Aproximativ 1.200 de alergători la Timișoara City Marathon. Următoarea ediție – în 25 octombrie 2020

Timișoara City Marathon

Timișoara City Marathon

Următoarea ediție va avea loc în 25 octombrie 2020, intenția organizatorilor fiind de a promova evenimentul internațional pentru a atrage cât mai mulți sportivi străini. La ediția din acest an au participat aproximativ 1.200 de alergători, din nouă țări.

Timișoara City Marathon a avut loc în 27 octombrie 2019, eveniment organizat de Club Sportiv Asociația Alergotura. Ediția din acest an a adus la start aproximativ 1.200 de alergători, de toate vârstele, din nouă țări.

Alergătorii au participat la șase curse, pe distanțe între 2 și 42,2 kilometri, cea mai spectaculoasă probă fiind Maratonul ̋Cavalerii Cetății̋, cu start în localitatea Otelec, la granița cu Serbia. Peste 90 de sportivi au venit în alergare spre Timișoara pe pista de biciclete, pe malul canalului Bega. A fost prezentă și garda militară, organizată de Asociația Eugeniu de Savoya, care a dat startul curselor cu salve de tun și a făcut paradă de uniforme.

Au urcat pe podiumul de premiere pe categorii de vârstă sau la open sportivi amatori din România, Franța, Statele Unite ale Americii, Olanda, Serbia și Ungaria.

„Timișoara City Marathon ne arată de la an la an potențialul orașului și evenimentului de a atrage un număr mare de alergători. De la bun început ne-am dorit să contribuim pentru anul 2021 cu un eveniment sportiv de mare amploare, care să facă din sport un argument pentru a descoperi orașul alături de prieteni și de familie. Ne dorim ca din anul 2020 să fim și mai prezenți internațional. Ne-a bucurat să auzim de la participanții din străinătate că vor să revină cu echipă. Ne revedem alături de comunitatea Timișoara City Marathon în 25 octombrie 2020”, a spus președintele Alergotura, Adrian Ciutina.

Timișoara City Marathon

Timișoara City Marathon

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Știri de ultimă oră

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

Ordinul Arhitecților din Timiș cere colaborare cu primăria pentru limitarea efectelor anulării PUG asupra activității arhitecților și a investițiilor din Timișoara

Ordinul Arhitecților din România, filiala Timiș, atrage atenția asupra problemelor create de anularea Planului Urbanistic General al Municipiului Timișoara. Generează o situație administrativă complexă, cu efecte directe asupra investițiilor aflate în derulare, asupra activității birourilor de arhitectură și, implicit, asupra dezvoltării orașului, avertizează organizația profesională Mai mulți membri OAR au semnalat că se află în...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Ordinul Arhitecților din Timiș cere colaborare cu primăria pentru limitarea efectelor anulării PUG asupra activității arhitecților și a investițiilor din Timișoara
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Un salt cu paraşuta. Cadou de nerefuzat primit de un edil din Timiş de ziua sa de naştere de la angajaţii primăriei

Zilele trecute, primarul comunei Giarmata, Claudiu Mihălceanu, a împlinit rotunda vârstă de 40 de ani de ani. Cu acest prilej, angajaţii primăriei pe care o conduce i-au făcut un cadou inedit şi… de nerefuzat: un salt cu paraşuta. Motivaţia angajaţilor Primăriei Giarmata pentru acest cadou a fost că primarul nu se teme de provocări mari....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Un salt cu paraşuta. Cadou de nerefuzat primit de un edil din Timiş de ziua sa de naştere de la angajaţii primăriei
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Zece campioni ai Timișoarei vor servi naționala României de rugby în meciurile tari ale lunii noiembrie

Naționala de rugby a României va disputa în luna noiembrie trei meciuri pe teren propriu, la București, pe Stadionul Național de Rugby Arcul de Triumf, urmând să întâlnească Tonga (6 noiembrie), SUA (14 noiembrie) și Canada (20 noiembrie). Partidele fac parte din turneul Nations Cup și vor începe la 18:30. Eduard Matei, Tudor Butnariu, Ștefan...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Zece campioni ai Timișoarei vor servi naționala României de rugby în meciurile tari ale lunii noiembrie
ISHO Timișoara

Social vezi arhiva Social

Acţiune voluntară de plantat pomi, sâmbătă, la Giarmata

Primăria Giarmata îi invită pe locuitorii comunei la o acţiune de plantat pomi, sâmbătă, începând cu ora 10.00, în Cartierul Primăverii. Pentru această acţiune, Primăria Giarmata a pregătit totul, zona este trasată, gropile sunt săpate, iar puieții sunt puși la dispoziție de Lions Club Timișoara. “Acum e nevoie de echipa cea mai importantă! Voi. Haideți...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Acţiune voluntară de plantat pomi, sâmbătă, la Giarmata

Economic vezi arhiva Economic

CCIA Timiș prezintă companiilor timișene noi oportunități de afaceri pe piața poloneză

Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș va organiza un nou seminar având ca subiect oportunitățile de afaceri și investiții din Polonia. Evenimentul va reuni reprezentanți ai mediului de afaceri, consultanți și experți români și polonezi, oferind participanților posibilitatea de a adresa întrebări, de a face schimb de experiență și de a stabili contacte directe...
Citeşte tot articolul Citeste articolul CCIA Timiș prezintă companiilor timișene noi oportunități de afaceri pe piața poloneză

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Noiembrie aduce patru weekend-uri cu oferte speciale la Iulius Town Timișoara, unde brandurile pregătesc reduceri de până la 70% la colecțiile de sezon. În plus, în fiecare zi de vineri din această lună, cumpărăturile de minimum 500 de lei îți pot aduce un Mystery Box cu produse beauty, accesorii și alte surprize. Campania începe vinerea...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Black Friday aduce reduceri de până la 70% și Mystery Boxes cu premii, la Iulius Town Timișoara
Primăria Giarmata îi invită pe locuitorii comunei la o acţiune de plantat pomi, sâmbătă, începând cu ora 10.00, în Cartierul Primăverii. Pentru această acţiune, Primăria Giarmata a pregătit totul, zona este trasată, gropile sunt săpate, iar puieții sunt puși la dispoziție de Lions Club Timișoara. “Acum e nevoie de echipa cea mai importantă! Voi. Haideți...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Acţiune voluntară de plantat pomi, sâmbătă, la Giarmata
Într-o lume marcată de evoluția accelerată a tehnologiei și de transformările profunde aduse de inteligența artificială, capacitatea de a înțelege și de a transmite cunoașterea devine o prioritate absolută. În acest context dinamic, Universitatea Politehnica Timișoara celebrează o dublă aniversare academică: 15 ani de la înființarea Facultății de Științe ale Comunicării și 33 de ani...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Comunicarea, puntea dintre tehnologie și societate: Zilele Facultății de Științe ale Comunicării la UPT
Ordinul Arhitecților din România, filiala Timiș, atrage atenția asupra problemelor create de anularea Planului Urbanistic General al Municipiului Timișoara. Generează o situație administrativă complexă, cu efecte directe asupra investițiilor aflate în derulare, asupra activității birourilor de arhitectură și, implicit, asupra dezvoltării orașului, avertizează organizația profesională Mai mulți membri OAR au semnalat că se află în...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Ordinul Arhitecților din Timiș cere colaborare cu primăria pentru limitarea efectelor anulării PUG asupra activității arhitecților și a investițiilor din Timișoara
Timp de două zile, în capitala Banatului are loc Forumului Timișoara pentru Valori Europene. Sesiunea de dezbateri având ca organizatori principali Primăria Timișoara și Ministerul român de externe a avut inaugurarea oficială joi, pe scena Operei, și se bucură de prezența unor oaspeți de cel mai înalt nivel. Momentul principal al evenimentului va fi acordarea...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Oaspeți de cel mai înalt nivel discută despre democrație și politică mondială. Joi a debutat Forumul Timișoara pentru Valori Europene
Societatea a obosit. La fel și artiștii. Oboseala nu vine doar din felul în care ne organizăm timpul. Ea este produsă de munca nesigură, de costurile tot mai mari ale vieții, de instabilitate politică, de fluxul permanent de informații sau de presiunea de a rămâne disponibili și productivi indiferent de ce se întâmplă în jur....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Expoziția colectivă Tired Mass se deschide vineri, la INDECIS artist run. Epuizarea, munca și limitele corpului, explorate prin artă și întâlniri cu publicul
Primăria Timișoara solicită obținerea de fonduri de la bugetul de stat, prin Programul național „Mihail Cantacuzino”, derulat de Ministerul Dezvoltării și Lucrărilor Publice, pentru Ambulatoriul de specialitate al Spitalului de Copii „Louis Țurcanu”. Dacă se va reuși obținerea de fonduri, din cele 35,1 milioane de lei necesar, prin proiect se vor asigura 34,9 milioane, iar...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primăria cere 35 de milioane de lei la Ministerul Dezvoltării, pentru modernizarea Ambulatoriului de specialitate al Spitalului de Copii
Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș va organiza un nou seminar având ca subiect oportunitățile de afaceri și investiții din Polonia. Evenimentul va reuni reprezentanți ai mediului de afaceri, consultanți și experți români și polonezi, oferind participanților posibilitatea de a adresa întrebări, de a face schimb de experiență și de a stabili contacte directe...
Citeşte tot articolul Citeste articolul CCIA Timiș prezintă companiilor timișene noi oportunități de afaceri pe piața poloneză
Artiști, biologi, arhitecți, peisagiști și cercetători au explorat împreună relația dintre Timișoara și natură în cadrul proiectului „Teren comun – peisaje pe Bega”, inițiat de Asociația Culturală pentru Intervenție Artistică (ACIA). Proiectul a avut în centrul său Canalul Bega, privit nu doar ca element definitoriu al peisajului Timișoarei, ci și ca parte a unui ecosistem...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Canalul Bega, în centrul unui studiu de cinci luni. Specialiștii au cercetat influența acestuia asupra Timișoarei și a biodiversității
Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere din România a publicat pe SEAP anunțul de licitație pentru realizarea ”Pasaj denivelat pe DC 152 (fost DC 98) – Calea Urseni la intersecția cu Varianta de Ocolire Timișoara Sud)”. Proiectul va fi derulat prin intermediul Direcției de Drumuri și Poduri Timișoara și are alocată suma de 70...
Citeşte tot articolul Citeste articolul CNAIR a lansat licitația pentru proiectarea și executarea viitorului pasaj Urseni – Centura Sud
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.