În mai puțin de două ore codul portocaliu care s-a abătut asupra județului Timiș a făcut ravagii. Inspectoratul pentru Situații de Urgență Timiș a intervenit în zeci de cazuri, ca urmare a fenomenelor meteo periculoase înregistrate și a precipitațiilor prognozate. Intervenţii pentru limitarea pagubelor Duminică, în intervalul orar 20.40 – ora 22.30, ca urmare a…
Primele efecte ale furtunii: un arbore a căzut peste un autoturism şi o casă
Codul portocaliu care s-a abătut asupra vestului țării, inclusiv a județului Timiș, își face simțită prezența. Inspectoratul pentru Situații de Urgență Timiș a dispus primele măsuri, în contextul avertizării emise de meteorologi, iar primele incidente au avut loc în Timișoara. Un copac a căzut peste un acoperișul unei case și peste o mașină pe strada…
Şedinţă festivă la Palatul Administrativ, dedicată Zilei Judeţului Timiş
Ziua Judeţului Timiş a fost sărbătorită, duminică, la Palatul Administrativ, Consiliul Judeţean organizând o şedinţă festivă. La eveniment al luat parte oaspeţi români şi străini, oficiali ai administraţiei şi ai corpului diplomatic acreditat la Timişoara, angajaţi ai instituţiei.
Mutaţi-vă autoturismele, vine curăţenia Brantner în cartier. Vizate sunt zonele Circumvalaţiunii şi Dâmboviţa-Iosefin
Societatea de salubrizare stradală a Timişoarei continuă acţiunile de curăţare a străzilor, prin efectuarea de măturat mecanic, măturat manual, ras la rigolă manual, spălat manual și mecanic. În perioada viitoare urmează zonele Circumvalațiunii și Dâmbovița – Iosefin, iar locuitorii sunt rugați să elibereze în zonele menţionate carosabilul pentru a permite efectuarea curăţeniei. Astfel, în zona Circumvalațiunii,…
Mizerabilii
De un tupeu nemaivăzut, în loc să se ascundă prin găuri de şarpe, văd că sunt încă mulţi mizerabili din PSD şi ALDE care-şi dau cu părerea şi cică plâng pe seama tragediei de la Caracal. Mai mult, un rebut uman numit Tăriceanu dă vina şi acum pe „statul paralel”. Adică e vinovat Soros şi…
Prietenie, dacă e pentru binele comunităţii. La cererea şefului Nicolae Robu, aleşii PNL nu se opun hotărârilor bune
Consiliul Local Timişoara a aprobat în ultima şedinţă de plen acordarea în administrarea Consiliului Judeţean Timiş a unei suprafeţe generoase de teren, aflată în zona Palatului Administrativ. Primarul Nicolae Robu a insistat pentru aprobarea proiectului, el subliniind că a cerut de fiecare dată reprezentanţilor PNL să voteze proiectele de hotărâri din consiliile locale sau cel judeţean, dacă acestea sunt pentru binele cetăţenilor.
Parcurs excelent la Europenele Universitare, chiar dacă UVT a terminat doar pe locul 9
Universitatea de Vest Timișoara a avut o prestație mai mult decât onorantă la Europenele de fotbal ale Universităților desfășurate la Madrid. Pentru că nici șansa nu a fost de partea lor, bănățenii au terminat în cele din urmă pe locul 9. În grupe, UVT a înregistrat două victorii, cu echipe din Portugalia și Polonia, un…
Timişoara va avea un serviciu public de taxi, oferit gratuit persoanelor cu dizabilităţi
Pe lângă trotinete, biciclete sau vaporaşe primarul Nicolae Robu are un nou motiv de mândrie. De la jumătatea lunii viitoare va fi pus în funcţiune un nou serviciu de transport, destinat persoanelor cu dizabilităţi. Primăria Timişoara a pus la punct un nou serviciu de transport, împreună cu cei de la STPT. Acesta va fi destinat…
Se întorc ploile și vijeliile. Atenționări de cod portocaliu și cod galben
Se întorc ploile în toată partea de vest a țării. Administrația Națională de Meteorologie a emis un cod galben și un cod portocaliu de precipitații. În Timiș, Arad, Hunedoara, dar și în Bihor, Alba, Vâlcea și Olt codul galben de precipitații va intra în vigoare astăzi, la ora 14.00, urmând să fie valabil până mâine,…
Două femei au fost rănite după ce un șofer a adormit la volan, la intrare în Timișoara
Două femei au ajuns la spital în urma unui accident rutier care a avut loc azi-dimineață, la intrare în Timișoara, pe Calea Lugojului. Incidentul s-a produs după ce șoferul a adormit la volan. În jurul orei 4.00, azi-dimineață, un tânăr în vârstă de 27 de ani circula pe DN6, din direcția Izvin – Timișoara. La…
Accident mortal în vestul țării. O fetiță de 4 ani a decedat
Tragedie seara trecută, pe șoselele din vestul țării. O fetiță în vârstă de 4 ani și-a pierdut viața într-un accident mortal care a avut loc în localitatea Vinga, pe DN 69, între Arad și Timișoara. Fetița a fost lăsată supravegheată pe drumul național și a fost lovită din plin de un autoturism condus de un…
Cum se manifestă sindromul de ochi uscat?
Sindromul de ochi uscat are o incidență tot mai mare în populație, având ca și cauze favorizante stilul de viață, poluarea, climatizarea, utilizarea îndelungată a display-urilor (telefoane, tablete, monitoare, televizoare). Incidența acestei afecțiuni crește cu vârsta, având o prevalență crescută la populația de peste 50 de ani, mai frevcent la femei. Alarmant este faptul că…