Curs inedit la Timișoara: jocuri motrice în prezența specialiștilor, pentru a observa dezvoltarea copiilor

Copiii, obișnuiți cu calculatorul și implicit cu sedentarismul acumulează minusuri la capitolul dezvoltare a motricității. Un fizioterapeut din Timișoara inițiază în aceste zile un curs care vă poate spune dacă micuții voștri s-au dezvoltat armonios până la o anumită vârstă.

Activități pentru dezvoltarea motrică la copii

Activități pentru dezvoltarea motrică la copii

Lucian Galoși, președintele Consiliului Teritorial al Fizioterapeuților din Timiș, pune bazele acestui nou curs la un an de „Reha Craft”, locație în care își desfășoară activitatea fizioterapeuții de la Reha Clinic. Se vor forma grupe de copii pe categorii de vârstă, care vor face activitate fizică în cadru organizat, supravegheați de fizioterapeuți. Vor fi jocuri destinate celor mici…

„Sunt foarte mulți copii care până la vârsta de 10-12 ani nu se dezvoltă armonios. Prin acest proiect, copiii vin pur și simplu și fac niște jocuri de la 6 ani, și atunci noi observăm dacă un copil are nevoie de terapie. Cursul va avea loc duminica, se va deafășura ca o oră în care copiii ies la joacă, este o chestune mai puțin restrictivă. Am stabilit că într-o grupă vor fi maxim zece copii și vom face trei-maxim patru grupe de vârstă. La fiecare vom face programe individuale, iar doi fizioterapeuți vom fi întotdeauna în sală”, a spus Lucian Galoși referitor la noul curs prin care se vrea evaluarea motricității copiilor și informarea părinților cu privire la acest lucru.

Copiii se vor rostogoli, vor merge pe bârnă, se vor cățăra, vor sări peste obstacole. „Vor mai fi jocuri cu mingea, de dexteritate, în funcție de dezvoltarea copiilor. Obiectivul nu este să aducem copiii la noi la tratament, ci să-i spun părintelui dacă copilul are o problemă și să poată interveni”, a specificat Lucian Galoși.

Părinții interesați o pot contacta pe Larisa Grancea, la telefonul 0762044788. Mai multe amănunte aici.

[ngg src=”galleries” ids=”4492″ display=”basic_thumbnail”]

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Dominic Fritz, după ce a pierdut procesul cu ANI: „Statul român poate fi somat de CEDO să revizuiască sancțiunea”

Primarul Timișoarei, Dominic Fritz, susține că o eventuală decizie favorabilă la CEDO ar putea determina statul român să revizuiască sancțiunea aplicată în cazul său. Președintele USR a reiterat faptul că va contesta la Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) decizia definitivă a Înaltei Curți de Casație și Justiție (ÎCCJ) prin care a fost menținută hotărârea...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Dominic Fritz, după ce a pierdut procesul cu ANI: „Statul român poate fi somat de CEDO să revizuiască sancțiunea”
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Poli Timișoara pleacă la drum cu un singur gând, promovarea! Toți sunt strânși în jurul unui sfânt blazon

Poli a acces în liga secundă, după un sezon bun, dar nu vrea să se oprească aici. Ambiția clubului este încercarea de promovare din „prima” în elită! Pentru asta s-au creat condiții excelente și s-au adus jucători experimentați, dar și de perspectivă. Mai mult ca niciodată, toată lumea, de la suporteri și autorități, până la...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Poli Timișoara pleacă la drum cu un singur gând, promovarea! Toți sunt strânși în jurul unui sfânt blazon
L'architect du beaute

Social vezi arhiva Social

ISHO Timișoara

Economic vezi arhiva Economic

Constructorul continuă lucrările la noua Gară de Nord Timișoara/VIDEO

Pe șantierul lotului 3 din modernizarea căii ferate dintre Caransebeș și Arad, Timișoara Est – Ronaț Triaj, se înregistrează progres vizibil în mai multe zone ale proiectului. Investiția vizează și cele mai mari gări din oraș. În stația Timișoara Est, în capătul X, a fost realizată demontarea completă a liniei de cale ferată, iar în...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Constructorul continuă lucrările la noua Gară de Nord Timișoara/VIDEO

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Primele utilaje de construcții au ajuns deja la ceea ce va fi șantierul de reconstrucție a pasajului de la strada Polonă. Se vor reface complet cele trei pasaje și vor fi eliminate punctele unde benzile se îngustează și creează blocaje. Vor fi modernizați Modernizăm aproximativ 1,5 kilometri de drum, iluminatul public și sistemul de preluare...
Citeşte tot articolul Citeste articolul A fost demarată amenajarea de șantier pentru reconstrucția pasajului de la Fabrica de Zahăr/VIDEO
Conducerea Consiliului Județean Timiș pare să se fi împăcat cu ideea inițială de a face parcare subterană vizavi și a acceptat una dintre cele două variante oferite de primărie. Iar varianta pentru care se va solicita transferul terenului de la Primăria Timișoara este cel de pe strada Arieș, în vecinătatea Casei Tineretului, acolo în prezent...
Citeşte tot articolul Citeste articolul CJ Timiș a ales locul în care ar urma să fie ridicată viitoarea parcare de la Stadion
Primăria Timișoara propune amenajarea de noi locuri de parcare și reconfigurarea spațiului dintre blocuri în zona Aleea Cutezătorilor, din cartierul Dâmbovița. Terenurile vizate sunt ocupate în prezent de garaje, care vor fi desființate pentru a face loc unor zone verzi, locuri de parcare, alei și trotuare. Un proiect de hotărâre privind declararea de utilitate publică...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Noi locuri de parcare în zona Dâmboviţa. „Garajiada” ajunge pe Aleea Cutezătorilor
Consiliul Județean Timiș a aprobat în ședința de plen de miercuri un proiect de hotărâre privind finanțarea și implementarea obiectivului „Institutul Regional de Oncologie Timișoara” (IROT). Documentul este, de fapt, ultimul pas necesar pentru ca finanțarea acestui obiectiv să poată fi trecută de pe PNRR pe Programul Operațional Sănătate. Operațiunea e necesară pentru ca finanțarea...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Este blocată finanțarea pentru Institutul Oncologic Timișoara? Simonis: Nu e, e între două finanțări
La doar câteva zile după ce a fost aprobată cofinanțarea proiectului de transformare a școlii mici din cartierul Plopi, Primăria Timișoara a semnat contractul de finanțare cu ADR Vest pentru proiectul de amenajare a grădiniței. Reabilitarea clădirii va crea locuri suplimentare pentru educația timpurie și va oferi copiilor un spațiu modern, sigur și adaptat nevoilor...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Viitoarea grădiniță care va fi amenajată în școala mică din Plopi atrage șapte milioane de lei fonduri europene nerambursabile
La Şag, pe 27 iunie 2026, între orele 16:00 și 23:00, are loc prima ediție a BOS.CHETĂ.REALĂ., un nou concept de petrecere caritabilă din Timișoara, construit în jurul ideii că distracția poate avea și un scop real. Evenimentul susține, la această ediție, Asociația Poli, în colaborare cu Colectivul Blană, și marchează un nou parteneriat între...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Veniți la distracție și ajutați animalele în nevoie. BOS.CHETĂ.REALĂ. – prima ediție a unei petreceri caritabile care susține Asociația Poli
Mult așteptatele sensuri giratorii de pe drumul dintre Timișoara și Giroc intră, în sfârșit, în lucru. Consiliul Județean Timiș a dat ordinul de începere a lucrărilor în valoare de aproape șapte milioane de lei. Scopul investiției este creșterea siguranței în traficul rutier. ”S-a dat ordinul de începere a lucrărilor pentru cele două sensuri giratorii care...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Pot începe lucrările la cele două sensuri giratorii de pe drumul dintre Timișoara și Giroc
Societatea de Transport Public Timișoara organizează în data de 25 iunie sesiunea de instruire Conducere preventivă și managementul riscului în transportul public urban. Acțiunea are loc în parteneriat cu Academia Titi Aur și este găzduită în Amfiteatrul A01 al Universității de Vest din Timișoara. Evenimentul are ca obiectiv consolidarea unei culturi a siguranței și prevenției, reducerea...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Șoferii și vatmanii de la STPT se vor instrui în conducere defensivă
Top