Iohannis şi-a lansat ultima carte şi la Timişoara: “Umblă unii politicieni să spună că problemele noastre vin de la Bruxelles”

Ultima escală a preşedintelui Klaus Iohannis la Timişoara a fost la Centrul de Conferinţe al Universităţii Politehnica, acolo unde şi-a lansat ultimul volum „EU.RO – Un dialog deschis despre Europa”. Cu această ocazie, el a condamnat făţărnicia unor politicieni români, care se dau mari proeuropeni, atunci când sunt la Bruxelles, dar acuză Uniunea Europeană de toate relele, când sunt în România, folosind un limbaj care, pe alocuri, devine chiar eurofob.

Klaus Iohannis, lansare de carte la Timișoara

Klaus Iohannis, lansare de carte la Timișoara

Cum a apărut acest nou volum al preşedintelui? S-a întâmplat în urmă cu doi ani la un summit organizat la Bratislava. „După summit, un grup de jurnaliști a început să interogheze pe liderii de acolo, apropo de viitorul Europei. Întrebarea pentru mine a fost «Cum văd viitorul Europei?». Am spus că eu sunt pro-european și convins. Am rămas foarte surprins că această afirmație a fost remarcată de foarte multă lume și mi-am pus întrebarea «Dacă un lider de stat spune că este pro-european, de ce este un lucru interesant? Mie mi se părea că este un lucru de la sine înțeles, cum ar veni un lucru normal». Iată că am ajuns în paradigma în care nu ești chiar mainstream când spui că ești pro-european. Acest lucru nu mi-a plăcut, recunosc. Am profitat de acest lucru și am decis să scriu o carte despre Europa. Nu este despre alții, o carte despre Europa este despre noi, noi suntem Europa. Noi suntem România și Europa este România”, a spus președintele, cu ocazia dezbaterii de la Biblioteca UPT, mediată de Ada Hausvater, directorul Teatrului Naţional Timişoara.

El s-a referit, cu această ocazie, şi la discursul anti-european pe care îl practică tot mai des unii politicieni din România, în special de la PSD şi ALDE. „Aud în ultima vreme un discurs politic scos din contextul campaniei electorale, un discurs politic abject. Umblă unii politicieni români prin țară să spună că problemele noastre vin de la Bruxelles. Altul zice că noi nu avem nimic împotriva UE, dar nu e bine cum e condusă de la Bruxelles și toți ăștia de la Bruxelles și inclusiv președintele Iohannis trebuie să dispară, că sunt din alt film. Am constatat nu un discurs eurosceptic, ci unul eurofob. Faptul că acest discurs a fost transformat în mesajul principal al campaniei de europarlamentare de partidul de guvernământ din România mi se pare absolut rejectabil, reprobabil. Putem să constatăm că euroscepticismul a apărut în bună măsură datorită unor astfel de populiști, care merg la Bruxelles și acolo toți sunt europeni. Cum vin acasă, aruncă vina pentru toate eșecurile și nerealizările lor pe Bruxelles. Acum se pune întrebarea «Cum poate fi combătută această prostie?». Păi prin informare. Eu sunt în continuare convins că lucrurile se pot îmbunătăți doar în măsura în care educație devine mai puternică, mai bună și informația reală devine mai pătrunzătoare. Din aceste motive și încă câteva am scris această carte despre Europa și România. Într-un fel, este o poveste a României în Europa sau a Europei în România”, a continuat şeful statului.

Discuţiile au durat aproximativ o jumătate de oră, ulterior Iohannis având o sesiune de autografe. Baia de mulţime clasică din centrul Timişoarei a fost, de această dată înlocuită cu una mai elitistă, academică, una la care zeci de reprezentanţi ai mediului universitar, şi nu numai, solicitând dedicaţia preşedintelui pe volumele proaspăt achiziţionate. Vizita la Timișoara s-a încheiat cu un dineu oferit de Universitatea de Vest Timişoara.

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


L'architect du beaute

Administratie vezi arhiva Administratie

dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Cadou pentru Sorin Grindeanu. Moţiune de cenzură a “suveraniştilor” împotriva “progresiştilor”

Moţiunea de cenzură „România nu este de vânzare – fără progresişti la guvernare”, prin care se cere demisia „Guvernului progresist” condus de Ilie Bolojan, a fost depusă, vineri, la Parlament. Este un “cadou pentru Sorin Grindeanu”, a anunţat unul dintre iniţiatorii moţiunii. Moţiunea de cenzură intitulată “România nu este de vânzare – fără progresiști la...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Cadou pentru Sorin Grindeanu. Moţiune de cenzură a “suveraniştilor” împotriva “progresiştilor”
ISHO

Sport vezi arhiva Sport

Fabi Marincu, meci de senzație în victoria cu CSU Alba Iulia. Din păcate, un record excelent a fost stopat în meciul de astăzi

Penultimul joc din 2025 pentru alb-violeți a fost disputat acasă, împotriva echipei CSU Alba Iulia, iar alb-violeții au obținut o victorie lejeră, cu un Fabian Marincu strălucitor, trei pase de gol și o reușită! Din păcate, Poli a luat gol acasă, primul din acest sezon! Alb-violeții au plecat cu prima șansă, în meciul cu o...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Fabi Marincu, meci de senzație în victoria cu CSU Alba Iulia. Din păcate, un record excelent a fost stopat în meciul de astăzi
Muzeul National al Banatului

Social vezi arhiva Social

Fidelity by Iulius Mall

Economic vezi arhiva Economic

Un proiect câștigat de UVT va ajuta comunitatea din Dumbrăvița

Universitatea de Vest din Timișoara a reușit atragerea unei noi finanțări nerambursabile dedicate modernizării infrastructurii publice și reducerii consumului energetic, în cadrul programului Interreg IPA România – Serbia. În urma acestuia, o clădire publică din Dumbrăvița va fi reabilitată termic. Proiectul „GreenPublicBuilding – Transformarea sediilor publice pentru sustenabilitate energetică” reprezintă o inițiativă strategică prin care...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Un proiect câștigat de UVT va ajuta comunitatea din Dumbrăvița

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Prima zi de activitate a ”Lights of the Village”, evenimentul desfășurat la Muzeul Satului Bănățean în luna decembrie, a fost una de succes, spune Alfred Simonis, președintele Consiliului Județean Timiș. Au fost mii de oameni care au participat la concertele organizate sâmbătă seara, iar patinoarul gratuit s-a dovedit neîncăpător. Până pe 21 decembrie, Timișoara va...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Lights of the Village a pornit la drum cu mii de vizitatori/VIDEO
Centrul de Cultură și Artă al Județului Timiș, instituție de cultură aflată în subordinea Consiliului Județean Timiș, organizaeză marți, 16 decembrie, de la ora 18:00, spectacolul „Colind și bucurie”. Acesta va avea loc în sala festivă a Centrului de Cultură și Artă al Județului Timiș. Publicul se va putea bucura de recitalurile susținute de Liliana...
Citeşte tot articolul Citeste articolul ”Colind și bucurie” alături de artişti consacraţi ai Banatului
În Timișoara, într-o lume în care educația și binele copiilor devin tot mai mult o responsabilitate colectivă, a prins viață Asociația Inițiativă în Educație (InEDU) – un spațiu dedicat celor care cred că schimbarea începe din inimă, iar învățarea trebuie să fie accesibilă, prietenoasă și profund umană. Aici, profesori, părinți, voluntari și susținători ai educației...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Asociația Inițiativă în Educație – acolo unde învățarea devine bucurie, iar comunitatea devine familie
Penultimul joc din 2025 pentru alb-violeți a fost disputat acasă, împotriva echipei CSU Alba Iulia, iar alb-violeții au obținut o victorie lejeră, cu un Fabian Marincu strălucitor, trei pase de gol și o reușită! Din păcate, Poli a luat gol acasă, primul din acest sezon! Alb-violeții au plecat cu prima șansă, în meciul cu o...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Fabi Marincu, meci de senzație în victoria cu CSU Alba Iulia. Din păcate, un record excelent a fost stopat în meciul de astăzi
De neînțeles comportarea Dumbrăviței din meciul de la Voluntari, unde a intrat să se apere. Gazdele au început în forță chiar din primul minut și au asaltat poarta lui Mikloș, foarte bun în acest meci. S-a terminat 3-1, dar scorul putea fi mult mai mare. După două victorii la rând, în campionat și în Cupă,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Nicio șansă pentru Dumbrăvița la Voluntari. Bănățenii au intrat pe teren doar cu gândul să nu primească multe
Universitatea de Vest din Timișoara a reușit atragerea unei noi finanțări nerambursabile dedicate modernizării infrastructurii publice și reducerii consumului energetic, în cadrul programului Interreg IPA România – Serbia. În urma acestuia, o clădire publică din Dumbrăvița va fi reabilitată termic. Proiectul „GreenPublicBuilding – Transformarea sediilor publice pentru sustenabilitate energetică” reprezintă o inițiativă strategică prin care...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Un proiect câștigat de UVT va ajuta comunitatea din Dumbrăvița
Tradiția va fi respectată și comunitatea italiană din Timișoara va organiza și în acest an tradiționalul Concert de Crăciun. Acesta va avea loc sâmbătă, 13 decembrie, de la ora 20.00, la Biserica Millennium. Concertul este o prezență constantă în calendarul sărbătorilor de iarnă din Timișoara, un moment de întâlnire înainte de Crăciun. Comunitatea italienilor îi...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Pe 13 decembrie va avea loc ediția din acest an a Concertului de Crăciun, de la Biserica Millennium
Zona centrală a orașului Sânnicolau Mare va fi modernizat cu fonduri europene. O piațetă modernă, fântâni arteziene și mai mult verde sunt incluse în proiectul derulat prin Regio Vest. Agenția pentru Dezvoltare Regională Vest și Primăria Orașului Sânnicolau Mare au semnat contractul de finanțare pentru proiectul „Reabilitare zonă centrală în orașul Sânnicolau Mare – Zona...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Centrul orașului Sânnicolau Mare va fi reabilitat, cu pest cinci milioane de euro
Urmează o dublă alb-violetă pe parchetul sălii “Olimpia”. Ziua de duminică se va transforma într-o sărbătoare sportivă, cu un cuplaj spectaculos de handbal și baschet! Ora 16:00 – Handbal Echipa bănățeană dispută ultimul meci al anului în Liga Zimbrilor, în compania celor de la CSM Sighișoara. SCM Poli vine după o înfrângere serveră de pe...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Cuplaj sportiv la Sala Constantin Jude. Meciuri de handbal și baschet
Top
deBanat.ro - spune realitatea!
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.