Pregătiţi-vă de haos total în circulaţie, se închide Calea Aradului

Cei care folosesc Calea Aradului şi strada Miresei au, începând de vineri seara, parte de o surpriză în traficul rutier. Circulaţia se va închide total în zonă, a anunţat primăria. 

Calea Aradului din Timișoara

Calea Aradului din Timișoara

Începând de vineri şi până luni la prânz pe o bună parte din Calea Aradului şi pe câteva alte străzi din zonă nu se va circula. Decizia a fost luată de Comisia de Circulaţie din cadrul Primăriei Timişoara şi va afecta semnificativ circulaţia autovehiculelor din acea parte a oraşului. Motivul, „pentru finalizarea lucrărilor aflate în curs de execuţie pe Calea Aradului”, anunţă Primăria Municipiului Timișoara.

Astfel, va avea loc închiderea circulaţiei pe Calea Aradului, pe tronsonul cuprins între str. Liege şi Piaţa Consiliul Europei, traficul greu fiind deviat de la intersecţia cu str. Grigore Alexandrescu. Măsura  se va institui de vineri, 05.07.2019, începând cu ora 20 până în data de 08.07.2019, ora 14;

De asemenea, are loc închiderea circulaţiei pe străzile Amurgului şi Miresei de vineri, 05.07.2019, începând cu ora 20 până în data de 08.07.2019, ora 14.

Tot în perioada amintită, traseul mijloacelor de  transport în comun va fi deviat, dar anunţul municipalităţii nu precizează şi cum vor circula autobuzele şi firobuzele în zona amintită. 

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

3 comentarii pentru acest articol

Costel a spus: (iulie 2nd, 2019 at 11:50 )

Vineri declara: „Avem alte lucrări foarte importante care s-au dovedit mai grele decât se estimau inițial. Aradului cu Miresei. E foarte greu de lucrat din cauza traficului. Orice restricționare cauzează probleme cumplite. Greul a trecut. Încercăm și acolo să finalizăm lucrarea în acest weekend. Sperăm să avem vreme favorabilă. Au fost câteva zile frumoase în care s-a lucrat din plin, dar au fost doar câteva”, a mai spus Robu.” Deci, conform obiceiului, minte (si nici macar frumos).

Marian a spus: (iulie 2nd, 2019 at 12:45 )

Luați-vă biciclete fraților, ajungi mai repede, nu poluezi și îți menții greutatea în limitele admise de lege?‍♂️??

Vlad a spus: (iulie 2nd, 2019 at 15:54 )

Filobuz sau troleibuz, in nici intr-un caz firobuz!

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


ISHO Timișoara

Administratie vezi arhiva Administratie

dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

L'architect du beaute

Social vezi arhiva Social

Educația fără frontiere: elevii din Timișoara și Debrecen învață împreună pentru un viitor verde/FOTO

Săptămâna Verde… internațională! Școala Gimnazială Nr. 18 din Timișoara a fost, în perioada 30 martie – 3 aprilie 2026, gazda unui schimb educațional internațional desfășurat în cadrul proiectului Erasmus+ „Green Ideas Without Borders” (2025-1-HU01-KA210-SCH-000364218). Proiectul, realizat în parteneriat cu Kazinczy Ferenc Általános Iskola és Alapfokú Művészeti Iskola din Debrecen, Ungaria, promovează educația ecologică, sustenabilitatea și...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Educația fără frontiere: elevii din Timișoara și Debrecen învață împreună pentru un viitor verde/FOTO

Economic vezi arhiva Economic

AJOFM Timiș devine partener al primei ediții din Timișoara a evenimentului Noaptea Companiilor

Pe 14 mai 2026, Timișoara devine scena primei ediții a evenimentului Noaptea Companiilor (NCO), evenimentul care transformă o seară obișnuită într-un tur strategic al celor mai importanți angajatori din oraș. Între orele 16 și 23, porțile sediilor companiilor participante se vor deschide pentru vizitatori, oferindu-le șansa de a vedea din interior cum se construiește viitorul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul AJOFM Timiș devine partener al primei ediții din Timișoara a evenimentului Noaptea Companiilor

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Săptămâna Verde… internațională! Școala Gimnazială Nr. 18 din Timișoara a fost, în perioada 30 martie – 3 aprilie 2026, gazda unui schimb educațional internațional desfășurat în cadrul proiectului Erasmus+ „Green Ideas Without Borders” (2025-1-HU01-KA210-SCH-000364218). Proiectul, realizat în parteneriat cu Kazinczy Ferenc Általános Iskola és Alapfokú Művészeti Iskola din Debrecen, Ungaria, promovează educația ecologică, sustenabilitatea și...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Educația fără frontiere: elevii din Timișoara și Debrecen învață împreună pentru un viitor verde/FOTO
Dragi Frați și Surori în Cristos, cel mai mare eveniment al vieții bisericești este moartea pe cruce și învierea lui Isus Cristos. Pentru această sărbătoare ne pregătim în fiecare an timp de patruzeci de zile și dorim să o celebrăm în mod vrednic. Mesajul sărbătorii este acesta: Isus nu a rămas în mormânt și nu...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Mesajul Excelenţei Sale Iosif Csaba Pál, episcop diecezan de Timişoara, cu ocazia Solemnităţii Învierii Domnului – Sfintele Paşti 2026
Credincioşii ortodocşi şi greco-catolici sărbătoresc astăzi Intrarea Domnului în Ierusalim sau Floriile. Sărbătoarea Floriilor deschide Săptămâna Mare, perioada cea mai importantă pentru pregătirile de Paşte, după 40 de zile de post. Aproximativ 1,5 milioane de români își serbează, cu această ocazie, ziua de nume. Sărbătoarea Floriilor este închinată momentului intrării triumfătoare a Mântuitorului Iisus Hristos...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Floriile, sărbătoarea care vesteşte Învierea Domnului. Aproape 1,5 milioane de români îşi sărbătoresc onomastica
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.