Polițiștii Secției 12 Rurale Sânnicolau Mare sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Sânnicolau Mare au reținut un tânăr bănuit de săvârșirea infracțiunii de tâlhărie calificată. Ulterior magistrații au dispus arestarea preventivă pentru 30 de zile a tânărului.
În fapt, la data de 16.11.2024, polițiștii au fost sesizați de către un bărbat cu privire la faptul că o persoană necunoscută ar fi pătruns în locuința vecinei sale, o femeie de 75 de ani, situată în localitatea Comloșu Mare și ar fi deposedat-o prin exercitarea de violențe de suma de 150 de lei.
În urma activităților informativ-operative, polițiștii au reușit depistarea și identificarea persoanei bănuite de comiterea faptei, respectiv un tânăr de 20 de ani.
În urma probatoriului administra în cauză, la data de 17.11.2024, tânărul a fost reținut pentru o perioadă de 24 de ore și introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă din cadrul I.P.J. Timiș.
Astăzi, 18.11.2024, magistrații au dispus arestarea preventivă pentru 30 de zile față de tânărul în vârstă de 20 de ani.
Polițiștii continuă cercetările în vederea documentării întregii activități infracționale a acestuia.
Comentarii prin facebook