Cazurile de gripă au fost cauza pentru care cursurile la o școală din Dumbrăvița au fost suspendate. Este vorba despre o clasă de a IV-a, unde cei 27 de elevi nu fac ore joi și vineri. În această clasă au fost diagnosticați trei elevi cu gripă și autoritățile au decis suspendarea cursurilor.
Conform normelor, într-o clasă sunt suspendate cursurile dacă trei elevi sau mai mulți sunt diagnosticați cu gripă. A fost cazul clasei a IV-a de la Școala din Dumbrăvița, unde reprezentanții Inspectoratului Școlar Județean Timiș au decis suspendarea cursurilor, urmând ca, cel mai probabil luni elevii să se întoarcă la școală.
În Timiș, în 13 februarie sunt 34 preșcolari diagnosticați cu gripă, 75 de elevi și două cadre didactice.
Comentarii prin facebook