Se votează în număr mare în Timiş. Teleormanul lui Dragnea rămâne lider la procente de prezenţă

Numărul electorilor din Timiş care au decis să îşi exprime deja votul la scrutinul pentru Parlamentul European a urcat semnificativ la ora 10.00 Judeţul a reuşit să treacă peste tradiţia prezenţei scăzute la vot şi a intrat în topul naţional.

Vot în Timiș

Vot în Timiș

Timişul a urcat, la ora 10.00, pe locul şase în topul prezenţei la urne pentru alegerea europarlamentarilor, depăşind alte judeţe, de obicei cu număr mare de votanţi care şi-au exprimat opţiunile. Astfel, 38.944 de persoane din cel mai vestic judeţ al ţării au trecut deja pe la cabinele de vot, adică 6,22%. Cu aceste valori Timişul a urcat pe şase la nivel naţional şi a demonstrat că cetăţenii judeţului au înţeles importanţa votului şi nu mai stau acasă.

La nivel naţional, 6.56% era procentul celor care au ales deja, la ora 10, din totalul celor cu drept de vot au fost la secţiile de votare 1,19 milioane de cetăţeni. Cei mai mulţi au fost în Bucureşti, cu 113.478 votanţi, dar ca procent Teleormanul e lider naţional, cu 8,99% din persoane cu drept de vot prezente deja la ştampilat buletine de vot.

Situaţia se schimbă la Referendum, aici Timişul e pe 15, cu un procent de participare de doar 5,37%, adică 33.362 persoane, semn că oamenii nu sunt în mod deosebit de cele două întrebări propuse de preşedintele Iohannis. Chiar şi cu această valoare, judeţul este peste media naţională, de 5,24%. Lider este Ilfov, cu 6,21.

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

Cofetărie, cafenea culturală și club de jazz la Palatul Baroc. Muzeul de Artă vrea scoaterea la licitație a spațiilor generoase

Consiliul Județean Timiș are gânduri mari pentru Palatul Baroc, clădirea unde funcționează în prezent Muzeul Național de Artă Timișoara. Instituția muzeală vrea să închirieze trei spații în cadrul clădirii, iar ”oferta” spre licitație este mai mult decât atractivă: cofetărie, cafenea culturală și un club de jazz. Clădirea, situată în cea mai turistică zonă a Timișoarei,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Cofetărie, cafenea culturală și club de jazz la Palatul Baroc. Muzeul de Artă vrea scoaterea la licitație a spațiilor generoase
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Premierul desemnat Siegfried Mureşan a depus programul de guvernare şi lista de miniştri

Premierul desemnat Siegfried Mureşan a depus sâmbătă dimineaţă, la Parlament, programul de guvernare şi lista de miniştri cu care vrea să se prezinte la vot. Audierile miniștrilor propuși şi votul în plenul Parlamentului vor avea loc la începutul săptămânii viitoare. Programul de guvernare cuprinde 28 de direcții, printre măsurile propuse numărându-se reducerea numărului de parlamentari,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Premierul desemnat Siegfried Mureşan a depus programul de guvernare şi lista de miniştri
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Lacrimile se transformă în aplauze: Două echipe de legendă se unesc la Timișoara pentru sufletul lui Răzvan Ionilă Costel

Sunt momente în care fotbalul se oprește din freamătul său obișnuit, iar tabela de marcaj nu mai contează. Sunt clipe în care rivalitățile dispar, lăsând loc doar pentru respect, recunoștință și o durere surdă care unește un stadion întreg. Sâmbătă, 3 octombrie, de la ora 18:00, Terenul Știința din Timișoara nu va găzdui doar un...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Lacrimile se transformă în aplauze: Două echipe de legendă se unesc la Timișoara pentru sufletul lui Răzvan Ionilă Costel
ISHO Timișoara

Social vezi arhiva Social

UPT, pas mare spre viitor. Facultatea de Robotică, Inteligență Artificială și Sisteme Autonome și-a început primul an universitar

Universitatea Politehnica Timișoara a deschis, vineri, 25 septembrie 2026, primul an universitar al Facultății de Robotică, Inteligență Artificială și Sisteme Autonome, o structură academică nouă, construită în jurul unor domenii tehnologice care transformă deja industria și societatea. Evenimentul a reunit conducerea universității, cadre didactice, studenți, reprezentanți ai unor companii din domeniul tehnologic și absolvenți ai...
Citeşte tot articolul Citeste articolul UPT, pas mare spre viitor. Facultatea de Robotică, Inteligență Artificială și Sisteme Autonome și-a început primul an universitar

Economic vezi arhiva Economic

La Timișoara au avut loc peste 100 de întâlniri de afaceri cu investitori americani în cadrul U.S. – Romania AI & Business Summit

Timișoara a devenit punctul central al inovației tehnologice româno-americane cu ocazia U.S. – Romania AI & Business Summit, un eveniment de anvergură organizat de AmCham Romania, Agenția pentru Dezvoltare Regională (ADR) Vest și Universitatea Politehnica Timișoara care a adus la Timișoara la aceeași masă fondatori de tehnologie, lideri de afaceri și investitori de top din...
Citeşte tot articolul Citeste articolul La Timișoara au avut loc peste 100 de întâlniri de afaceri cu investitori americani în cadrul U.S. – Romania AI & Business Summit

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Consiliul Județean Timiș are gânduri mari pentru Palatul Baroc, clădirea unde funcționează în prezent Muzeul Național de Artă Timișoara. Instituția muzeală vrea să închirieze trei spații în cadrul clădirii, iar ”oferta” spre licitație este mai mult decât atractivă: cofetărie, cafenea culturală și un club de jazz. Clădirea, situată în cea mai turistică zonă a Timișoarei,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Cofetărie, cafenea culturală și club de jazz la Palatul Baroc. Muzeul de Artă vrea scoaterea la licitație a spațiilor generoase
Sunt momente în care fotbalul se oprește din freamătul său obișnuit, iar tabela de marcaj nu mai contează. Sunt clipe în care rivalitățile dispar, lăsând loc doar pentru respect, recunoștință și o durere surdă care unește un stadion întreg. Sâmbătă, 3 octombrie, de la ora 18:00, Terenul Știința din Timișoara nu va găzdui doar un...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Lacrimile se transformă în aplauze: Două echipe de legendă se unesc la Timișoara pentru sufletul lui Răzvan Ionilă Costel
Universitatea Politehnica Timișoara a deschis, vineri, 25 septembrie 2026, primul an universitar al Facultății de Robotică, Inteligență Artificială și Sisteme Autonome, o structură academică nouă, construită în jurul unor domenii tehnologice care transformă deja industria și societatea. Evenimentul a reunit conducerea universității, cadre didactice, studenți, reprezentanți ai unor companii din domeniul tehnologic și absolvenți ai...
Citeşte tot articolul Citeste articolul UPT, pas mare spre viitor. Facultatea de Robotică, Inteligență Artificială și Sisteme Autonome și-a început primul an universitar
Primăria Giarmata organizează, pe data de 18 octombrie, Balul Seniorilor. Evenimentul va avea loc la Sala de Sport din Giarmata, începând cu ora 18:00.  Primăria Giarmata îi invită pe seniorii din comună să petreacă câteva ore frumoase împreună, cu muzică, dans și voie bună. Balul Seniorilor va fi deschis de Ansamblul Sânziene Bănățene din Giarmata,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Pe 18 octombrie la Giarmata va avea loc Balul Seniorilor
Cramele Recaș nu mai sunt de mult doar un nume important pe harta viticolă a Banatului. În ultimii ani, compania din Timiș a construit în jurul producției de vin un adevărat ecosistem, în care investițiile, logistica, dezvoltarea portofoliului și apropierea de consumator merg în aceeași direcție. Iar cele mai recente date arată că povestea nu...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Cramele Recaș continuă investițiile: vinul bănățean intră într-o nouă etapă de dezvoltare
Bătălie incredibilă de peste 100 de minute, cu două reprize de prelungiri!! Și o victorie senzațională a rugbiștilor timișoreni, pe Arcul de Triumf, chiar cu Dinamo! Titlul vine la Timișoara, iar de aici se dă ora exactă în ovaliada românească!! Felicitări lui Mugurel Preda, stff-ului și fiecărui băiat în parte pentru victoria care intră în...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Ce poate fi mai frumos decât să bați Dinamo, la București, în meciul pentru titlul național la rugby! Jucătorii violeți, adevărații eroi ai orașului!!
Luna februarie a anului viitor ar urma să aducă primul meci pentru cei de la Poli Timișoara, jucat pe stadionul ridicat de Primărie în Calea Buziașului. Primul adversar găzduit pe arena de 10.000 de locuri ar trebui să fie Metaloglobus. Chiar dacă în aceste zile se montează gazonul pe arena Eroii Timișoarei, etapele ulterioare necesare...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primul meci oficial pentru Poli Timișoara pe noul stadion din Calea Buziașului, așteptat în luna februarie
Stadionul Știința s-a umplut, vineri, 25 septembrie, de emoția unui nou început. Sute de studenți din anul I, mulți dintre ei însoțiți de părinți, au făcut primul pas în viața universitară, în cadrul festivității de deschidere a anului 2026–2027 la Universitatea Politehnica Timișoara. Sub sloganul „StartUPT”, Politehnica le-a urat bun venit celor care încep o...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Universitatea Politehnica Timișoara şi-a deschis porţile noului an universitar
Premierul desemnat Siegfried Mureşan a depus sâmbătă dimineaţă, la Parlament, programul de guvernare şi lista de miniştri cu care vrea să se prezinte la vot. Audierile miniștrilor propuși şi votul în plenul Parlamentului vor avea loc la începutul săptămânii viitoare. Programul de guvernare cuprinde 28 de direcții, printre măsurile propuse numărându-se reducerea numărului de parlamentari,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Premierul desemnat Siegfried Mureşan a depus programul de guvernare şi lista de miniştri
Vineri, 25 septembrie, în ședința extraordinară a Consiliului Local Buziaș, s-a făcut un mare pas înainte pentru viitorul oraşului. Respectiv, în unanimitate, a fost aprobată investiția pentru aquaparcul din Buziaş. Valoarea totală a proietului este de aproape 60 de milioane de lei. Proiectul „Construire zonă de agrement Orașul Buziaș”, este finanțat prin Programul Regional Vest...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Undă verde pentru construirea unui aquapark la Buziaş, investiţie europeană de aproape 60 de milioane de lei
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.