ASU Politehnica Timișoara a cedat la limită în deplasarea de la Târgu Jiu, meci din care gazdele de la Pandurii aveau nevoie de trei puncte pentru a se salva matematic de la retrogradare. Puncte pe care amfitrionii le-au obținut, învingându-i pe timișoreni cu scorul de 1-0, în urma unui gol marcat în prima parte a jocului.
Aproximativ 60 de suporteri de pe Bega au făcut deplasarea pe stadionul unde, în urmă cu ani buni, CFR Cluj îi sufla Cupa României Timișoarei, într-un meci cu incidente, în care cei din Gruia s-au impus cu 3-0. Revenid la partidă, golul victoriei gorjene a fost marcat în minutul 20. George Tudoran a prins un șut superb, de la 18 metri, iar balonul s-a oprit în plasa laterală. ASU Poli nu a avut prea multe șanse de poartă în primul mitan.
Gazdele au reușit să țină de scor, în condițiile în care, în repriza secundă, primul șut pe spațiul porții poliste a venit de abia în apropierea minutelor de prelungire. Ignea a fost aproape să egaleze în minutul 89, însă mingea trimisă de el doar a șters bara transversală. Cu această victorie Pandurii Târgu Jiu se salvează de la retrogradare, în condițiile în care și Energeticianul a pierdut, 3-0, cu Metaloglobus, trecând în eșalonul terț. La rându-i, și ASU Politehnica este sigură de prezența în Liga a II-a și la anul.
Pandurii Târgu Jiu – ASU Politehnica Timișoara 1-0 (1-0) (’20, George Tudoran – / )
Pandurii Târgu Jiu: Al. Costache – Oiță, D. Ciobanu, Rob. Bratu, Al. Vasilescu – Raiciu (’76, Șendroiu), Trancă – Tudoran (c.) (’90, Kim Du-Ho), Al. Vodă (’70, Dănescu), P. Popescu – Dodoi. Antrenor: Adrian Bogoi.
ASU Poli: Murariu – Motreanu (’64, Trip), Mera (c.), Coadă, Dr. Cojocaru – Bedea (’46, Cr. Ene), Bg. Vasile, Dros, Mih. Ene (’80, Plămadă) – Oct. Ursu, A. Ignea. Antrenor: Cosmin Petruescu.
Arbitrii: Robert Avram – Romică Bîrdeş şi Gheorghiţă Bălan (toţi din Piteşti).
Comentarii prin facebook