Există o mare tevatură în societate vizavi de oferta submediocră de candidaţi la alegerile prezidenţiale. Indiscutabil, aşa şi este, avem cei mai slabi pretendenţi la prima funcţie în stat din ultimii 35 de ani, un regres vizibil de pe Marte. Sigur că marea vină pentru această derivă o găsim la partidele politice. Dar noi, societatea, nu avem nicio culpă? Dar media? În urmă cu ceva ani, când începea telenovelizarea şi manelizarea televiziunilor, întrebaţi de ce coboară atât de jos nivelul, responsabilii pentru acest declin răspundeau la unison: „Asta se cere!” Oare nu asta cerem, ca popor, în privinţa candidaţilor şi exact asta ni se livrează?
Să-i iau pe scurt pe principalii candidaţi, fiindcă nu o să ajung la ciudaţi de genul Călin Georgescu. Oferta PSD, Marcel Ciolacu, este tipul descurcăreţului post-decembrist. Are o inteligenţă nativă de cartier, cultivată şi la „şcoala vieţii”. Or nu le plac românilor şmecherii şi descurcăreţii?
Marele PNL nu a găsit nimic altceva decât un Moş Teacă hăbăuc, că doar românii au în topul încrederii Armata şi Biserica. (Chiar lipseşte Teo Şpagoveanu din peisaj.) Ce are liberalismul cu milităria, doar minţile luminate ale colegilor lui Rareş Bogdan ar putea da explicaţii.
Şi USR a coborât mult standardele, propunând o candidată, e drept, de bună credinţă, dar populistă şi încurcată printre cruci şi mătănii, cu cunoştinţe de o precaritate dezolantă privind funcţia la care aspiră. Da, dar dacă propunea un candidat superpregătit, precum Cristian Ghinea (un exemplu la prima vedere), USR era huiduit peste tot.
Avem şi un candidat aşa-zis independent, probabil cu expertiza cea mai bună pentru această funcţie, dar cu un trecut dubios, cu anturaje mai mult decât sulfuroase şi abonat la multe gafe. Discursul pretenţios al lui Mircea Geoană, nu poate însă să ascundă umbra lui Vanghelie, dar şi a vechii Securităţi.
Strângând din nas vizavi de oferta partidelor, să le spun româneşti, sunt unii, chiar lideri de opinie, care vor să-l voteze pe Kelemen Hunor. Omul e OK, cu şcoală la zi, vorbeşte corect limba română aşa cum Ciolacu nu o să reuşească niciodată, dar în spatele lui se vede clar figura detestabilă a lui Viktor Orban, care nu doar că e omul lui Putin în Europa, dar e un campion al revizionismului maghiar.
În fine, cireaşa de pe coliva acestor alegeri, avem un bombardier paraşutat în lumea politică direct din galerie. O adevărată atrocitate, cu şanse mari să ajungă în turul II, cu concursul nedisimulat al PSD.
Cam asta e oferta prezidenţială a anului de graţie 2024, la 35 de ani de la revoluţie. Prin urmare, nu am auzit până acum decât populisme, demagogie, concursuri de platitudini şi întreceri pe gafe. Temele dezbaterilor sunt mâncarea de la popotă, muşuroaiele de furnici sau dacă Ciolacu poartă chiloţi noaptea. Probabil, precaritatea acestei garnituri de prezidenţiabili s-a văzut cel mai bine în momentul în care cu toţii au dat buluc să pupe nişte moaşte. Dar exact asta vrea poporul, pupători de moaşte!
Şi aş spune aici că „răul originar” vine din urmă cu 35 de ani. Atunci când Cehoslavacia opta pentru un intelectual rasat, Vaclav Havel, Polonia pentru un simbol al anticomunismului, Lech Walesa, e drept, nu un intelectual, dar înconjurat de intelectuali, inclusiv de Papa Ioan Paul al II-lea, românii votau într-o pondere îngrozitoare un comunist reşapat, care se autodescria drept un „despot luminat”. Apropo de ipocrizie, dacă întrebi acum lumea pe stradă cu cine a votat, 60% o să spună Ion Raţiu, deşi acesta a luat la alegeri doar 4%
De ce am ajuns aici? Fiindcă ne lipseşte minimala cultură politică, iar atâta timp cât învăţământul românesc nu va livra şi altceva decât analfabeţi funcţionali, tot aici vom fi. De exemplu, cel mai urmărit canal TV de ştiri, dincolo de faptul că aparţine unui infractor fugit, îmbină manelele cu senzaţionalul ieftin, conspiraţiile şi… suficient putinism. Iar în aceste zile îi face o propagandă greţoasă golanului de galerie. Când agenda publică este făcută de borfaşi şi puşcăriabili, când cei mai urmăriţi aşa zişi influensări sunt maneliştii şi ţoapele, hai să nu ne prefacem miraţi de oferta electorală.
Slaba educaţie are o legătură indisolubilă şi cu înclinația spre conspiraționism. S-au făcut studii, alături de bulgari, românii sunt europenii cei mai captivi teoriilor conspiraţiei. Iar dacă acestea spun că nu contează cum votăm, fiindcă oricum preşedinţii ne sunt livraţi de SUA, Ocultă, Soros sau Bill Gates, sigur că mulţi nu-şi mai bat capul cu această problemă. În mediul rural oamenii mai votează încă pe găleţi cu făină şi sunt duşi la vot precum turmele, cu primari pe rolul de văcari. Chiar PNL-iştii se laudă cu acest lucru, afirmând că marele lor atu este numărul mare de văcari, pardon primari. Făcând recurs la o mare dezbatere a secolului XIX, în România formele sunt exact pe măsura fondului.
Şi apropo de ipocrizie şi educaţie, 80% dintre români ascultă manele, dar dacă îi întrebi, 70% dintre cele 80 de procente spun că au crescut în casă pe Bach şi doar pe la chefuri mai bagă un Pink Floyd sau Led Zepp. Şi acum spun că vor proiecte, vor programe, dar nu le citeşte nici dracu. De fapt mai toţi vor fight-uri în mocirlă.
Atunci când educaţia va fi însă o prioritate, probabil poporul nu-şi va mai dori asemenea specimene la conducere. Dar vorba unui hit al anilor 90 al Sarmalelor Reci: „Ţara te vrea prost!”. La urma urmei, dacă Mircea Cărtărescu ar intra într-o competiţie electorală cu Gigi Becali, ar fi snopit în bătaie…
Comentarii prin facebook