40 de persoane sunt încă internate în spital în urma intoxicațiilor de pe strada Miorița

Conform Inspectoratului pentru Situații de Urgență, în urma examenelor toxicologice efectuate de către inspectorii Inspecției Sanitare de Stat, din cadrul Direcției de Sănăte Publică Timiș cât și a detecțiilor efectuate în ultimele două zile de către echipajele CBRN din cadrul ISU, nu s-a identificat depășirea indicatorilor de substanțe toxice în spațiile verificate.

În  cursul acestei dimineți, o echipă din cadrul Ministerului Apărării Naționale, va veni în sprijinul forțelor angrenate în gestionarea acestei situații și va efectua verificări suplimentare în locurile unde au fost identificate depășiri ale valorilor normale din aer.

Această măsură complementară a fost adoptată de către Comitetul Județean pentru Situații de Urgență în ședința care a avut loc în data de miercuri, la ora 21, pentru siguranța și înlăturarea stării de panică generată în rândul locatarilor.

În urma rezultatelor obținute după aceste ultime verificări, se va efectua o acțiune de neutralizare, decontaminare, care constă în ventilarea spațiilor și spălarea cu apă și substanțe tensioactive, iar după obținerea avizului Direcției de Sănătate Publică Timiș, locatarii vor putea reveni în locuințele lor.

În prezent mai sunt internate 40 de persoane, dintre care 29 copii la spitalul Louis Țurcanu, 8 adulți la Spitalul Județean și 3 adulți la Spitalul Municipal. Starea persoanelor internate este general bună, momentan pacienții aflându-se sub supravegherea medicilor.

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

Se pune piatră naturală în Piața Traian

Muncitorii companiei de construcții care se ocupă de regenerarea urbană a Pieței Traian au ajuns la etapa montării primelor plăci de piatră naturală din zona amintită. Este una dintre ultimele etape pentru finalizarea lucrărilor în piață. Cercetarea arheologică nu a identificat elemente care să întârzie șantierul, astfel că, la cinci luni de la începerea proiectului,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Se pune piatră naturală în Piața Traian
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Parlamentul European

“Amendamentul Fritz” ajunge în Parlamentul European. Două mari grupuri din UE cer Comisiei Europene să blocheze fondurile din PNRR pentru România

Partidului Popular European (PPE), cel mai important grup politic din PE, și grupul liberal Renew Europe îi cer președintei Comisiei, Ursula von der Leyen, să rețină 770 de milioane de euro din fondurile UE destinate României, din cauza problemelor legate de statul de drept, fiind dat ca exemplu “amendamentul Fritz” din noua Lege ANI. Liderii...
Citeşte tot articolul Citeste articolul “Amendamentul Fritz” ajunge în Parlamentul European. Două mari grupuri din UE cer Comisiei Europene să blocheze fondurile din PNRR pentru România
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

S-a stabilit unde se va juca partida din Cupa României dintre Politehnica și Rapid

Meciul Politehnica – FC Rapid din etapa I a Grupei A din Cupa României se dispută joi, 3 septembrie, de la ora 21.00, iar partida va fi transmisă în direct în rețeaua Digisport. Partida se va disputa pe Stadionul Municipal din Sibiu, arena „de rezervă” a Politehnicii în cazul partidelor disputate în nocturnă. Clubul bănățean...
Citeşte tot articolul Citeste articolul S-a stabilit unde se va juca partida din Cupa României dintre Politehnica și Rapid
ISHO Timișoara

Social vezi arhiva Social

Timișul e printre campionii național la accesarea de credite de nevoi personale. Creșterea, pe fondul unei puteri de cumpărare în scădere

Un număr tot mai mare de români au apelat la credite de nevoi personale anul acesta decât în 2025. De asemenea, sumele împrumutate sunt mai mari decât anul trecut în majoritatea județelor analizate, pe fondul scăderii puterii de cumpărare și a inflației ridicate. Timișenii solicită sume mai mari, fiind depășiți doar de bucureșteni. Banii sunt...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Timișul e printre campionii național la accesarea de credite de nevoi personale. Creșterea, pe fondul unei puteri de cumpărare în scădere

Economic vezi arhiva Economic

Asfaltul vechi de pe A1, după ieșirea din nodul Margina – Holdea, este înlocuit cu altul nou. S-au montat primele grinzi la pasaje/FOTO+VIDEO

Vechiul asfalt aflat pe autostrada A1, la Margina, porțiunea după coborârea de pe drumul rapid, este frezat în aceste zile, constructorul lotului lipsă urmând să toarne asfalt nou. Astfel, lucrările din afara zonei tunelurilor de pe tronsonul A1, Margina-Holdea, au intrat într-o nouă etapă. Dinspre nodul rutier Margina spre organizarea de șantier, pe secțiunea D,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Asfaltul vechi de pe A1, după ieșirea din nodul Margina – Holdea, este înlocuit cu altul nou. S-au montat primele grinzi la pasaje/FOTO+VIDEO

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Muncitorii companiei de construcții care se ocupă de regenerarea urbană a Pieței Traian au ajuns la etapa montării primelor plăci de piatră naturală din zona amintită. Este una dintre ultimele etape pentru finalizarea lucrărilor în piață. Cercetarea arheologică nu a identificat elemente care să întârzie șantierul, astfel că, la cinci luni de la începerea proiectului,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Se pune piatră naturală în Piața Traian
Un număr tot mai mare de români au apelat la credite de nevoi personale anul acesta decât în 2025. De asemenea, sumele împrumutate sunt mai mari decât anul trecut în majoritatea județelor analizate, pe fondul scăderii puterii de cumpărare și a inflației ridicate. Timișenii solicită sume mai mari, fiind depășiți doar de bucureșteni. Banii sunt...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Timișul e printre campionii național la accesarea de credite de nevoi personale. Creșterea, pe fondul unei puteri de cumpărare în scădere
CODRU Festival revine la Timișoara între 28 și 30 august, pentru cea de-a VI-a ediție, în Pădurea Verde. Consiliul Județean Timiș, prin Visit Timiș, sprijină și în acest an desfășurarea festivalului, unul dintre evenimentele care contribuie la promovarea Timișoarei și a județului ca destinație pentru turism cultural și de evenimente. Timp de trei zile, Pădurea...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Sprijin pentru CODRU Festival din partea CJ Timiș
Ocazie de a „socializa” altfel cu orașul, care le va fi casă în următorii ani. Pentru studenții internaționali, experiența la Universitatea Politehnica Timișoara înseamnă mai mult decât cursuri, proiecte sau stagii de practică. Înseamnă și descoperirea orașului, întâlniri cu oameni din culturi diferite și momente care transformă perioada petrecută la Timișoara într-o experiență de viață....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Studenții străini din UPT au descoperit Timișoara într-un mod inedit: de pe Bega/FOTO
După luni bune de așteptare, contractul de execuție al viitorului stadion Dan Păltinișanu a fost semnat la București, la sediul Companiei Naționale de Investiții. Urmează câteva luni pentru a se realiza proiectul și ulterior poate demara construcția, cu Consiliul Județean Timiș pe post de finanțator în primul an. Timișoara va avea un nou stadion de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul A fost semnat contractul de execuție pentru noul stadion al Timișoarei. Simonis: ”Timișoara și Timișul au așteptat suficient”/VIDEO
Sâmbătă, 29 august 2026, și în Timiș va avea loc ediția a patra a Nopții Muzeelor la Sate. Publicul este invitat să descopere șase muzee din județul Timiș înscrise în programul evenimentului. Sunt șase locuri unde puteți descoperi mai multe despre Timiș și personalitățile sale. Casa memorială Nikolaus Lenau din Lenauheim propune o seară dedicată...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Sâmbătă are loc Noaptea Muzeelor la Sate. Timișul oferă șase locații pentru vizitat
Conferențiarul Alexandru Onaca, din cadrul Departamentului de Geografie din Facultatea de Chimie, Biologie, Geografie a UVT va participa la o misiune desfășurată în Antarctica. Expediția va oferi cercetătorilor români acces la unul dintre cele mai dificile medii naturale pentru desfășurarea activităților științifice și va permite realizarea unor observații și măsurători direct în teren. Pentru Alexandru...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Alexandru Onaca, conferenţiar la UVT, va reprezenta Timișoara la o expediție științifică în Antarctica
Partidului Popular European (PPE), cel mai important grup politic din PE, și grupul liberal Renew Europe îi cer președintei Comisiei, Ursula von der Leyen, să rețină 770 de milioane de euro din fondurile UE destinate României, din cauza problemelor legate de statul de drept, fiind dat ca exemplu “amendamentul Fritz” din noua Lege ANI. Liderii...
Citeşte tot articolul Citeste articolul “Amendamentul Fritz” ajunge în Parlamentul European. Două mari grupuri din UE cer Comisiei Europene să blocheze fondurile din PNRR pentru România
În data de 4 septembrie, la Jebel, se va desfăşura a şasea ediţie a festivalului-concurs dedicat unui „fiu al comunei”, celebrul violonist Efta Botoca. Evenimentul va avea loc, de la ora 19.00, la Casa Naţională din Jebel care poartă numele marelui violonist. În cinstea marelui violonist Efta Botoca, legendă a muzicii bănăţene, Primăria şi Consiliul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Festivalul Național „Efta Botoca” din Jebel revine pe data de 4 septembrie, cu cea de-a VI-a ediţie
Camera Deputaților a adoptat Legea integrității în forma care păstrează amendamentul PSD în urma căruia Dominic Fritz ar putea să-și piardă mandatul de primar al Timişoarei. Legea a fost votată de deputaţii PSD, PNL și UDMR, în timp ce aleşii USR şi AUR au votat împotrivă. Într-o primă reacţie, Fritz a declarat că legea se...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Legea ANI a trecut prin Camera Deputaţilor. Reacţia lui Fritz: “Sunt sigur că nu va accepta Comisia Europeană să premieze o astfel de monstruozitate abuzivă”
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.