A fost identificat individul care a comis crima din Făget. Suspectul este extrem de periculos

Criminalul din această dimineață de la Făget a fost identificat, iar polițiștii din Timiș se află pe urmele sale. Este vorba de un bărbat în vârstă de 33 de ani, care este cunoscut pentru comportamentul său agresiv. Atacatorul, Florin Ionel Boldea, este din Făget.

Florin Boldea, criminalul din Făget

Florin Boldea, criminalul din Făget

Vă reamintim că în această dimineață o persoană a fost ucisă prin înjunghiere, într-un parc din Făget, iar o alta se află în stare gravă, în comă. Cei doi erau soț și soție. Mai mult, alte persoane au fost rănite în localitatea Temerești, iar apoi individul a furat o mașină, cu care a fugit.

Pe pagina sa de Facebook, criminalul se autoititulează Boldea Negruzzu”. Predispoziția pentru astfel de fapte poate fi observată și din pricina fotografiei pe care o are la „copertă”, în care se regăsește o armă de foc, alcool, dar și un cuțit. Individul care a lucrat la „Facebook” mai spune în descrierea unei poze de profil „sunt mândru de mine și mă iubesc foarte mult”.

 

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Manej Herneacova

Cele mai citite articole


ISHO Timișoara

Administratie vezi arhiva Administratie

dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Colaborarea (din nou) cu PSD e total exclusă de Fritz. Varianta primului ministru tehnocrat e considerată nesustenabilă politic

Dominic Fritz respinge total varianta unei majorități noi cu cei de la PSD. ”Nu!” a fost răspunsul categoric dat vineri, la Timișoara, de liderul național al USR, atunci când a fost întrebat dacă mai există varianta răzgândirii. Negocierile care urmează pentru stabilirea unui nou guvern nu includ varianta colaborării cu social-democrații. ”Mesajul partidului meu pentru...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Colaborarea (din nou) cu PSD e total exclusă de Fritz. Varianta primului ministru tehnocrat e considerată nesustenabilă politic
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Derby în Ronaț! SCM USV Timișoara întâlnește Rapidul

Etapa a VI-a din Liga de Rugby programează un duel ce se anunță intens în Ronaț. SCM USV Timișoara va întâlni Rapid, o echipă mult schimbată în bine față de anii trecuți, care a devenit o candidată certă la semifinale. Va fi și o revedere cu Gabriel Dănuț Jipa sau Joji Sikote, care până nu...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Derby în Ronaț! SCM USV Timișoara întâlnește Rapidul
L'architect du beaute

Social vezi arhiva Social

Informare IPJ Timiș

Inspectoratul de Poliție Județean Timiș informează cetățenii faptul că activitatea ghișeului pentru restituirea documentelor reținute/retrase s-a mutat în vechea locație din municipiul Timișoara, Bulevardul Take Ionescu nr. 44-46 (prima intrare dinspre Punctele Cardinale). Programul de lucru cu publicul este următorul: * Luni: 09:00 – 12:00 și 13:30 – 15:00 * Marți: 09:00 – 12:00 și...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Informare IPJ Timiș

Economic vezi arhiva Economic

Președintele CCIA Timiș, la conferința de nivel înalt „Consolidarea cooperării instituționale România – Republica Moldova”

În data de 5 mai 2026, președintele CCIA Timiș Florica Chiriță, a participat, la Palatul Parlamentului, la Conferința de Nivel Înalt: „Consolidarea cooperării instituționale România – Republica Moldova: PACT UEMRO”, destinată în principal prevenirii neregulilor, responsabilizării beneficiarilor și protejării intereselor financiare ale Uniunii Europene, în contextul inițiativei PACT UEMRO. Evenimentul a fost organizat sub egida Alianței...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Președintele CCIA Timiș, la conferința de nivel înalt „Consolidarea cooperării instituționale România – Republica Moldova”

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

As Tour, prietenul vacanțelor tale te invită să evadezi într-o vacanță de vis pe una dintre cele mai spectaculoase insule ale Greciei! Descoperă farmecul Mării Egee și bucură-te de un sejur relaxant în stațiunea Faliraki, una dintre cele mai apreciate destinații turistice din insula Rodos. Rodos este insula unde soarele strălucește aproape tot timpul anului,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Concediu în spectaculoasa insulă Rodos, cu As Tour Timişoara
Inspectoratul de Poliție Județean Timiș informează cetățenii faptul că activitatea ghișeului pentru restituirea documentelor reținute/retrase s-a mutat în vechea locație din municipiul Timișoara, Bulevardul Take Ionescu nr. 44-46 (prima intrare dinspre Punctele Cardinale). Programul de lucru cu publicul este următorul: * Luni: 09:00 – 12:00 și 13:30 – 15:00 * Marți: 09:00 – 12:00 și...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Informare IPJ Timiș
Universitatea de Vest din Timișoara a lansat cea de a cincea ediție a programului Luna Verde @UVT. Inițiativa reunește, în perioada 6 mai – 5 iunie, zeci de activități dedicate dezvoltării durabile, educației pentru mediu, cercetării aplicate, artei, științei, sportului, tehnologiei și implicării civice. După pre-evenimentele desfășurate la finalul lunii aprilie, Luna Verde @UVT 2026...
Citeşte tot articolul Citeste articolul UVT lansează o nouă ediție a Lunii Verzi
Focarul existent, de pestă porcină africană, existent în localitatea Checea, a fost oficial închis de Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Timiș, începând cu data de 8 mai. Astfel, se ridică restricțiile sanitare veterinare în urma stingerii focarelor de pestă porcină africană din explotațiile nonprofesionale. În baza actelor sanitare veterinare de stingere oficială a...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Direcția Sanitară a închis focarul de pestă porcină africană de la Checea
Polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Timișoara, împreună cu procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Serviciul Teritorial Timișoara, au documentat activitatea infracțională a unui bărbat, de 30 de ani, cercetat pentru săvârșirea infracțiunii de pornografie infantilă în formă agravantă și continuată. Din actele de urmărire penală a reieșit...
Citeşte tot articolul Citeste articolul „Bolnavul” de pe net! Arestat preventiv pentru pornografie infantilă în formă agravantă și continuată
Dominic Fritz respinge total varianta unei majorități noi cu cei de la PSD. ”Nu!” a fost răspunsul categoric dat vineri, la Timișoara, de liderul național al USR, atunci când a fost întrebat dacă mai există varianta răzgândirii. Negocierile care urmează pentru stabilirea unui nou guvern nu includ varianta colaborării cu social-democrații. ”Mesajul partidului meu pentru...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Colaborarea (din nou) cu PSD e total exclusă de Fritz. Varianta primului ministru tehnocrat e considerată nesustenabilă politic
Păcănelele nu vor fi scoase din Timișoara total, dar vor fi mutate și grupate într-o zonă din sudul orașului. Primarul Dominic Fritz a anunțat care va fi zona unde vor fi autorizate asemenea afaceri, propunerea va fi înaintată consilierilor locali pentru a fi votată. Propunerea de mutare a sălilor de jocuri într-o singură zonă a...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primarul Fritz a decis unde va fi ”Sin City” de Timișoara. Păcănelele, mutate într-o zonă din sudul orașului
Noua Maternitate Odobescu (Clinica de Obstetrică și Neonatologie a Spitalului Clinic Municipal de Urgență Timișoara), s-a mutat în urmă cu câteva luni într-un sediu modern situat pe Strada Franyó Zoltán, nr. 6 (în zona Blașcovici). Aici sunt oferite servicii medicale de nivel III pentru gravide, mame și nou-născuți, într-un sediu modern, adaptat standardelor actuale de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Servicii complete și îngrijire gratuită pentru mame și nou-născuți la Noua Maternitate Odobescu din Timișoara, situată în zona Blașcovici
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.