Accident rutier în vestul țării, în această după-amiază. Două autoturisme, în care se aflau patru persoane, s-au ciocnit pe un drum județean din localitatea Semlac, din județul Arad, iar una dintre persoane a rămas blocată în interiorul mașinii.
În incident a fost implicat un autoturism marca Volkswagen, în care se aflau trei tineri – doi băieți și o fată – cu vârste cuprinse între 18 și 20 de ani, respectiv un Ford, condus de un șofer în vârstă de 42 de ani. În ciuda faptului că autovehiculele au fost făcute praf în urma coliziunii, cu toții au scăpat fără răni grave.
Cel mai șifonat a fost bărbatul aflat în Ford, care a rămas blocat în autoturism, fiind conștient. Tinerii din Volkswagen nu au necesitat îngrijiri medicale. La fața locului, pe DJ 709D, în Semlac, au intervenit un echipaj de descarcerare ușoară, un echipaj SMURD Tim C, două ambulanțe SAJ, respectiv cei de la SVSU Semlac.
Polițiștii au întocmit dosar penal pentru vătămare corporală din culpă.
Comentarii prin facebook