Vizita inspetorilor Protecției Consumatorilor la un fast-food din centrul Timișoarei s-a încheiat cu închiderea localului de unde, zilnic, mâncau poate chiar sute de persoane. Iar sănătatea lor era pusă în pericol, întrucât fast-food-ul folosea produse expirate. Mai mult decât atât, inspectorii de la Protecția Consumatorului au găsit și frigidere murdare.
Localul a fost închis pentru 30 de zile. Mizeria era întâlnită în fiecare încăpere, iar produsele expirate se aflau în frigiderele mizere.
„Produse alimentare expirate, depozitare neconformă, lipsă elemente de identificare, schimbarea stării termice, mizerie, etc, etc…toate într-un fast-food din centrul Timișoarei”, a transmis Sorin Susanu șeful Comisariatul Regional pentru Protecția Consumatorilor Timiș.
Sorin Susanu va emite o decizie de închidere a acestui fast-food pentru o perioadă de 30 de zile, pentru remedierea problemelor, iar amenda poate ajunge la 30.000 lei.
Comentarii prin facebook