Dăncilă la Institutul de Boli Cardiovasculare. Viitoarei şomere i s-a cerut sprijin pentru reluarea transplantului de inimă

Dancila la Padurea Verde

Dancila la Padurea Verde

În timpul vizitei electorale la Timişoara, Viorica Dăncilă a ajuns şi la Institutul de Boli Cardiovasculare, acolo unde se încearcă realizarea transplantului cardiac. Moment pentru un episod grotesc, deputata PSD Bianca Gavriliţă cerându-i viitoarei şomere ajutor în acest sens.

 

Premierul demis Viorica Dăncilă a avut o întâlnire cu cadrele medicale de la Institutul de Boli Cardiovasculare, fiind însoţită de deputatul PSD Bianca Gavriliță. Aceasta din urmă i-a cerut candidatului PSD sprijin pentru reluarea transplantului cardiac la Timișoara, în timpul acestei întâlniri. Nu se ştie în ce calitate i s-a cerut acest sprijin, atâta timp cât pe Dăncilă o aşteaptă şomajul, foarte probabil chiar de săptămâna viitoare, ea nefiinnd parlamentar.

„Suntem parteneri. Aici sunt proiecte excepționale. Vom avea toată deschiderea pentru a realiza acest lucru. Sănătatea nu are culoare politică, petru sănătate trebuie să ne implicăm toți și să punem suflet”, a spus candidatul PSD la alegerile prezidenţiale

Premierul a făcut și o vizită prin secțiile spitalului de la Pădurea Verde, unitate sanitară unde, din primăvară se vor face operații pe inimă copiilor și unde se încearcă derularea transplantului cardiac.

„Îmi doresc ca alături de colegii mei să fim acreditați ca centru de transplant cardiac. Cred că este necesar acest centru”, a spus doctorul Constantin Luca, managerul Institutului de Boli Cardiovasculare.

Tot la această întâlnire i s-a cerut viitoarei şomere, prin vocea doctorului Florin Bîrsășteanu, ca personalul medical să beneficieze de creșteri salariale, la fel cum au beneficiat medicii.

„Noi avem această foaie de parcurs a măririi salariilor cadrelor medicale. Nu pot da o garanție pentru măsurile pe care le va lua guvernul care vine. Am văzut un lucru care mă îngrijorează – comasarea unor spitale. Eu cred că trebuie să modernizăm, să construim cât mai multe spitale. Nu știu care este gândirea noului guvern, sper să fie la fel de prietenoasă cu medicina”, a mai spus Dăncilă.

 

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Paula Romocean, atac dur la adresa lui Alfred Simonis, după ce liderul CJ Timiş a refuzat să pună la dispoziţia Prefecturii o sală pentru şedinţe

Viceprimăriţa Paula Romocean (USR) îl acuză pe preşedintele PSD al CJ Timiş, Alfred Simonis, că refuză să pună la dispoziţia Prefecturii o sală pentru şedinţele Colegiului Prefectural. Drept urmare, Primăria Timişoara va pune o sală la dipoziţia Prefecturii pentru astfel de şedinţe.  Paula Romocean aminteşte de situaţia imobiliară a lui Alfred Simonis, dar şi de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Paula Romocean, atac dur la adresa lui Alfred Simonis, după ce liderul CJ Timiş a refuzat să pună la dispoziţia Prefecturii o sală pentru şedinţe
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Prezenți din primul rând la regalul de final din Super Rally! Experiențe importante pentru familia Benea

Piloții Canova Racing, Radu Benea și Nicolas Benea, s-au numărat printre cei 30 de concurenți care au făcut spectacol în marea finală a Campionatului Național de Super Rally, desfășurată în centrul Capitalei. Etapa de la București a înregistrat un număr record de spectatori, peste 10.000, după ce și etapa din august de la Timișoara adusese...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Prezenți din primul rând la regalul de final din Super Rally! Experiențe importante pentru familia Benea
ISHO Timișoara

Social vezi arhiva Social

„Declarația de la Timișoara”: O foaie de parcurs pentru adaptarea României la schimbările climatice (2026–2030)

În perioada 19–20 octombrie 2026, Universitatea Politehnica Timișoara a devenit centrul dezbaterilor naționale privind reziliența climatică, găzduind prima ediție a Conferinței Platformei Naționale de Adaptare. Sub tema „Adaptarea la schimbările climatice în România: de la date la decizii”, evenimentul a reunit peste 70 de specialiști, cercetători, oficiali guvernamentali și experți europeni. Dincolo de analizele tehnice...
Citeşte tot articolul Citeste articolul „Declarația de la Timișoara”: O foaie de parcurs pentru adaptarea României la schimbările climatice (2026–2030)

Economic vezi arhiva Economic

Profitul obținut de STPT, de peste șase ori mai mare. S-au înregistrat mai mulți kilometri parcurși și costuri de operare reduse

Activitatea Societății de Transport Public Timișoara (STPT) merge tot mai bine. Societatea a înregistrat, în primele nouă luni ale anului 2026, o cifră de afaceri de 151,5 milioane de lei, în creștere cu 10,3% față de aceeași perioadă din 2025 și un profit de 6,19 milioane de lei, comparativ cu 0,93 milioane de lei în...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Profitul obținut de STPT, de peste șase ori mai mare. S-au înregistrat mai mulți kilometri parcurși și costuri de operare reduse

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Art Encounters organizează, sâmbătă şi duminică, două evenimente dedicate copiilor. Astfel, sâmbătă va avea loc atelierul “Picasso şi formele deschise”, iar duminică un atelier de modelaj în plastilină inspirat din cubism. Ambele acţiuni implică şi vizite în expoziția Picasso en visite. Sâmbătă, 24 octombrie, între orele 11:00–12:00, va avea loc atelierul pentru copii între 8...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Copiii, invitaţi în lumea lui Picasso. Două evenimente marca Art Encounters
Varianta finală a designului exterior al viitorului stadion “Dan Păltinișanu” se va decide în perioada viitoare, a anunțat președintele CJ Timiș, Alfred Simonis, care a purtat discuții pe această temă, la București, cu proiectanții. Întâlnirea a avut loc la sediul Companiei Naționale de Investiții – CNI, fiind cea de a doua astfel de întâlnire, după...
Citeşte tot articolul Citeste articolul În perioada viitoare vom avea varianta finală a designului pentru noul stadion “Dan Păltinișanu”
Activitatea Societății de Transport Public Timișoara (STPT) merge tot mai bine. Societatea a înregistrat, în primele nouă luni ale anului 2026, o cifră de afaceri de 151,5 milioane de lei, în creștere cu 10,3% față de aceeași perioadă din 2025 și un profit de 6,19 milioane de lei, comparativ cu 0,93 milioane de lei în...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Profitul obținut de STPT, de peste șase ori mai mare. S-au înregistrat mai mulți kilometri parcurși și costuri de operare reduse
Municipalitatea timișoreană nu se lasă și vrea să cumpere noi clădiri aflate pe malul Begăi. Acum le vizează pe cele de pe splaiul Tudor Vladimirescu nr. 19A, acolo unde sunt clădiri private, dar pe un teren al orașului. Aici funcționa clubul sportiv Voința. Acolo există un teren cu o suprafață de 4.981 de metri pătrați,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primăria Timișoara vrea noi clădiri în proprietate. Acum vizează baza Voința, de pe malul Begăi
Vicepreședintele Consiliului Județean Timiș, Alexandru Iovescu, îi răspunde viceprimăriței Paula Romocean după comentariile acestea legate de datul afară a Prefecturii din Palatul Administrativ. Iar răspunsul vede acea postare doar ca o nouă luptă cu iz politic, spunând despre cei de la USR că atunci când nu au parte de un scandal, improvizează unul. Adversarii de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul CJ Timiș răspunde acuzațiilor lui Romocean, despre datul afară a Prefecturii. Iovescu acuză USR de talentul de a crea scandaluri
Demisia așteptată a prefectului de Timiș, USR-istul Paul Finta, urmare a schimbărilor guvernamentale, a venit miercuri la orele prânzului. El și-a anunțat plecarea din funcție printr-o postare pe Facebook. Gestul său nu a fost dublat și de plecarea subprefectului Liliana Oneț, chiar dacă ea reprezintă PNL, partid intrat în opoziție. Finta i-a urmat în funcție...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Paul Finta și-a anunțat demisia din funcția de prefect de Timiș, după doar câteva luni de activitate
În perioada 19–20 octombrie 2026, Universitatea Politehnica Timișoara a devenit centrul dezbaterilor naționale privind reziliența climatică, găzduind prima ediție a Conferinței Platformei Naționale de Adaptare. Sub tema „Adaptarea la schimbările climatice în România: de la date la decizii”, evenimentul a reunit peste 70 de specialiști, cercetători, oficiali guvernamentali și experți europeni. Dincolo de analizele tehnice...
Citeşte tot articolul Citeste articolul „Declarația de la Timișoara”: O foaie de parcurs pentru adaptarea României la schimbările climatice (2026–2030)
Viceprimăriţa Paula Romocean (USR) îl acuză pe preşedintele PSD al CJ Timiş, Alfred Simonis, că refuză să pună la dispoziţia Prefecturii o sală pentru şedinţele Colegiului Prefectural. Drept urmare, Primăria Timişoara va pune o sală la dipoziţia Prefecturii pentru astfel de şedinţe.  Paula Romocean aminteşte de situaţia imobiliară a lui Alfred Simonis, dar şi de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Paula Romocean, atac dur la adresa lui Alfred Simonis, după ce liderul CJ Timiş a refuzat să pună la dispoziţia Prefecturii o sală pentru şedinţe
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.