Stirile din ziua: 20 februarie 2020

octavian cretu

Octavian Creţu este noul rector al UMF Timişoara!

Octavian Creţu este noul rector al UMF Timişoara!

Noul rector al Universităţii de Medicină şi Farmacie “Victor Babeş” din Timişoara este Octavian Creţu. El a reuşit să se impună, încă din primul tur de scrutin, obţinând 370 de voturi, în condiţiile în care avea nevoie de 327 de voturi pentru a câştiga.

Sâmbătă cu sărbătoare pentru Politehnica! Prezentarea lotului și amical cu o echipă din Serbia

Cum Politehnica va avea etapă liberă în weekend după retragerea celor de la Daco-Getica, gruparea bănățeană va susține un ultim meci amical din această perioadă. Adversar va fi FK Zemun, o echipă de tradiție din Serbia, care actualmente evoluează în eșalonul secund din țara vecină. Cum lotul bănățenilor a suferit unele modificări importante, „noul” lot

Primăria Timișoara

C.I.N.C.I., nu Z.E.C.E.! În ultimii trei ani, Primăria Timişoara a încasat doar 5% din fondurile europene promise

Nu “Z.E.C.E.!”, câte goluri dă primarul Nicolae Robu, meci de meci, ci doar “C.I.N.C.I.”! Este vorba de procentul banilor încasaţi efectiv de Primăria Timişoara, din sumele promise pe fonduri europene. O spune candidatul USR la primărie, Dominic Samuel Fritz.

The Galactic Imaginarium Film Festival

The Galactic Imaginarium Film Festival (TGIFF)

Cel mai mare eveniment de Science Fiction și Fantasy (SFF) de pe teritoriul României a atras în 2019 peste 50.000 de participanți, pe parcursul a 3 zile. Acest lucru arată cât de popular este fenomentul SFF. În același timp, în România nu există un festival de film dedicat în întregime acestui fenomen cultural. Golul va

Adrian Pau

Saga în familia Simonis, confirmată de Pro România. Gerald la Pro România, Alfred la PSD

Gerald Simonis, fratele mai celebrului politician Alfred Simonis, va intra în cursa pentru primăria uneia dintre comunele periurbane timişorene, Moşniţa Nouă, dar nu din partea PSD, ci a Pro România. Adrian Pau a anunţat şi oficial acest lucru şi spune că decizia noului său coleg nu va afecta relaţia cu şeful filialei social democraţilor din

Nicolae Robu

Primăria Timişoara se pregăteşte să ridice un centru oncologic de terapie personalizată unic în această parte a Europei

Nu vom avea centru regional în domeniul cancerului, dar primarul Nicolae Robu promite un centru mai mic, dar unic în această parte a Europei, pentru lupta împotriva cancerului. Este un centru oncologic de terapie personalizată, care va fi deschis în cadrul Spitalului de Boli Infecţioase Victor Babeş, urmând să fie dotat cu aparatură medicală de

Sorin Maxim

Regiunea Vest va primi peste un miliard de euro în noul ciclu de finanţare al Programului Operaţional Regional

Un succes din toate punctele de vedere, Programul Operaţional Regional va oferi regiunii Vest sume şi mai importante pentru finanţarea investiţiilor publice, dar şi în domeniul privat, firmele fiind un punct important în dezvoltarea regiunii. Cea mai importantă modificare referitoare la noua sesiune de finanţare a POR se referă la sumele alocate, regiunea de vest

Birau, Pau, Korman

Adrian Pau îl propune pe Bojin candidat al PSD pentru funcţia de primar al Timişoarei. Fritz, acuzat că e un întreţinut

Adrian Pau, deputatul Pro România de Timiş, le sugerează celor de la PSD cel mai bun candidat care să intre în lupta pentru Primăria Timişoara. Titu Bojin e soluţia, el ar fi cea mai bună (re)achiziţie pentru Partidul Social Democrat, sondajele îi dau un plus de zece procente înainte de a intra în cursă. Cu

Gripa nu a intrat în vacanță, în Timiș! Zeci de elevi și preșcolari sunt bolnavi

În Timiș, gripa nu a intrat în vacanță, ci „se ține” de elevi. Mii de elevi au fost diagnosticați cu viroză, în Timiș. Zeci de elevi și preșcolari au gripă. Joi, 20 februarie, în Timiș au fost diagnosticați 38 de preșcolari cu gripă. 80 de elevi și două cadre didactice. De asemenea, 785 de preșcolari

Nicolae Birău

Pro România acuză: nu vom face alianţe cu PSD, sunt intoxicaţii

Pro România Timiş nu susţine candidaţii PSD la alegerile locale şi va avea liste proprii la toate primăriile din ţară, spune Nicoale Birău, coordonatorul filialei locale a partidului. Mai mult, formaţiunea sa va fi surpriza plăcută a alegerilor. Nu vă aşteptaţi ca Pro România să susţină candidaturile celor de la PSD Timiş, în ciuda zvonurilor

Titu Bojin

Începe lupta şi pentru şefia CJ Timiş. Titu Bojin rămâne (din nou) fără „coledzi”

Revenirea, la presiunea baronilor PSD, la alegerea preşedinţilor de consilii judeţene prin vot direct, într-un singur tur de scrutin, face disputa pentru şefia CJ Timiş mult mai captivantă. Cu excepţia principalului favorit, PNL, aproape toate partidele care contează şi-au desemnat candidaţii. Poate surprinzător, primul care şi-a anunţat candidatura la şefia CJT, Titu Bojin, rămâne pe dinafara competiţiei.

Ca la… 52 de ani… Fără permis și sub influența băuturilor alcoolice la volan, prin Timișoara

Un bărbat de 52 de ani a fost depistat în timp ce conducea un autoturism pe raza Timișoarei, sub influența băuturilor alcoolice. Nu avea nici permis. În 19 februarie, în jurul orei 20.15, polițiștii Biroului Rutier au depistat un bărbat de 52 de ani în timp ce conducea un autoturism pe strada Măgura din municipiul

Aeroportul Timisoara

De pe Aeroportul Internaţional Timişoara aveţi zbor direct spre Milano

Timişorenii pot vedea atracţiile turistice din Milano cu un zbor direct de pe Aeroportul Internaţional Timişoara. Două companii aeriene au legături directe spre oraşul italian, prin aerodromul din Bergamo. Doritorii pot alege dintre ofertele celor de la Ryanair sau ale Wizz Air, cu prețuri începând de la 19,98 euro, dus-întors. Cunoscutul oraş italian oferă un

Primăria Timişoara pregăteşte „dispariţia” unui club cunoscut timişorean şi înlocuirea acestuia cu un ministadion

Primăria Timişoara va oferi Companiei Naţionale de Investiţii un nou teren, situat în zona arenei „Dan Păltinişanu”, pentru realizarea acolo a unei noi baze sportive, cu un ministadion cu tribune şi teren sintetic. În prezent, pe acel teren funcţionează un cunoscut club, care va deveni istorie, spune primarul Nicolae Robu, cel puţin în locaţia actuală,

Luna când timișenii au cumpărat medicamente de aproape 30 milioane de lei

Românii cumpără multe medicamente, farmaciile fiind mai aglomerate decât librăriile (categoric) și uneori cu mai mulți clienți decât supermarketurile. Luna ianuarie a anului 2019 a fost luna când timișenii au achiziționat cele mai multe medicamente compensate și gratuite. Casa Judeţeană de Asigurări de Sănătate (CJAS) Timiş transmite că cel mai ridicat consum de medicamente în

Întreruperi de curent

Întreruperi de curent

E-Distribuţie Banat a programat pentru joi, 20 februarie, întreruperi de energie electrică după cum urmează:

Timişoara, Str. Orşova nr.30 (09:00 – 17:00);

Banloc (09:00 – 15:00);

Moşniţa Veche: Str.Mare, Drumul Boilor, Gurghiu, Iezer (09:00 – 17:00);

Top