Ripensia a tremurat în Valea Domanului dar a câștigat un meci importat

Într-un derby regional în care s-a pus mult accentul doar pentru victorie, Reșița a întâlnit Ripensia. Cum ambele echipe erau sub linie, partida a fost foarte importantă pentru ambele grupări. Gazdele își prelungesc criza și după acest joc, în timp ce Ripensia, după 2-1 astăzi respiră și este la al șaptelea joc fără eșec.

Reșițenii au început mai bine partida, iar Coman a ratat incredibil în minutul 2. Ene a marcat apoi pentru CSMR, dar golul a fost anulat pentru ofsaid. Cu trecerea timpului, Ripi a echilibrat partida și chiar a trecut în atac, iar în minutul 38, după o acțiune purtată de Apro și Voinea, Chera a fost la momentul potrivit pentru a deschide scorul, 0-1, rezultat înregistrat și la pauză.

În partea secundă, reșițenii au alergat după egalare, în timp ce oaspeții au încercat să profite de spațiile din teren. După câteva șanse irosite, Voinea a dublat avantajul, după o centrare a lui Popa, 0-2, minutul 70. Bănățenii din câmpie au trăit apoi periculos făcând pasul în spate. Banac a redus din diferență în minutul 89, iar gazdele s-au aruncat în atac. După 5 minute dramatice de prelungiri, tabela nu s-a mai modificat, 1-2.

Victorie importantă pentru Ripensia care trece peste linia retrogradării, în timp ce Reșița rămâne în subsol.

CSM Reşiţa: Zimmermann – L. Acka, Banac, Vlădia, Vădrariu – C. Cristea, Poiană (cpt.) – Gab. Răducan, M. Coman, Dat – D. Ene
Rezerve: Horvat – Raph. Stănescu, Săulescu, Alin Lazăr, Musteţea, Cioablă, Caragea
Antrenor: Dorinel Munteanu

Ripensia: Şt. Dobre – Ad. Popa, Hecsko, Apro (cpt.), Caius Lungu – Burdeţ, T. Călin – Golda, Al. Neagu, Chera – Voinea
Rezerve: Păduraru – Tînc, Monea, Al. Popovici, M. Staicu, Vasluian, Zaluschi
Antrenor: Alexandru Pelici

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

Primăria Timișoara își adaptează modul de lucru la prevederile noului Cod Urbanistic

Procedurile prevăzute în noul Cod Urbanistic, care a fost aprobat la finalul lunii august, vor duce la adaptarea modului de lucru în cadrul Primăriei Timișoara. Noua legislație simplifică procedurile pentru anumite lucrări la construcțiile existente și pentru unele amenajări noi, dar introduce și sancțiuni mai severe pentru lucrările executate ilegal. Una dintre schimbările importante pentru...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primăria Timișoara își adaptează modul de lucru la prevederile noului Cod Urbanistic
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

PNL și USR, acord de colaborare parlamentară. Reforma administrației și reducerea numărului de parlamentari, printre priorități

PNL și USR au semnat un acord de colaborare parlamentară care stabilește prioritățile comune ale celor două partide în actuala sesiune. Printre priorități se află reforma administrației publice, reorganizarea administrativ-teritorială, reducerea numărului de parlamentari și eliminarea supraimpozitării contractelor de muncă part-time. Acordul a fost anunțat luni, la Parlament, în cadrul unei conferințe comune. Lidera deputaților...
Citeşte tot articolul Citeste articolul PNL și USR, acord de colaborare parlamentară. Reforma administrației și reducerea numărului de parlamentari, printre priorități
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Ei vor reprezenta România la Cupa Mondială de Padel de la Madrid

România luptă pentru calificarea la FIP World Cup. În premieră, echipele naționale de padel au fost stabilite după un stagiu centralizat de pregătire și selecție, cu 28 de sportivi convocați. România face un nou pas în dezvoltarea performanței în padel. Pentru al doilea an consecutiv, țara noastră participă la FIP World Cup, iar ediția din...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Ei vor reprezenta România la Cupa Mondială de Padel de la Madrid
ISHO Timișoara

Social vezi arhiva Social

Investiția Ferrero la Timișoara, confirmată de reprezentantul italienilor în România

Apărută la finalul săptămânii precedente informația atunci neconfirmată de deschidere a unei fabrici a italienilor de la Ferrero la Timișoara, primește acum și prima confirmare a primului pas al investiției. Suntem în etapele finale ale achiziției unui teren, spune reprezentantul în România al gigantului dulciurilor. Va fi o unitate de ultimă generație, spune Giuseppe Papa,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Investiția Ferrero la Timișoara, confirmată de reprezentantul italienilor în România

Economic vezi arhiva Economic

Pe Centura Vest se lucrează în mai multe puncte. Lucrările au ajuns la 20%/Foto

Constructorul care se ocupă de realizarea Variantei de Ocolire Timișoara Vest lucrează în mai multe puncte de pe șantier. Investiția avansează, iar în prezent s-a ajuns la 20% din total. Conform Direcției de Drumuri și Poduri Timișoara, la terasamente se lucrează la umpluturi, stabilizarea terenului de fundare și realizarea straturilor succesive ale corpului drumului, inclusiv...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Pe Centura Vest se lucrează în mai multe puncte. Lucrările au ajuns la 20%/Foto

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Apărută la finalul săptămânii precedente informația atunci neconfirmată de deschidere a unei fabrici a italienilor de la Ferrero la Timișoara, primește acum și prima confirmare a primului pas al investiției. Suntem în etapele finale ale achiziției unui teren, spune reprezentantul în România al gigantului dulciurilor. Va fi o unitate de ultimă generație, spune Giuseppe Papa,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Investiția Ferrero la Timișoara, confirmată de reprezentantul italienilor în România
Casa de Cultură a Municipiului Timișoara a anunțat ce program special a pregătit cu ocazia Rugii Timișoarei, care are loc marți, 15 septembrie. Iar acesta include în seara Rugii un spectacol folcloric, pentru ca miercuri să fie pregătită o piesă de teatru jucată în două școli, pentru prezentarea valorilor spirituale bănățene. Așadar pentru ziua care...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Ce ne propune Casa de Cultură de Ruga Timișoarei: Un spectacol folcloric și teatru bănățean în două școli
Alertă maximă marți dimineață într-un bloc din Timișoara. Polițiștii au fost sesizați prin apel la numărul unic de urgență 112, în jurul orei 11:15, cu privire la faptul că în subsolul tehnic al unui imobil se află o persoană decedată. La fața locului s-au deplasat de urgență polițiștii din cadrul Secției 4 Timișoara, care au...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Cadavru descoperit în subsolul tehnic al unui bloc din Timișoara. A fost nevoie de intervenția pompierilor
Procedurile prevăzute în noul Cod Urbanistic, care a fost aprobat la finalul lunii august, vor duce la adaptarea modului de lucru în cadrul Primăriei Timișoara. Noua legislație simplifică procedurile pentru anumite lucrări la construcțiile existente și pentru unele amenajări noi, dar introduce și sancțiuni mai severe pentru lucrările executate ilegal. Una dintre schimbările importante pentru...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primăria Timișoara își adaptează modul de lucru la prevederile noului Cod Urbanistic
Primele două din cele 150 garnituri de tren contractate, încărcate cu cărbune pentru compania de termoficare Colterm, au ajuns la destinație. Transportul a fost efectuat În urma reluării circulației pe calea ferată, oprită temporar pentru lucrările de modernizare a infrastructurii derulate de CFR pe tronsonul Timișoara Est–Lugoj.  În medie, fiecare garnitură transportă 1200 de tone...
Citeşte tot articolul Citeste articolul La Colterm Timișoara au sosit primele două garnituri de tren cu cărbune pentru sezonul rece
Un caz halucinant s-a petrecut ieri în Primăria pesedistă din Ohaba Lungă, iar oamenii legii și-au luat rolul în serios. Un cetățean a mers la primărie să sesizeze faptul că poarta de la şcoala din localitate ar putea să cadă peste copii, doar că acesta a fost luat la bătaie de doi acoliți ai primarului....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Omul primarului din Ohaba Lungă, reținut 24 de ore după ce a bătut un cetățean pentru vina de a anunța că poarta de la școală poate cădea pe copii
Constructorul care se ocupă de realizarea Variantei de Ocolire Timișoara Vest lucrează în mai multe puncte de pe șantier. Investiția avansează, iar în prezent s-a ajuns la 20% din total. Conform Direcției de Drumuri și Poduri Timișoara, la terasamente se lucrează la umpluturi, stabilizarea terenului de fundare și realizarea straturilor succesive ale corpului drumului, inclusiv...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Pe Centura Vest se lucrează în mai multe puncte. Lucrările au ajuns la 20%/Foto
Mult așteptata dezvăluire a variantelor de lucru pentru reabilitarea unuia dintre simbolurile Timișoarei, Ceasul Floral, a adus în prim plan trei variante de arhitectură, față de cele două inițiale. Iar cea de a treia am putea spune că e una ciudată, mai precis ceasul efectiv dispare. Municipalitatea a ales o variantă inedită pentru a arăta...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Am aflat cum ar putea arăta Ceasul Floral de la Timișoara. Una dintre propuneri… fără ceas
Weekendul acestei săptămâni aduce o serie specială de filme la Cinema Victoria, prima sală renovată și redeschisă de Timișoara. Locația sărbătorește patru ani de activitate, cu un program special construit în jurul proiecțiilor speciale: o dramă istorică somptuoasă – Regina Margot, un film și o discuție despre relații și intimidate în epoca AI – Her,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primul cinematograf renovat și redeschis de Timișoara a ajuns la patru ani. Va fi sărbătoare la Cinema Victoria
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.