Zeci de mașini ridicate, în Timișoara, după ce șoferii le-au parcat aiurea, încurcând circulația

masina blocata

masina ridicata

Zeci de mașini au fost ridicate, până… nu au mai atins pământul cu roțile. Nu au luat vreun avion sau vreun balon, ci au fost ridicate pe… bani, pentru că șoferii lor le-au parcat aiurea, încurcând traficul. Vor sta un timp în depozit, până când cei care le conduc vor plăti amenda.

De la începutul acestei luni, în Timișoara au fost ridicate 63 de autovehicule care încălcau legislația și încurcau fie circulația altor mijloace de transport, tramvaie, troleibuze, autobuze, microbuze școlare, în stațiile STPT, a ambulanțelor, a bicicletelor pe pistele special amenajate, ori accesul în curți, parcări etc. La Timișoara au fost aplicate și 691 de amenzi pentru astfel de fapte.

„De menționat că autovehiculele sunt ridicate în situațiile în care conducătorii auto care parchează neregulamentar încalcă flagrant legea, încurcând traficul rutier. Cele mai frecvente astfel de situații au fost întâlnire pe străzile Gh. Dima, I. Mureșan, I. Nemoianu – Regina Maria, toate acestea în apropierea unităților spitalicești, dar și în Piața Consiliul Europei, I.C. Brătianu, Traian Grozăvescu, M. Eminescu, Eroii de la Tisa, Industriei, G. Musicescu, 16 Decembrie, G. Dragomir, Mareșal Averescu, Cetății, Circumvalațiunii, C. Urseni”, transmit reprezentanți ai Poliției Locale Timișoara.

Sancțiunile pentru astfel de fapte sunt între 290 și 725 lei și 2 sau 3 puncte penalizare la permis.

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole

Vessmary

Administratie vezi arhiva Administratie

Alfred Simonis dă asigurări: “Poli nu moare!”. Liderul CJ Timiş s-a întâlnit cu rectorul Florin Drăgan şi reprezentanţi ai Druckeria

Preşedintele CJ Timiş, Alfred Simonis, a dat asigurări că echipa Poli Timişoara nu va dispărea, ba chiar din contră, îşi va recăpăta gloria de altădată. Simonis a dezbătut problema Poli la o întâlnire cu rectorul Politehnicii, Florin Drăgan, şi reprezentanţi ai Druckeria.  Preşedintele CJ Timiş, Alfrted Simonis, a avut, astăzi, o întâlnire cu rectorul Universității...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Alfred Simonis dă asigurări: “Poli nu moare!”. Liderul CJ Timiş s-a întâlnit cu rectorul Florin Drăgan şi reprezentanţi ai Druckeria
L'architect du beaute

Politica vezi arhiva Politica

MINA Pop-Up 3 octombrie - 12 ianuarie

Sport vezi arhiva Sport

Alfred Simonis dă asigurări: “Poli nu moare!”. Liderul CJ Timiş s-a întâlnit cu rectorul Florin Drăgan şi reprezentanţi ai Druckeria

Preşedintele CJ Timiş, Alfred Simonis, a dat asigurări că echipa Poli Timişoara nu va dispărea, ba chiar din contră, îşi va recăpăta gloria de altădată. Simonis a dezbătut problema Poli la o întâlnire cu rectorul Politehnicii, Florin Drăgan, şi reprezentanţi ai Druckeria.  Preşedintele CJ Timiş, Alfrted Simonis, a avut, astăzi, o întâlnire cu rectorul Universității...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Alfred Simonis dă asigurări: “Poli nu moare!”. Liderul CJ Timiş s-a întâlnit cu rectorul Florin Drăgan şi reprezentanţi ai Druckeria
dermaskin-orizontal

Social vezi arhiva Social

Magazinul de suveniruri al Timișoara a avut deja oaspeți cunoscuți. John Malkovich, printre ei

Timișoara are din această săptămână un magazin oficial de suveniruri. Deschis pentru a aduce imagine orașului, acesta a atras deja interesul unor persoane cunoscute, iar printre primii vizitatori s-a numărat și actorul american John Malkovich. Timp de două zile, joi și vineri, cunoscutul și apreciatul actor american John Malkovich s-a aflat pe scena Teatrului Național...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Magazinul de suveniruri al Timișoara a avut deja oaspeți cunoscuți. John Malkovich, printre ei
isho.ro
Muzeul National al Banatului

Economic vezi arhiva Economic

Centura Vest e blocată din nou. ARL Cluj a contestat din nou pe acest proiect

Proiectul Centurii Vest Timișoara pare din nou în impas. Societatea clujeană care a mai contestat o dată proiectul a depus o nouă contestație, după ce a fost anunțat câștigătorul licitației organizate de CNAIR pentru proiect. În urma concursului, turcii de la Nurol Insaat Ve Ticaret AS au primit contractul, dar cei de la ARL Cluj,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Centura Vest e blocată din nou. ARL Cluj a contestat din nou pe acest proiect

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

De vineri, la Timișoara funcționează un nou consulat onorific, cel al Columbiei. Noul consul onorific al Columbiei la Timișoara este Cristian Florin Crișan. Trebuie menționat că, în acest moment, Columbia nu are deschisă o ambasadă la București, consulatul onorific de la Timișoara reprezintă singura legătură diplomatică directă între cele două țări.  Noul consul onorific a...
Citeşte tot articolul Citeste articolul La Timișoara a fost deschis consulatul onorific al Columbiei
Timișoara are din această săptămână un magazin oficial de suveniruri. Deschis pentru a aduce imagine orașului, acesta a atras deja interesul unor persoane cunoscute, iar printre primii vizitatori s-a numărat și actorul american John Malkovich. Timp de două zile, joi și vineri, cunoscutul și apreciatul actor american John Malkovich s-a aflat pe scena Teatrului Național...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Magazinul de suveniruri al Timișoara a avut deja oaspeți cunoscuți. John Malkovich, printre ei
Biblioteca UPT a găzduit vineri 15 noiembrie 2024, conferința „Translation and Usability”, organizată de Direcția Generală de Traduceri a Comisiei Europene și Centrul de Studii Avansate în domeniul Traducerii – PoliCAT din cadrul Universității Politehnica Timișoara.  Tema dezbaterii, deosebit de interesantă, a fost legată de rolul traducerii în dezvoltarea unor produse de succes. Evenimentul, organizat...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Despre rolul traducerii în dezvoltarea unor produse de succes, în dezbatere la UPT
Gestionarea deșeurilor este o prioritate pentru actuala administrație a comunei Mioşniţa Nouă. Noua conducere a fost la centrul de colectare prin aport voluntar, constatând unele nereguli, urmând să se producă unele modificări la regulamentul de funcționare.  Zilele trecute, noul primar al comunei Moșnița Nouă, Gerald-Oscar Simonis și proaspătul ales viceprimar Radu Flavius, alături de șeful...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Gestionarea deșeurilor, o prioritate pentru noua conducere a Primăriei Moşniţa Nouă
Direcția Generală a Poliției Locale Timișoara și Universitatea de Științele Vieții “Regele Mihai I” organizează, pe data de 11 decembrie, evenimentul caritabil ”Lumina Sfântă din Noi”. Fondurile adunate vor ajuta trei familii nevoiaşe din judeţul Timiş. Bianca este o mamă extraordinară, care își crește singură cei cinci copii și sora mai mică, Cleo, în condiții...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Concert caritabil de colinde pentru ajutorarea a trei familii nevoiaşe din judeţul Timiş
Noi experiențe inedite pentru toată familia au loc în acest final de săptămână în Iulius Town. MINA Pop-Up lansează un nou spectacol imersiv, „Cosmos – Descoperim tainele universului”, iar la premieră este invitat și singurul cosmonaut român. Și Teatrul de Păpuși propune în acest weekend o aventură, deasupra norilor cu o nouă poveste. Noul spectacol...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Weekend plin de distracție, în Iulius Town: nou spectacol imersiv cu imagini din spațiul cosmic și teatru de păpuși pentru copii
Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii “Louis Țurcanu” Timișoara” a pus în funcțiune un RMN ultraperformant, pentru copii, acesta fiind achiziționat prin fondurile europene gestionate de ADR Vest. Investiția în valoare de aproape un milion de euro a fost făcută în cadrul unui proiect de dotare a spitalului timișorean finanțat prin Regio-Programul Operațional Regional. RMN-ul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Spitalul de Copii “Louis Țurcanu” a pus în funcțiune un aparat RMN achiziționat cu fonduri europene, prin ADR Vest
USR va lupta în Parlament pentru transferul tuturor bazelor sportive deținute de ministere la administrațiile locale. Deciziile privind economia, educaţia, sănătatea, siguranța publică, dar și sportul trebuie luate cât mai aproape de comunitate. Un exemplu este Arena Viola, administrată de Ministerul Educației pe care a pus mâna un privat, așa cum s-a întâmplat în Timișoara...
Citeşte tot articolul Citeste articolul USR: Bazele sportive, precum Arena Viola, administrate de la București trebuie să revină Timișoarei

Top