Primarul din Deta câştigă în instanţă şi va reveni pe funcţia de edil şef

Surpriză în dosarul primarului din Deta, Petru Roman. Destituit din funcţie la cererea celor de la Agenţia Naţională de Integritate, el a atacat în justiţie decizia de eliberare din funcţie şi a obţinut suspendarea ordinului Prefecturii, urmând să fie repus pe funcţie.

Petru Roman redevine primar al Detei

„Primarul Petru Roman a câștigat procesul prin care a atacat Prefectura Timiș care l-a suspendat din funcție. Instanta i-a dat dreptate primarului din Deta care va fi repus pe funcție de îndată. Instanța a acceptat și contestația pe fond depusă de primarul orașului Deta împotriva raportului ANI.”, a anunţat Primăria Deta pe pagina de Facebook a instituţiei. În fapt, el a obţinut la Tribunalul Timiş o suspendare a ordinului emis de Prefectura Timiş, dar în condiţiile date va reveni pe funcţie.

La începutul lunii iunie, prefectul de Timiş, Eva Andreaş, a emis ordinul de încetare a mandatului primarului oraşului Deta, Petru Roman. Acesta a pierdut un proces cu Agenția Națională de Integritate, prin care a fost declarat ca fiind în conflict de interese (administrativ). „Se constată încetarea de drept, înainte de expirarea perioadei normale, a mandatului de primar al oraşului Deta, judeţul Timiş, al domnului Petru Roman, ca urmare a constatării conflictului de interese”, se arată în Ordinul semnat de prefectul Eva Andreaş, pe 3 iunie.

Conform ANI, „În perioada exercitării mandatului de primar, S.C. S.R.L. (societate comercială în cadrul căreia persoana evaluată și soția acesteia dețin calitatea de asociat unic și funcția de administrator) a încheiat cu Primăria Orașului Deta patru contracte de servicii, în valoare totală de 28.760 Lei, iar SOCIETATEA COOPERATIVĂ (societate în cadrul căreia persoana evaluată deține calitatea de membru cooperator) a emis către Primăria Orașului Deta 100 de facturi în sumă totală de 45.543 Lei. Persoana evaluată a încălcat, astfel, dispozițiile art. 75, lit. a) din Legea nr. 393/2004”.

Petru Roman nu a fost de acord cu decizia, a atacat în instanţă aceasta şi, iată, a avut câştig de cauză, acum urmează să fie reinstituit pe funcţia de primar al Detei, Ordinul Prefecturii fiind suspendat.

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

Investiția la cele două noi sensuri giratorii de pe drumul spre Buziaș a ajuns la un sfert din total/Foto

Lucrările la cele două sensuri giratorii care se amenajează pe drumul județean Timișoara–Buziaș au ajuns la un sfert din total. Din păcate, realizarea acestora presupune și dificultăți în circulația auto pe acest tronson. Consiliul Județean Timiș realizează două sensuri în zone în care, de-a lungul timpului, s-au produs mai multe accidente rutiere. Primul sens giratoriu...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Investiția la cele două noi sensuri giratorii de pe drumul spre Buziaș a ajuns la un sfert din total/Foto
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Doi importanți oficiali europeni vor participa la Forumul Timișoara pentru Valori Europene

Forumul Timișoara pentru Valori Europene se va bucura de prezența a doi importanți oficiali europeni, Margrethe Vestager, vicepreședinte executiv al Comisiei Europene (2019–2024) și comisar european pentru concurență (2014–2024) și Marcelo Rebelo de Sousa, președintele Portugaliei (2016 – 9 martie 2026). Ei se vor afla la Timișoara în perioada 5–6 noiembrie 2026. Forumul este organizat...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Doi importanți oficiali europeni vor participa la Forumul Timișoara pentru Valori Europene
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Trei jucători din Liga 3 vine să întărească… divizionara secundă CSC Dumbrăvița

La buget mic și transferuri mai… mici, dar importante. Doi jucători din Ardeal și unul din Muntenia, cu experianța Ligii a III-a sunt ultimele achiziții ale CSC Dumbrăvița. Anunțul a fost făcut astăzi de clubul bănățean. Fundașul Alex Negrea (născut 1 octombrie 1998, Satu Mare) a evoluat ultima oară pentru formația de Liga a 3-a...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Trei jucători din Liga 3 vine să întărească… divizionara secundă CSC Dumbrăvița
L'architect du beaute

Social vezi arhiva Social

pestă porcină

Au fost închise două noi focare de Pestă Porcină Africană

Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Timiș a anunțat că începând cu data de 14 iulie se ridică restricțiile sanitare veterinare în urma stingerii a două focare de Pestă Porcină Africană din explotațiile nonprofesionale. Acestea erau în localitatea Bulgăruș, comuna Lenauheim, județul Timiș. Centrul Local de Combatere al Bolilor din județul Timiș a decis...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Au fost închise două noi focare de Pestă Porcină Africană
ISHO Timișoara

Economic vezi arhiva Economic

Marilen Pirtea analizează un raport BNR: Deficit bugetar de doar 3% în 2031

Rectorul Universității de Vest Timișoara, Marilen Pirtea, admite că România va putea reveni la un deficit bugetar de 3% doar în anul 2031. aceasta, după ce a analizat Raportul BNR publicat cu titlul „Sustenabilitatea financiară – De la deficite la convergență nominală”. Raportul arată că România a ajuns într-un punct de presiune fiscală majoră: deficit...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Marilen Pirtea analizează un raport BNR: Deficit bugetar de doar 3% în 2031

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Lucrările la cele două sensuri giratorii care se amenajează pe drumul județean Timișoara–Buziaș au ajuns la un sfert din total. Din păcate, realizarea acestora presupune și dificultăți în circulația auto pe acest tronson. Consiliul Județean Timiș realizează două sensuri în zone în care, de-a lungul timpului, s-au produs mai multe accidente rutiere. Primul sens giratoriu...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Investiția la cele două noi sensuri giratorii de pe drumul spre Buziaș a ajuns la un sfert din total/Foto
Pentru al doilea an consecutiv, Timișoara înregistrează, cea mai mare creștere a numărului de vizite dintre destinațiile urbane din România, cu avansuri de 10-30% pe toate piețele-sursă analizate în perioada 2024-2025, arată Visit Timişoara. Şi asta în condiţiile unui an dificil pentru turismul intern: doar 66% dintre români au avut o vacanță în 2025, față de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Timișoara a ajuns singura destinaţie turistică a României care a înregistrat creşteri constante
Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Timiș a anunțat că începând cu data de 14 iulie se ridică restricțiile sanitare veterinare în urma stingerii a două focare de Pestă Porcină Africană din explotațiile nonprofesionale. Acestea erau în localitatea Bulgăruș, comuna Lenauheim, județul Timiș. Centrul Local de Combatere al Bolilor din județul Timiș a decis...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Au fost închise două noi focare de Pestă Porcină Africană
O tabără cum prinzi o dată în viață și în care poți să îți alegi cu ușurință viitorul. Au fost la înscrieri cinci pe un loc ceea ce spune multe despre succesul edițiilor anterioare! UPT Campus Explorer, tabăra de vară organizată de Universitatea Politehnica Timișoara, revine cu cea de-a treia ediție și promite, încă o...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Peste o mie de elvi din țară își doresc să participe la o nouă ediție a taberei de vară UPT! Locuri sunt însă limitate
Consiliul Județean Timiș pregătește un proiect de hotărâre care va stabili cum vor arăta noile construcții care vor marca, pe drumurile naționale și județene, intrările  în județul Timiș. Acestea vor prezenta o serie de simboluri reprezentative pentru județ. Va fi o abordare modernă și elegantă a identității județului. ”Pregătim un proiect prin care, pe principalele...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Intrările în Timiș pe drumurile naționale și județene vor fi marcate prin noi totemuri, ornate cu diferite elemente reprezentative
De câteva zile, lucrările care sunt în curs pentru realizarea unui nou sens giratoriu la Albina au creat probleme în trafic pe drumul județean dintre Timișoara și Buziaș. Acum se lucrează la frezarea carosabilului, ceea ce a dus la apariția de cozi lungi de autovehicule. Cei de la Consiliul Județean Timiș admit că există aceste...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Realizarea giratoriului de la Albina creează aglomerație pe drumul județean Timișoara – Buziaș. Răspunsul Consiliului Judeţean: Lucrările sunt în grafic
Timp de cinci săptămâni, în perioada 30 iunie – 2 august 2026, peste 130 de profesori din Generația a 13 – a Teach for Romania, mentori, tutori și formatori, parcurg două săptămâni de formare online, o săptămână de laborator metodic la Universitatea de Vest din Timișoara, adresat profesorilor din Regiunea Centru-Vest, și două săptămâni de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Peste 130 de profesori se vor pregăti în cea mai nouă ediție a Teach for Romania
Forumul Timișoara pentru Valori Europene se va bucura de prezența a doi importanți oficiali europeni, Margrethe Vestager, vicepreședinte executiv al Comisiei Europene (2019–2024) și comisar european pentru concurență (2014–2024) și Marcelo Rebelo de Sousa, președintele Portugaliei (2016 – 9 martie 2026). Ei se vor afla la Timișoara în perioada 5–6 noiembrie 2026. Forumul este organizat...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Doi importanți oficiali europeni vor participa la Forumul Timișoara pentru Valori Europene
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.