Atenţie, se scumpeşte serviciul de salubritate prestat de cei de la Retim

retim

retim

Luna iunie a acestui an va aduce, pentru locuitorii Timişoarei şi a comunelor din jur, majorarea preţurilor practicate pentru prestarea serviciilor de colectare a deşeurilor. Scumpirea are loc în urma majorării tarifelor practicate de stația de sortare a municipiului Timișoara.

Asociaţia de Dezvoltare Intercomunitară Deşeuri (ADID) Timiş împreună cu Retim Ecologic Service SA informează populația și persoanele juridice din zona 1 a județului Timiș că, începând cu luna iunie 2019, se vor modifica tarifele de colectare a deșeurilor. Această modificare se datorează creșterii tarifului de preluare a deșeurilor reziduale și reciclabile la stația de sortare a municipiului Timișoara.
Modificarea tarifelor a fost aprobată în Consiliul Director al ADID Timiș, urmând ca în perioada imediat următoare să fie ratificată prin Hotărâri ale Consiliilor Locale ale fiecărei localități din zona 1, în vederea implementării noilor tarife începând cu luna iunie 2019.
Zona 1 a județului Timiș include localitățile Timișoara, Dumbrăvița, Ghiroda, Giarmata-Vii, Giarmata, Cerneteaz, Giroc, Chișoda, Moșnița Noua, Albina, Moșnița Veche, Rudicica, Urseni, Orțișoara, Calacea, Cornești, Seceani, Remetea Mare, lanova, Șag, Sânmihaiu Român, Sânmihaiu German, Utvin, Becicherecu Mic, Biled, Bucovaț, Bazoșu Nou, Cărpiniș și lecea Mică.
Iată care sunt noile tarife de colectare a deşeurilor:
1 Populație urban lei/pers.
Tarif actual (fără TVA): 8.33. Tarif nou (fără TVA): 9.06
2 Populație rural lei/pers.
Tarif actual (fără TVA): 2.84.Tarif nou (fără TVA): 3.09
3 Agenți economici și instituții publice lei/tonă
Tarif actual (fără TVA): 277.35. Tarif nou (fără TVA): 305.79.

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


ISHO Timișoara

Administratie vezi arhiva Administratie

dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Nicușor Dan insistă pentru menținerea actualei coaliții: ”O să împing cu toate puterile ca cele patru partide pro-occidentale să continue să colaboreze”

Președintele Nicușor Dan a spus că nu are nicio calitate care să îi permită să îi ceară demisia de pe postul de prim ministru lui Ilie Bolojan. Afirmația a fost făcută la Timișoara, în contextul în care șeful statului a fost întrebat asupra posibilei ieșiri de la guvernare a PSD. Președintele a spus că partidele...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Nicușor Dan insistă pentru menținerea actualei coaliții: ”O să împing cu toate puterile ca cele patru partide pro-occidentale să continue să colaboreze”
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

CSS Bega Timișoara, parcurs perfect la Semifinala 1 de Volei feminin U17

Talent și ambiție! Turneul Semifinal 1 al Campionatului Național de volei feminin U17, desfășurat la Cluj-Napoca în perioada 8–10 aprilie, a adus o evoluție foarte bună pentru echipa CSS Bega Timișoara, pregătită de Eduard Niță. Formația timișoreană a încheiat competiția fără înfrângere, impunându-se în toate cele trei partide disputate, cu același scor, 3–1, în fața...
Citeşte tot articolul Citeste articolul CSS Bega Timișoara, parcurs perfect la Semifinala 1 de Volei feminin U17
L'architect du beaute

Social vezi arhiva Social

100 de lei, un eveniment aparte sub egida UMF

Universitatea de Medicină și Farmacie „Victor Babeș” din Timișoara vă invită, în cadrul programului acțiuni culturale@UMFT, la Atelierul de scriere creativă – discuții și vizionare de film: 100 de lei (1973), în regia lui Mircea Săucan. Atelierul de scriere creativă continuă dialogul cu regizori români de mare forță stilistică. După Concurs (1983), regizat de Dan...
Citeşte tot articolul Citeste articolul 100 de lei, un eveniment aparte sub egida UMF

Economic vezi arhiva Economic

Rata anuală a inflaţiei a crescut, în luna martie, la aproape 10 procente

Rata anuală a inflației, în martie 2026, comparativ cu luna similară a anului precedent, a fost 9,87%, arată datele Institului Național de Statistică. Rata anuală a inflației scăzuse în februarie la 9,3%. Este pentru a opta lună consecutiv în care inflația anuală se menține la peste 9%, Rata trimestrială a inflaţiei în primul trimestru din...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Rata anuală a inflaţiei a crescut, în luna martie, la aproape 10 procente

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Vila recuperată de Primăria Timișoara pe strada Loga nr. 52 de la un cetățean de etnie romă a fost predată și fizic municipalității. Un executor judecătoresc, alături de jandarmi și muncitori, au spart poarta și ușa de acces pe proprietate și au intrat în incinta de lux a clădirii. Într-un nou exercițiu de imagine benefic...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Sfârşit de epopee la vila de pe Loga nr. 52. Primăria Timişoara a preluat fizic imobilul/Foto
Primăria Timișoara va demola un corp de clădire a unui liceu timișorean. Operațunea este necesară pentru a permite extinderea spațiilor educaționale ale respectivei unități școlare, cu un nou corp. Liceul în cauză este Liceului Teologic Ortodox „Sfântul Antim Ivireanul”, situat pe bulevardul Liviu Rebreanu nr. 35. Demolarea va fi făcută pentru clădirea C3, care găzduiește...
Citeşte tot articolul Citeste articolul O clădire a unui liceu timișorean va fi demolată de primărie
Talent și ambiție! Turneul Semifinal 1 al Campionatului Național de volei feminin U17, desfășurat la Cluj-Napoca în perioada 8–10 aprilie, a adus o evoluție foarte bună pentru echipa CSS Bega Timișoara, pregătită de Eduard Niță. Formația timișoreană a încheiat competiția fără înfrângere, impunându-se în toate cele trei partide disputate, cu același scor, 3–1, în fața...
Citeşte tot articolul Citeste articolul CSS Bega Timișoara, parcurs perfect la Semifinala 1 de Volei feminin U17
Universitatea de Medicină și Farmacie „Victor Babeș” din Timișoara vă invită, în cadrul programului acțiuni culturale@UMFT, la Atelierul de scriere creativă – discuții și vizionare de film: 100 de lei (1973), în regia lui Mircea Săucan. Atelierul de scriere creativă continuă dialogul cu regizori români de mare forță stilistică. După Concurs (1983), regizat de Dan...
Citeşte tot articolul Citeste articolul 100 de lei, un eveniment aparte sub egida UMF
Un număr de 157 de studenți din universități partenere din întreaga Europă au participat alături de studenți ai Universității de Vest Timișoara la cursuri organizate în cadrul Programelor Intensive Mixte (PIM) / Blended Intensive Programmes (BIP), finanțate prin programul Erasmus+ al Comisiei Europene. Începând cu anul 2021, UVT atrage finanțări Erasmus+ pentru organizarea acestor programe...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Sute de studenți străini vin la cursuri la Universitatea de Vest Timișoara
Luni este prima zi a Săptămânii Luminate, iar în cea de-a doua zi de Paşte se respectă tradiţii şi obiceiuri păstrate din timpuri străvechi. Potrivit superstițiilor, în această perioadă porțile Raiului sunt deschise și este interzis să desfășori mai multe activități. Lunea Albă este prima zi după Duminica Învierii Domnului. Este zi de rugăciune, sărbătoare...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Suntem în Lunea Albă! Tradiții și obiceiuri în Săptămâna Luminată
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.