Răsturnare de situație în cazul băiatului care spunea că ar fi fost lovit pe trecerea de pietoni

trecere pietoni

trecere pietoni

Tatăl unui băiat făcea apel pe Facebook, ieri, pentru prinderea șoferului care i-ar fi accidentat copilul pe o trecere de pietoni din Timișoara. Se pare că accidentul a fost doar „invenția” copilului, polițiștii ajungând la concluzia că acesta nu a existat.

Tatăl copilului făcea vineri apel pe Facebook pentru prinderea șoferului care i-ar fi accidentat copilul la orele dimineții. Polițiștii au studiat cazul și au ajuns la concluzia că accidentul de pe trecerea de pietoni nu a existat. Au urmărit și imaginile de pe camerele de supraveghere, dar nu au văzut niciunde că un minor, în vârstă de 17 ani, ar fi fost victima unui accident de circulație. Polițiștii de la Biroul Rutier Timișoara au constatat faptul că cele sesizate nu se confirmă.

Se pare că minorul ar fi fost implicat într-o altercație cu colegii de școală și din această cauză a avut nevoie de îngrijiri medicale la Spitalul Județean din Timișoara.

 

Autor
Etichete ,
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Nicușor Dan

Administratie vezi arhiva Administratie

Cumpărarea a 40 de tramvaie, autobuze și troleibuze poate merge înainte

Timișoara va putea achiziționa 40 de noi vehicule de transport în comun, care vor beneficia de finanțare europeană, Consiliul Local Timișoara aprobând in acest sens Hotărârile necesare, în cadrul unei ședințe de plen de urgență.  Astfel, Timișoara va co-finanța, din bugetul local, achiziția a 10 tramvaie, 10 troleibuze cu baterii și 20 de autobuze electrice....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Cumpărarea a 40 de tramvaie, autobuze și troleibuze poate merge înainte
L'architect du beaute

Politica vezi arhiva Politica

Ruben Laţcău continuă meciul cu Marilen Pirtea: “Şi-a pierdut busola și funcționează eminamente în interes propriu și de grup”

Viceprimarul Ruben Laţcău continuă schimbul de replici cu liderul liberal Marilen Pirtea, pe care îl acuză de o “politizarea agresivă” a Universităţii de Vest, situaţie pe care o cataloghează drept “rușinoasă pentru un oraș ca Timișoara”. Între cei doi a avut loc, în ultimele zile, un dur schimb de replici.  “Meciul” dintre cei doi a...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Ruben Laţcău continuă meciul cu Marilen Pirtea: “Şi-a pierdut busola și funcționează eminamente în interes propriu și de grup”
dermaskin-orizontal

Sport vezi arhiva Sport

Victorie spectaculoasă pentru timișoreanul Nicolas Benea în prima etapă de viteză în coastă din 2025

Unul dintre cei mai tineri piloți din campionatul național de viteză în coastă, Nicolas Benea, a reușit o victorie spectaculoasă în prima etapă a sezonului 2025, reușind să se claseze pe prima poziție atât în topul juniorilor, cât și la clasa 6B cu modelul său Ford Fiesta Rally4. După ce anul trecut a fost vicecampion...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Victorie spectaculoasă pentru timișoreanul Nicolas Benea în prima etapă de viteză în coastă din 2025
isho.ro

Social vezi arhiva Social

Universitatea de Vest Timișoara dă startul la admiterea din acest an: ”Become your best”

Tinerii dornici să studieze la o facultate de cea mai bună calitate, sunt așteptați și în acest an să dea admitere la Universitatea de Vest Timișoara. Oferta educațională este una de cel mai înalt nivel, se oferă programe de studii noi, adaptate tendințelor actuale, cu multe oportunități de dezvoltare personală, cu spații moderne pentru studiu...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Universitatea de Vest Timișoara dă startul la admiterea din acest an: ”Become your best”
Muzeul National al Banatului
Iulius Town

Economic vezi arhiva Economic

STPT iese la ”cumpărături” de milioane de lei pentru a asigura piesele și subansamblele necesare funcționării

Într-o singură zi, Societatea de Transport Public Timișoara a lansat nu mai puțin de șase licitații pe SEAP, toate pentru cumpărarea de piese și subansamble necesare servisării mijloacelor de transport din dotare. Vestea bună e că achiziția se referă și la sistemele de aer condiționat. Sumele sunt semnificative. La bătaie au fost puse milioane bune...
Citeşte tot articolul Citeste articolul STPT iese la ”cumpărături” de milioane de lei pentru a asigura piesele și subansamblele necesare funcționării

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Tinerii dornici să studieze la o facultate de cea mai bună calitate, sunt așteptați și în acest an să dea admitere la Universitatea de Vest Timișoara. Oferta educațională este una de cel mai înalt nivel, se oferă programe de studii noi, adaptate tendințelor actuale, cu multe oportunități de dezvoltare personală, cu spații moderne pentru studiu...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Universitatea de Vest Timișoara dă startul la admiterea din acest an: ”Become your best”
Viceprimarul Ruben Laţcău continuă schimbul de replici cu liderul liberal Marilen Pirtea, pe care îl acuză de o “politizarea agresivă” a Universităţii de Vest, situaţie pe care o cataloghează drept “rușinoasă pentru un oraș ca Timișoara”. Între cei doi a avut loc, în ultimele zile, un dur schimb de replici.  “Meciul” dintre cei doi a...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Ruben Laţcău continuă meciul cu Marilen Pirtea: “Şi-a pierdut busola și funcționează eminamente în interes propriu și de grup”
Lovitură pentru coaliţia aflată la putere chiar cu câteva zile înaintea primul tur al alegerilor prezidenţiale. Moțiunea simplă împotriva ministrului Muncii, Simona Bucura Oprescu, a fost adoptată, luni, de plenul Senatului, Au fost 61 de voturi „pentru” și 59 „împotrivă” moţiunii simple intitulată , ”Sistemul de pensii – un joc de-a alba neagra cu vieţile...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Coaliţia guvernamentală începe să scârţâie. Moţiunea simplă împotriva ministrului Muncii a trecut prin Senat
Unul dintre cei mai tineri piloți din campionatul național de viteză în coastă, Nicolas Benea, a reușit o victorie spectaculoasă în prima etapă a sezonului 2025, reușind să se claseze pe prima poziție atât în topul juniorilor, cât și la clasa 6B cu modelul său Ford Fiesta Rally4. După ce anul trecut a fost vicecampion...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Victorie spectaculoasă pentru timișoreanul Nicolas Benea în prima etapă de viteză în coastă din 2025
Comisarul-șef Viorel Tilca, (ex)șeful Secției 1 Poliție Timișoara va fi de astăzi liber. Și asta din cauză că procurorul de caz a depus cu întârziere moțiunea de prelungire a mandatului de arest preventiv. Vestea ne-a parvenit din surse sigure, chiar de la apărătorul comisarului, avocatul Daniel Sabou. Povestea pe scurt. Comisarul-șef Viorel Tilca, șeful Secției...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Șeful Secției 1 scapă de arest! Un viciu de procedură îl lasă liber
Timișoara va putea achiziționa 40 de noi vehicule de transport în comun, care vor beneficia de finanțare europeană, Consiliul Local Timișoara aprobând in acest sens Hotărârile necesare, în cadrul unei ședințe de plen de urgență.  Astfel, Timișoara va co-finanța, din bugetul local, achiziția a 10 tramvaie, 10 troleibuze cu baterii și 20 de autobuze electrice....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Cumpărarea a 40 de tramvaie, autobuze și troleibuze poate merge înainte
Cu mai puţin de o săptămână înaintea alegerilor prezidenţiale, casele de pariuri au schimbat cotele principalilor favoriţi. Dacă înainte cu câteva zile Crin Antonescu şi Nicuşor Dan erau daţi cu şanse egale, acum candidatul coaliţiei PSD-PNL-UDMR apare ca mare favorit. În schimb, George Simion este văzut favorit la câştigarea primului tur de alegeri. Casele de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Schimbare de cote la casele de pariuri. Crin Antonescu e dat favorit pentru câştigarea alegerilor, George Simion, pentru victorie în primul tur
Ediția din 2025 a tradiționalei curse cicliste organizate de Universitatea Politehnica Timișoara în colaborare cu Asociația Club Sportiv Velocitas a atras duminică, 27 aprilie 2025, la linia de start din Piața Victoriei, 564 de participanți, dar și sute de susținători ai acestora. Așadar, un record de participare la cea de-a IV-a ediție a Poli Bike...
Citeşte tot articolul Citeste articolul O cursă de tradiție și succes, care și-a îndeplinit misiunea. Participare record la Poli Bike Challenge/FOTO
Într-o singură zi, Societatea de Transport Public Timișoara a lansat nu mai puțin de șase licitații pe SEAP, toate pentru cumpărarea de piese și subansamble necesare servisării mijloacelor de transport din dotare. Vestea bună e că achiziția se referă și la sistemele de aer condiționat. Sumele sunt semnificative. La bătaie au fost puse milioane bune...
Citeşte tot articolul Citeste articolul STPT iese la ”cumpărături” de milioane de lei pentru a asigura piesele și subansamblele necesare funcționării
Top
deBanat.ro - spune realitatea!
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.