Ca la noi, la nimeni. Aquatim sparge Calea Martirilor pentru o canalizare defectă

Circulaţia rutieră de pe Calea Martirilor va fi afectată, duminică, desfăşurându-se pe câte o bandă, pe ambele sensuri. Ceea ce, ca ştire în sine nu ar fi o problemă, problemă e că se va sparge carosabilul aşternut de puţin timp, pe una dintre arterele „mândrie” ale primarului Nicolae Robu.

S-au stricat tuburile canalizării existente pe Calea Martirilor, iar aceasta necesită o intervenţie de urgenţă. Deci, se sparge asfaltul nou pe o stradă unde acesta fusese de curând aşternut, oferind una dintre cele mai de calitate şosele din oraş.

În concluzie, duminică, 10 noiembrie, între orele 8.00 – 17.00, Aquatim va interveni pe Calea Martirilor din Timișoara pentru realizarea unei lucrări la rețeaua de canalizare care traversează bulevardul.

„Lucrarea este necesară și urgentă deoarece în urma investigațiilor efectuate de echipele Aquatim s-au constatat deteriorări ale tuburilor și goluri sub partea carosabilă”, spune societatea de apă şi canal. E greu de înţeles de ce nimeni nu a sesizat deteriorările respective înainte de a se turna asfaltul.

Din acest motiv, circulația mașinilor în zona respectivă se va asigura în ambele sensuri doar pe câte o bandă, fiind semnalizată corespunzător de către echipele noastre.

Intervenția nu va influența distribuția apei și funcționarea canalizării în zona afectată.

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

2 comentarii pentru acest articol

Peter a spus: (noiembrie 8th, 2019 at 15:18 )

Întrebări retorice…
Dirigintele de șantier (din partea primăriei) cum a verificat lucrările!? Cum și cine a semnat deconturile pentru plata facturilor?

io a spus: (noiembrie 8th, 2019 at 17:13 )

Imbecilitate1 Facem slalom prin noroaie pentru ca trotuarele sunt sparte de 2 luni si nu se intampla nimic

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Întâlnire ministerială româno-sârbă. Autostrada Timișoara – Belgrad, mai departe, transport feroviar in scurt timp

Timișoara a fost aleasă să găzduiască discuțiile dintre miniștrii Transporturilor din România și Serbia, privitoare la autostrada dintre capitala Banatului și Belgrad, dar și la o posibilă reluare a traficului feroviar dintre cele două țări. Desigur, interesul tuturor se leagă mai ales de autostradă. Dacă ministrul Transporturilor și Infrastructurii din România, Radu Miruță a manifestat...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Întâlnire ministerială româno-sârbă. Autostrada Timișoara – Belgrad, mai departe, transport feroviar in scurt timp
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Le-au arătat cum se joacă fotbal! Politehnica Femina, victorie la scor de maidan la Odorhei

Politehnica Femina a debutat în noul sezon din Superliga Feminină cu o victorie absolut istorică, spulberând echipa Vasas Femina cu un scor fluviu de 14-0. Meciul jucat la Odorheiu Secuiesc a arătat o superioritate totală a echipei din Timișoara, transformând debutul competiției într-un adevărat festival de goluri. În prima etapă a noului sezon din Superliga...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Le-au arătat cum se joacă fotbal! Politehnica Femina, victorie la scor de maidan la Odorhei
ISHO Timișoara

Social vezi arhiva Social

Economic vezi arhiva Economic

Pe Margina – Holdea s-au turnat primii kilometri de asfalt

Veste bună de pe tronsonul lipsă din autostrada Lugoj – Deva, au fost turnați primii kilometri de asfalt. Șantierul continuă evoluția bună și a ajuns la un procent de execuție de 72 la sută din total. Antreprenorul român care lucrează acolo, UMB Spedition, așterne stratul de bază pe aproximativ 4 km, iar până acum a...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Pe Margina – Holdea s-au turnat primii kilometri de asfalt

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Politehnica Femina a debutat în noul sezon din Superliga Feminină cu o victorie absolut istorică, spulberând echipa Vasas Femina cu un scor fluviu de 14-0. Meciul jucat la Odorheiu Secuiesc a arătat o superioritate totală a echipei din Timișoara, transformând debutul competiției într-un adevărat festival de goluri. În prima etapă a noului sezon din Superliga...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Le-au arătat cum se joacă fotbal! Politehnica Femina, victorie la scor de maidan la Odorhei
Handbaliștii de la SCM Politehnica Timișoara au început oficial sezonul competițional 2026/2027 cu o performanță notabilă, reușind să își adjudece medalia de bronz în Supercupa României. În finala mică a competiției disputate în TeraPlast Arena din Bistrița, formația alb-violetă a trecut de CSM București cu scorul de 25–23. Meciul pentru locul al treilea a pus...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Bronz pentru handbaliștii de pe Bega! SCM Politehnica Timișoara învinge CSM București și aduce prima medalie a sezonului
În urmă cu un an, deBanat.ro prezenta povestea Kenosis Design, atelierul în care lemnul, creativitatea și solidaritatea se întâlnesc pentru a oferi o nouă șansă femeilor aflate în situații vulnerabile. Era o poveste despre oameni, despre meșteșug și despre curajul de a construi o întreprindere socială în care valoarea unui obiect nu este dată doar...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Kenosis Design – Când designul cu impact social devine un ambasador al Banatului
La nici o zi de la solicitarea de către Serbia a ajutorului în cadrul Mecanismului European de Protecție Civilă a Uniunii Europene, un contingent format din 69 de persoane și 15 mijloace tehnice, utilaje pentru stingerea incendiilor, format rapid la Timișoara cu pompieri din mai multe județe, a plecat în prima parte a zilei de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Zeci de pompieri români au plecat de la Timișoara în Serbia pentru a ajuta la stingerea incendiilor de vegetație/VIDEO
Poli Timişoara a făcut, indiscutabil cel mai bun meci din ultimii ani, izbutind o victorie clară la Chiajna în faţa unei echipe cu pretenţii la promovare. A fost spectacol şi un sec 5-1, omul meciului fiind tânărul Ianis Doană, care a reuşit să înscrie nu mai puţin de 4 goluri. Cu această superbă victorie, Poli...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Poli o demolează pe Chiajna şi îşi depune serios candidatura pentru promovarea în primul eşalon. Doană, meci fabulos
Anunțat în urmă cu câteva luni ca un proiect care va transforma circulația din oraș, proiectul inelului 2 rămâne deocamdată … proiect. Un proiect nou, care ar urma să fie schimbat față de cel inițial, o modificare care a dus la anularea licitației care era în derulare. Proiectul tehnic al inelului 2 va fi revizuit,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Licitația pentru inelul 2 de circulație al Timișoarei a fost anulată. Primăria vrea să refacă proiectul tehnic
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.