două de bronz și una de argint. Sala de sport „Viorel-Aurel Șerban” de pe Aleea Ghirodei, baza sportivă nr. 4 a Universității Politehnica Timișoara, a găzduit la finalul săptămânii trecute Cupa României de scrimă la seniori. La...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Politehnica Timișoara, trei medalii la Cupa României de scrimă
ISHO Timișoara

Social vezi arhiva Social

De la robotica spațială la antreprenoriat: Elita cercetării din Japonia vine la Timișoara, la UPT Nippon Autumn Fest – Kakehashi 2026

Universitatea Politehnica Timișoara (UPT) devine, în perioada 6–9 noiembrie 2026, epicentrul colaborării științifice și tehnologice româno-japoneze. O nouă ediție a festivalului „UPT Nippon Autumn Fest – Kakehashi” aduce la Timișoara competiții inedite de robotică în subteran, sesiuni de pitching pentru startup-uri și conferințe publice susținute de cercetători de renume mondial de la Universitatea Tohoku din...
Citeşte tot articolul Citeste articolul De la robotica spațială la antreprenoriat: Elita cercetării din Japonia vine la Timișoara, la UPT Nippon Autumn Fest – Kakehashi 2026

Economic vezi arhiva Economic

Topul Firmelor din Județul Timiș a desemnat laureații ediției 2025. Editorul debanat.ro a primit Trofeul de Excelență/FOTO

Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș a organizat, vineri seara, la Centrul Regional de Afaceri, o nouă ediție a Topului Firmelor din județ. Cele mai de succes companii din mediul de business local au fost premiate cu trofee și diplome. Printre acestea, și editorul publicației debanat.ro, societatea AHY Office. Gala din acest an a...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Topul Firmelor din Județul Timiș a desemnat laureații ediției 2025. Editorul debanat.ro a primit Trofeul de Excelență/FOTO

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Rămasă fără PUG la care s-a lucrat timp de 13 ani, Primăria Timișoara a început demersurile pentru realizarea unuia nou. Acesta ar urma să stabilească liniile de dezvoltare ale orașului până în anul 2040. Deocamdată se cere aprobarea Consiliului Local pentru demararea lucrărilor. Municipalitatea a anunțat că a lansat procedura de consultare a pieței, pentru...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Administrația Timișoarei cere aprobarea consilierilor locali pentru lansarea în lucru a unui nou Plan Urbanistic General al orașului
Timișoara a fost gazda Cupei României la scrimă la finalul săptămânii trecute. Sportivii Politehnicii au obținut trei medalii, două de bronz și una de argint. Sala de sport „Viorel-Aurel Șerban” de pe Aleea Ghirodei, baza sportivă nr. 4 a Universității Politehnica Timișoara, a găzduit la finalul săptămânii trecute Cupa României de scrimă la seniori. La...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Politehnica Timișoara, trei medalii la Cupa României de scrimă
Universitatea Politehnica Timișoara (UPT) devine, în perioada 6–9 noiembrie 2026, epicentrul colaborării științifice și tehnologice româno-japoneze. O nouă ediție a festivalului „UPT Nippon Autumn Fest – Kakehashi” aduce la Timișoara competiții inedite de robotică în subteran, sesiuni de pitching pentru startup-uri și conferințe publice susținute de cercetători de renume mondial de la Universitatea Tohoku din...
Citeşte tot articolul Citeste articolul De la robotica spațială la antreprenoriat: Elita cercetării din Japonia vine la Timișoara, la UPT Nippon Autumn Fest – Kakehashi 2026
Expoziția permanentă dedicată artistului Silviu Oravitzan, deschisă pe holul de la etajul I al Bastionului Maria Theresia din Timișoara va găzdui lansarea catalogului bilingv al expoziției„Spațiile Oravitzan / Oravitzan Spaces”. Evenimentul va avea loc joi, în prezența artistului. La 85 de ani, maestrul Silviu Oravitzan își va întâlni publicul printre propriile lucrări și va oferi...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Catalogul expoziției„Spațiile Oravitzan / Oravitzan Spaces” va fi lansat în ediție bilingvă
Primăria Timișoara a pus la punct un program de întreținere, reparare și conservare a aproape o sută de monumente, statui, busturi și lucrări de artă din spațiul public. Cine se va ocupa de lucrări va primi peste trei milioane de lei și un acord-cadrul pe o perioadă de patru ani, contractul va acoperi atât lucrările...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Municipalitatea timișoreană vrea să repare și să întrețină monumentele din oraș pentru trei milioane de lei, pe patru ani
Proaspăt renovată, Gara de Nord s-a bucurat, duminică, de prezența unui tren legendar. Pe peroanele încă nereabilitate a avut loc sosirea trenului Orient Express – La Dolce Vita. Garnitura a pornit de la Istanbul, a traversat Bulgaria, după care a traversat România, făcând un popas și la Gara Mare. Aici, călătorii au fost așteptați de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Trenul Orient Express a oprit în Gara de Nord Timișoara. Călătorii au vizitat orașul/VIDEO
Polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice din cadrul IPJ Timiș au descins astăzi, 2 noiembrie, la trei adrese din județ. Acțiunea s-a desfășurat în cadrul amplei operațiuni naționale JUPITER, aflată sub coordonarea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție (PÎCCJ) și a Inspectoratului General al Poliției Române (IGPR). Ancheta vizează un...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Percheziții în Timiș în cadrul Operațiunii JUPITER: Prejudiciu de aproape 3 milioane de lei din jocuri de noroc ilegale
Seria de două victorii consecutive obținute în prelungiri de baschetbaliștii timișoreni a fost oprită duminică seară în Sala Dinamo. „Leii din Banat” nu au reușit să replice forma din etapele precedente și au pierdut o partidă caracterizată de un ritm defensiv și un scor general destul de redus, 73-67. Gazdele de la Dinamo au început...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Insucces în Capitală: SCM Politehnica Timișoara cedează pe final în fața lui Dinamo
Fostul prim ministru, Ilie Bolojan, președintele PNL, le recomandă amatorilor de a transforma formațiunea liberală într-o anexă sau o clonă a PSD să părăsească partidul sau să se ”lepede” de această dorință. El s-a aflat duminică seara la sediul PNL Timiș pentru a vorbi cu membrii locali ai formațiunii politice. PNL a intrat în opoziție,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Aflat la Timișoara, Ilie Bolojan a exclus ca PNL să rămână brelocul PSD: ” Cei care nu sunt de acord n-au decât să plece pe drumul pe care și-l doresc”
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.