Călătorie de coşmar pentru pasagerii a două trenuri plecate de la Timişoara spre Mangalia, după ce o viitură a închis circulaţia feroviară

Călătorii celor două curse de tren ce leagă Timişoara de Mangalia, care au plecat duminică din capitala Banatului, au trăit în cursul nopţii aventura vieţii lor. Cele două garnituri nu au reuşit să ajungă decât până la Drobeta Turnu Severin, acolo unde au fost oprite din cauza stricăciunilor făcute de furtuna de ieri. De acolo au fost cuplate şi rerutate înapoi spre Lugoj, iar de acolo spre Hunedoara, pe o rută ocolitoare.

Călătorie de coşmar pentru pasagerii a două trenuri plecate de la Timişoara spre Mangalia

Călătorie de coşmar pentru pasagerii a două trenuri plecate de la Timişoara spre Mangalia

Drumul călătorilor care vor să ajungă pe litoralul românesc poate dura şi mai mult de o zi! La această concluzie au ajuns cei care au ales CFR Călători. Ei au pornit în cursul zilei de duminică spre destinaţie, dar nu au ajuns decât până la Drobeta Turnu Severin, unde, prima dată una dintre curse, care a plecat mai devreme din Timişoara Nord, ulterior şi cea de a doua garnitură, care a plecat după ora 19.00, au fost oprite pentru că pe calea ferată au fost înregistrate o serie de incidente care au făcut imposibilă continuarea călătoriei pe ruta respectivă, cea clasică spre Bucureşti, respectiv Mangalia.

Decizia luată de cei de la CFR Infrastructură a fost rerutarea celor două garnituri înapoi spre Lugoj, iar de aici spre Hunedoara şi Simeria, pe o rută ocolitoare. Garniturile au fost unite în una singură şi întoarsă, în concluzie, spre Lugoj.

„Din cauza unei viituri puternice, a fost spălat practic terasamentul caii ferate pe o lungime de 1000 m și ca atare s-a închis, iar trenurile au fost deviate prin Simeria – Târgu Jiu – Filiași”, am aflat de la Alexandru Simu, şeful regionalei CFR Timişoara.

Din păcate, pentru pasageri problemele apărute vor însemna un drum de mai mult de 24 de ore până la Mangalia. Din cele declarate de unul dintre pasageri la un post de televiziune naţional, în tren se află şi un grup de 40 de elevi, iar ajutorul acordat de cei de la CFR Călători este total neconform situaţiei, cantitatea de apă oferită pasagerilor, inclusiv elevilor respectivi fiind foarte mică.

Centru Infotrafic al Poliţiei Române a anunţat că „circulaţia feroviară pe magistrala 900 este întreruptă de noaptea trecută la kilometrul feroviar 338+500 de metri, între staţiile CF Prunişor şi Gârniţa (judeţul Mehedinţi), după ce, din cauza vremii nefavorabile, terasamentul căii ferate a fost distrus de viituri. Deplasarea mai multor trenuri de călători este afectată. Unele dintre acestea au fost deviate pe rute ocolitoare, iar în cazul altora, CFR asigură transbordarea călătorilor cu mijloace auto”.

UPDATE. Legătura feroviară din Timişoara spre Bucureşti, via Mehedinţi, în continuare afectată

Problemele apărute în judeţul Mehedinţi la calea ferată, în urma furtunii de duminică, nu au fost încă rezolvate. CFR Infrastructură a anunţat că se lucrează în continuare la repararea problemelor care au dus la rerutarea trenurilor spre Mangalia. Conform anunţului companiei, legătura între Severin şi Strehaia se asigură cu mijloace de transport auto.

„Inundaţiile din județul Mehedinţi au afectat și traficul feroviar. Circulația feroviară pe raza Regionalei CF Craiova se desfășoară cu transbordare auto între stațiile de cale ferată Strehaia și Drobeta Turnu Severin, din cauza spălării terasamentului pe segmentul Igiroasa – Prunișor – Gârnița. Această măsură a fost necesară pentru a asigura continuitate în traficul feroviar. La această oră echipele de intervenție acționează în zona afectată de inundații pentru curățarea liniei și refacerea terasamentului”, se arată în anunţul companiei care se ocupă cu managementul infrastructurii feroviare din România.

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


L'architect du beaute

Administratie vezi arhiva Administratie

dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Guvernul şi-a asumat din nou răspunderea pe reforma pensiilor magistraților

Guvernul și-a asumat marţi, în faţa plenului reunit al Senatului şi Camerei Deputaţilor, răspunderea pe reforma pensiilor magistraților. Premierul Ilie Bolojan a afirmat că proiectul este un act de echitate socială pentru românii care muncesc. Ilie Bolojan a declarat, la angajarea răspunderii Guvernului pe pensiile magistraţilor, că nicăieri nu există pensionări în aceste sisteme, la...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Guvernul şi-a asumat din nou răspunderea pe reforma pensiilor magistraților
ISHO

Sport vezi arhiva Sport

Dumbrăvița merge la Voluntari în ultima deplasare din 2025

CSC Dumbrăvița dispută la finalul acestei săptămâni, ultimul joc oficial din deplasare din acest an calendaristic. Sâmbătă, de la ora 11.00, joacă în fieful celor de la FC Voluntari, în cadrul etapei a 16-a din Liga 2. Cele două echipe se întâlnesc pentru a doua oară într-un meci direct. La 14 decembrie 2024, tot pe...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Dumbrăvița merge la Voluntari în ultima deplasare din 2025
Muzeul National al Banatului

Social vezi arhiva Social

Moment istoric: UPT a cumpărat Casa Muhle pe care o va transforma într-o clădire importantă pentru oraș

Universitatea Politehnica Timișoara a cumpărat Casa Mühle, o clădire de o importantă valoare emoțională și arhitecturală. Imobilul va fi transformat într-un hub educațional și cultural pentru studenți, deschis pentru întreaga comunitate. • Casa Mühle – o clădire cu o importantă valoare arhitecturală și emoțională pentru Timișoara – este amplasată în vecinătatea campusului Universității Politehnica Timișoara....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Moment istoric: UPT a cumpărat Casa Muhle pe care o va transforma într-o clădire importantă pentru oraș
Fidelity by Iulius Mall

Economic vezi arhiva Economic

Compania Aumovio reduce peste două sute de locuri de muncă la unitatea pe care o deține la Timișoara

Una dintre cele mai puternice companii multinaționale cu activitate în domeniul automotive din Timișoara, prezentă aici cu o unitate de producție și cercetare, va concedia peste două sute de persoane ca parte a unui proces realizat la nivel global de companie. Vizate sunt toate sectoarele de activitate ale companiei. Societatea Aumovio, desprinsă de curând din...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Compania Aumovio reduce peste două sute de locuri de muncă la unitatea pe care o deține la Timișoara

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Universitatea Politehnica Timișoara a cumpărat Casa Mühle, o clădire de o importantă valoare emoțională și arhitecturală. Imobilul va fi transformat într-un hub educațional și cultural pentru studenți, deschis pentru întreaga comunitate. • Casa Mühle – o clădire cu o importantă valoare arhitecturală și emoțională pentru Timișoara – este amplasată în vecinătatea campusului Universității Politehnica Timișoara....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Moment istoric: UPT a cumpărat Casa Muhle pe care o va transforma într-o clădire importantă pentru oraș
Sâmbătă, de la ora 14.00, va avea loc un nou tur din seria “Descoperă-ți orașul!”, De această dată este vorba de  “Turul Timișoara interbelică”, pe care îl puteţi descoperi alături de istoricul Dan Codre. Evenimentul este găzduit de Visit Timişoara şi Timisoara Citz Tours. Perioada dintre cele două războaie mondiale a fost momentul în care...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Sâmbătă puteţi descoperi “Timișoara interbelică” într-un nou tur ghidat
Bazele de deszăpezire aparținând Direcției de Drumuri și Poduri Timișoara și cele ale Consiliului Județean Timiș au în stoc destul material antiderapant, iar utilajele pot interveni la nevoie. Prefectul de Timiș. Cornelia Elena Micicoi, a vizitat bazele respective. Au fost vizitate Centrul de întreținere și coordonare Orțișoara, Centrul de întreținere și coordonare Țipari, Bazele de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Bazele de deszăpezire din Timiș au în stoc material antiderapant necesar pe vreme de iarnă
Președintele Consiliului Județean Timiș, Alfred Simonis, aduce din nou în prim plan ”unirea” Spitalului Județean și a Spitalului Municipal în cadrul unui consorțiu medical. După ce a insistat că spitalele aflate în subordinea instituției pe care o conduce oferă condiții mai bune, el a subliniat că e important ca achizițiile de dotări să se facă...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Alfred Simonis propune din nou unirea Spitalului Județean cu Spitalul Municipal Timișoara în cadrul unui consorțiu
Pentru o seară, duminică de la ora 18.00, Piața Libertății va deveni un loc în care imaginația se întâlnește cu arta într-un mod unic. Pationoarul din Piața Libertății devine duminică loc de spectactol. Trupa Circus on Ice Savieliev Grand va transforma patinoarul într-un univers magic inspirat din lumea Harry Potter, într-o producție spectaculoasă care îmbină...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Personajele din Harry Potter prind viață pe gheața patinoarului din Piața Libertății
La Serele Horticultura plantele sunt crescute pentru spații care prind viață, iar verdele este mereu în sezon. Aici, plantele sunt crescute cu grijă și pregătite să transforme orice interior într-un spațiu mai primitor și mai aproape de natură. Colecția Horticultura de plante include: Aloe vera Aspidistra Chlorophytum Cyperus Euonymus Ferigă Ficus Lavandă Palmier Trachycarpus Sansevieria...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Oferte de iarnă de la Horticultura. Verdele este mereu în sezon/Foto
Iubitorii de colinde sunt invitați duminica aceasta (7 decembrie), de la ora 14:00, departe de aglomerația din Timișoara, la cea de-a treia ediție a „Concertului de Crăciun” din Charlottenburg, singurul sat rotund din România. Concertul va avea loc în Biserica Romano-Catolică din localitate, într-o atmosferă inedită de sărbătoare. Publicul va putea urmări un program muzical...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Recomandare de weekend – Visit Timiș: Concertul de Crăciun din Charlottenburg
Primăria Timișoara și ADR Vest au semnat joi contractul prin care municipalitatea va beneficia de finanțare europeană pentru regenerarea urbană a Pieței Mocioni (Küttel). Revitalizarea cartierului istoric Iosefin va fi susținută prin Programul Regional Vest 2021 – 2027 cu peste 9,1 milioane de euro, iar de la bugetul local cu peste 5,6 milioane de euro....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primăria Timișoara primește nouă milioane de euro, fonduri europene, pentru reabilitarea zonei Piața Mocioni
Top
deBanat.ro - spune realitatea!
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.