PNL a depus marți la Curtea Constituțională (CCR) o solicitare de invalidare a mandatului de deputat al lui Liviu Dragnea. Liberalii afirmă că accederea în Parlament a liderului PSD s-a făcut cu încălcarea Regulamentului Camerei Deputaților, potrivit căruia poate fi invalidată alegerea în funcția de deputat a unei persoane condamnate pentru infracțiuni legate de procesul electoral.
În sesizarea depusă la CCR, PNL arată că Liviu Dragnea a fost condamnat definitiv, pe 22 aprilie 2016, de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, la doi ani de închisoare cu suspendare, cu un termen de încercare de patru ani, în dosarul ‘Referendumul’, ”Camera Deputaților (…) avea obligația regulamentară să se pronunțe prin vot asupra invalidării mandatului de deputat al domnului Nicolae-Liviu Dragnea deoarece acesta era condamnat pentru săvârșirea unor infracțiuni în cadrul derulării unui proces electoral, cauză expresă de invalidare a mandatului prevăzută de art. 7 alin.(3) teza II din Regulamentul Camerei Deputaților”, se arată în sesizare.
Comentarii prin facebook