Marea finală se joacă miercuri! Două echipe din Divizia „D” evoluează cu trofeul Cupei României pe masă

Cupa României, faza judeţeană, a ajuns în săptămâna mult așteptatei finale. Şi-au câştigat dreptul de a evolua cu trofeul pe masă CSC Dudeştii Noi şi Avântul Periam. Ultimul act se joacă miercuri, 22 mai pe stadionul Dan Păltinişanu, începând cu orele 18.30.

Finala Cupei României, faza județeană

Finala Cupei României, faza județeană

Câştigătoarea Cupei va merge apoi mai departe în faza naţională eliminatorie, în care vor intra prima dată echipele din Liga a III-a, apoi cele din liga secundă şi, începând cu 16-imile de finală, prim-divizionarele. Performera judeţului Timiş este Ripensia, care în urmă cu câţiva ani ajungea în optimile competiţiei, deşi începea calificările pentru Cupă din Liga 6 – Campionatul Municipal.

Revenind la jocul de miercuri, Dudeştii Noi şi Periam sunt două echipe solide de Liga 4, cu jucători ce au evoluat şi în eşaloanele superioare. În clasament, adversarele sunt vecine, Dudeştii Noi ocupă locul 3 cu 54 de puncte după 29 de partide, în timp ce Periam este pe 4, cu 51 de puncte, dar are un meci mai puţin disputat.

Iată şi traseul în Cupă al celor două grupări în fazele superioare:

Optimi
Periam – Dudeştii Vechi 4-2
Dudeştii Noi – Tomnatic 4-0

Sferturi
Murani – Periam 2-3
Dudeştii Noi – ASO Deta 3-0

Semifinale
Periam – Peciu Nou 2-0
Dudeştii Noi – FC Bazoş 1-0

Ultimele câştigătoare
2018: Becicherecu Mic
2017: Voinţa Biled
2016: Ghiroda şi Giarmata Vii
2015: Ripensia
2014: ASU Politehnica

Evenimentul este organizat sub egida AJF Timiș (Asociația Județeană de Fotbal Timiș).

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Cu 17 zile rămase în fruntea Primăriei, Dominic Fritz vorbeşte despre relaţii internaţionale: “Timișoara a devenit tot mai relevantă pentru lideri europeni de top”

Dominic Fritz continuă să-şi numere zilele rămase în fruntea Primăriei, dar şi lucrurile pe care le va lăsa în urma sa. Ajuns la borna cu numărul 17, el vorbeşte despre relaţiile internaţionale tot mai importante pe care le-a întreţinut Timişoara în ultimii ani. Dominic Fritz reaminteşte că în noiembrie vor fi la Timișoara prima președintă...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Cu 17 zile rămase în fruntea Primăriei, Dominic Fritz vorbeşte despre relaţii internaţionale: “Timișoara a devenit tot mai relevantă pentru lideri europeni de top”
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Etapa de la Râșnov le-a surâs (și) piloților de la CS Krepelka Motorsport

Etapa de la Râșnov, a șasea din Campionatul Național de Viteză în Coastă, a fost cu succes pentru Alexandru Krepelka și Costin Popescu „Doc”, ambii de la CS Krepelka Motorsport Timișoara. Primul dintre ei s-a clasat pe prima poziție atât la grupa 7, cât și la clasa 7A și este foarte aproape de două noi...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Etapa de la Râșnov le-a surâs (și) piloților de la CS Krepelka Motorsport
ISHO Timișoara

Social vezi arhiva Social

Peste un secol de excelență: UPT a reunit elitele tehnice de Ziua Inginerului Român

Momente speciale la institutul de învățământ cu o istorie de peste un veac. Universitatea Politehnica Timișoara a găzduit, luni, 14 septembrie 2026, evenimentul dedicat Zilei Inginerului Român, organizat de Asociația Generală a Inginerilor din România – Sucursala Timiș, în colaborare cu UPT și Universitatea de Științele Vieții „Regele Mihai I”. O întâlnire în care tradiția...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Peste un secol de excelență: UPT a reunit elitele tehnice de Ziua Inginerului Român

Economic vezi arhiva Economic

restaurant

Nicio afacere HoReCa din Timișoara nu apare în Top 100 recenzii lăsate de clienți pe Google

Fie că nu știu să folosească serviciul de recenzii oferit de Google, fie că bănățenii nu obișnuiesc să dea o notă afacerilor din domeniul HoReCa din Timișoara, dar orașul nu apare aproape deloc în topul celor mai ”analizate” afaceri din domeniu. Un număr de 153.858 de afaceri HoReCa din România au fost analizate de site-ul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Nicio afacere HoReCa din Timișoara nu apare în Top 100 recenzii lăsate de clienți pe Google

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Fie că nu știu să folosească serviciul de recenzii oferit de Google, fie că bănățenii nu obișnuiesc să dea o notă afacerilor din domeniul HoReCa din Timișoara, dar orașul nu apare aproape deloc în topul celor mai ”analizate” afaceri din domeniu. Un număr de 153.858 de afaceri HoReCa din România au fost analizate de site-ul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Nicio afacere HoReCa din Timișoara nu apare în Top 100 recenzii lăsate de clienți pe Google
Momente speciale la institutul de învățământ cu o istorie de peste un veac. Universitatea Politehnica Timișoara a găzduit, luni, 14 septembrie 2026, evenimentul dedicat Zilei Inginerului Român, organizat de Asociația Generală a Inginerilor din România – Sucursala Timiș, în colaborare cu UPT și Universitatea de Științele Vieții „Regele Mihai I”. O întâlnire în care tradiția...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Peste un secol de excelență: UPT a reunit elitele tehnice de Ziua Inginerului Român
Joi debutează o nouă ediție a Zilelor Dovleacului, de la Kikinda. Iar românii sunt așteptați și de această dată în număr cât mai mare la eveniment. Vama Lunga–Nakovo, care oferă un acces facil către orașul sârbesc, va fi deschisă non-stop în weekendul Zilelor Dovleacului 2026. Sâmbăta aceasta se măsoară în centrul Kikindei cei mai lungi...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Sfârșitul de săptămână aduce o nouă ediție a Zilelor Dovleacului de la Kikinda. Care e programul celor patru zile de festival
60.000 de lei a cerut, 60.000 de lei a primit Sindicatului din Consiliului Județean Timiș de la instituţia condusă de Alfred Simonis. Proiectul pentru care sindicaliştii au primit banii n-are nici cea mai mică legătură cu sindicalismul, fiind vorba de “incursiune în istoria Banatului” prin… Budapesta, Belgrad sau Novi Sad. Să fie bine pentru toată...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Sindicatul din CJ Timiş a primit de la instituţie 60.000 de lei pentru… o “incursiune” în istoria Banatului
Cu o jumătate de lună rămasă în fruntea Primăriei Timişoara, Dominic Fritz prezintă situaţia spaţiilor verzi din oraş. El aminteşte că din acest an Timișoara are Registrul spațiilor verzi, astfel că, pentru prima dată după aproape 25 de ani, se ştie situaţia exactă din teren din acest punct de vedere. Dominic Fritz continuă să-şi numere...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Ajuns la AMR (au mai rămas) 15 zile, Dominic Fritz vorbeşte despre Timişoara verde
Universitatea Politehnica Timișoara (UPT) și-a reconfirmat statutul de pol de excelență în educație și cercetare prin participarea sa de amploare la cea de-a VIII-a ediție a Școlii de Vară IEEE dedicate Antenelor, Propagării și Aplicațiilor RFID (SVAP 2026), desfășurată recent la București. Delegația din Timișoara a fost una consistentă, reunind trei cadre didactice invitate ca...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Inovație și excelență academică: UPT, participare de succes la Școala de Vară IEEE – SVAP 2026
Viceprimarul Timișoarei, Ruben Lațcău, a respectat promisiunea și s-a întâlnit cu locuitorii din Giroc pentru a discuta cu aceștia problema transportului public din comună, preluat de curând de STPT, și a găsi soluții de îmbunătățire. El a găsit și vinovați pentru situația actuală, anume ”micile mafii imobiliare”, și a cerut o abordare unică a problemelor,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Ruben Lațcău vrea strategie unică pentru transportul public din zona metropolitană. Propune înființarea unei noi linii de autobuz Timișoara – Giroc – Moșnița
Polițiștii Biroului de Investigații Criminale din cadrul Poliției Municipiului Timișoara, sub coordonarea unui procuror de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Timișoara, au reținut duminică doi bărbați, de 18 și 23 de ani, bănuiți de comiterea unei tâlhării calificate. Incidentul a avut loc în noaptea de sâmbătă spre duminică, 13 septembrie 2026, în jurul orei...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Tâlhărit de doi tineri pentru telefon și… o sută de lei
Italienii de la Ferrero ar urma să cumpere la Timișoara o locație deja construită și nu un teren, așa cum se discuta inițial. Pentru noua fabrică, locația vizată ar fi o unitate deja existentă, ridicată de un cunoscut operator de spații logistice, care construise acel spațiu pentru o companie din domeniul comunicațiilor, dar care a...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Vom avea Nutella de Șag? Ferrero vizează achiziția unor hale în comuna de lângă Timișoara.
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.