Decizie de ultimă oră pe contul de Facebook al primarului Robu: De miercuri umblaţi doar cu mască şi mănuşi în spaţiile închise/UPDATE: Miercuri apar precizări!

masca

masca

Dacă vreţi să vă daţi cu tramvaiul în Timişoara, de acum o veţi face doar cu mască pe faţă. Comitetul Local pentru Situaţii de Urgenţă a decis introducerea obligativităţii purtării măştilor şi mănuşilor de protecţie în mijloacele de transport în comun publice şi în spaţiile închise unde sunt relaţii cu publicul.

Comitetul Local pentru Situaţii de Urgenţă s-a „convocat în deliberare” şi marţi şi a decis: de miercuri nu mai puteţi merge decât pe stradă în Timişoara fără mască sau mănuşi pe mâini. Dacă aveţi treabă prin mijloacele de transport sau în zone publice închise va trebui să purtaţi cele două accesorii, care, astfel, depăşesc stadiul de „fashion”.

Aşadar, comitetul respectiv, care, de obicei, se întâlneşte pe WhatsApp, a decis impunerea acestei măsuri de miercuri.

„Începând cu data de 22.04.2020, pe teritoriul administrativ al Municipiului Timişoara, se instituie obligativitatea persoanelor de a purta mască şi mănuşi pe mijloacele de transport public şi în spaţiile închise ale structurilor publice în care se desfăşoară relaţii cu publicul”, spune articolul unic decis de membrii respectivului comitet de urgenţă.

Aşadar, structura respectivă obligă sute de mii de oameni să îşi pună măşti într-un oraş în care găseşti asemenea „dotări” doar căutând cu lupa. Desigur, anunţul nu precizează ce fel de măşti sunt avute în vedere, dar este greu de crezut că o mască de plastic cu imaginea „Anonymous” va fi acceptată ca regulamentară.

În urmă cu o săptămână, primarul Timişoarei declara că nu e un fan al acestei măsuri şi că nu o va impune decât dacă un organism medical-academic de la nivel naţional va decide asta.

Deocamdată nu ştim o asemenea decizie să fi fost luată. Decizia respectivului comitet a fost anunţată doar pe pagina de Facebook a primarului, deocamdată nu a fost emisă nicio comunicare oficială venită din partea unei autorităţi locale.

 

UPDATE. A fost anunţat „volumul 2” al deciziei

 

Cum textul hotărârii emise este unul extrem de… relativ, primarul semnatar, Nicolae Robu, anunţă că vor apărea şi „norme de aplicare” a acesteia, pentru a rezolva, cumva, lipsa de coerenţă a textului publicat şi aprobat de comitet. Dacă textul respectiv ar fi interpretat ca atare, în acest moment pentru ca un cetăţean să fie conform ar putea purta o mască de jucărie, pe frunte, respectiv mănuşi de lână pe mâini.

„Se acceptă şi măşti improvizate, aşa cum au explicat specialistii. Vom genera maine “Precizari privind aplicarea HCLSU”. Mulţumesc pt constructivitate”, a mai anunţat, sec, primarul, pus de presă în faţa lipsei de informaţii.

De asemenea, el a mai anunţat că vor fi trei zile de graţie în care nu se vor aplica amenzi. Doar că nimeni nu ştie despre ce amenzi vorbeşte edilul, textul deciziei nu face absolut nicio referire la asemenea sancţiuni, dacă acestea există, pentru ce se aplică, cum se aplică sau ce cuantum au acestea.

Aşteptăm să vedem Decizia 2.0 şi să înţelegem despre ce e vorba! Dacă decizia s-ar aplica aşa cum sună ea acum, atunci jumătate de milion de oameni, dacă aici calculăm şi cei din comunele periurbane ale oraşului, ar fi avut la dispoziţie câteva ore din noapte pentru a face rost toţi de măşti şi mănuşi pentru a se conforma deciziei.

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

1 comentariu pentru acest articol

Dali a spus: (aprilie 21st, 2020 at 22:30 )

Robule si moldovenii au fost mai destepti ca tine.Au anuntat masura,au lasat un termen oamenilor sa se pregateasca si au aplicato.Tu o dai seara cu aplicare de maine de la prima ora.Noroc cu presa ca ti-a sarit in capul tau vopsit.
Ghinionul cu pandemia asta este si amanarea alegerilor locale.

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Dominic Fritz îi invită pe timişoreni la o lecţie despre cum poate fi învins un sistem. Reprezentanți ai studenților din Serbia şi o lideră Tisza ajung la Timişoara

Joi și vineri la Timișoara se va desfăşura Forum for European Values, un eveniment internațional anual dedicat promovării valorilor europene, democrației și extinderii Uniunii Europene. Printre numeroasele prezenţe internaţionale, la manifestare vor ajunge reprezentanții studenților din Serbia și Andrea Anna Bujdosó, lidera grupului Tisza din Parlamentul de la Budapesta  Principal organizator al evenimentului, fostul primar...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Dominic Fritz îi invită pe timişoreni la o lecţie despre cum poate fi învins un sistem. Reprezentanți ai studenților din Serbia şi o lideră Tisza ajung la Timişoara
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Fotbalul juvenil de vest se adună la Arad: Programul oficial al Turneului Selecționatelor AJF – Regiunea 5 (U12)

Ideea inovatoare pornită din Timiș, care a propus testarea și monitorizarea tinerilor fotbaliști prin meciuri inter-județene, prinde contur oficial la nivel regional. În perioada 6–8 noiembrie 2026, județul Arad devine capitala fotbalului juvenil din vestul țării, găzduind Turneul Selecționatelor AJF – Regiunea 5 – Vest, dedicat categoriei de vârstă U12 (copii născuți în 2015). Competiția,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Fotbalul juvenil de vest se adună la Arad: Programul oficial al Turneului Selecționatelor AJF – Regiunea 5 (U12)
ISHO Timișoara

Social vezi arhiva Social

Absolvenții Universității de Vest din 13 țări s-au întâlnit la Timișoara

Mai mulți absolvenți ai Universității de Vest Timișoara, care activează în străinătate, s-au întâlnit în cadrul celei de a doua ediții a evenimentului anual „Alumni Diaspora UVT”, desfășurată sub genericul „From Experience to Enthusiasm”. Au fost prezenți peste 200 de participanți, între care s-au aflat și 24 de cercetători invitați din străinătate, situați în douăsprezece...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Absolvenții Universității de Vest din 13 țări s-au întâlnit la Timișoara

Economic vezi arhiva Economic

Noi tendințe în domeniul sudurii, prezentate în cadrul unui workshop internațional

Specialiști din România și Ungaria vor prezenta soluții inovatoare, tehnologii digitale și aplicații practice din industria sudurii, în cadrul proiectului european COVE-WENDT, în cadrul căruia CCIA Timiș este partener. Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș, în calitate de partener al proiectului european COVE-WENDT – Centre of Vocational Excellence in Welding and Non-Destructive Testing, anunță...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Noi tendințe în domeniul sudurii, prezentate în cadrul unui workshop internațional

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Mai mulți absolvenți ai Universității de Vest Timișoara, care activează în străinătate, s-au întâlnit în cadrul celei de a doua ediții a evenimentului anual „Alumni Diaspora UVT”, desfășurată sub genericul „From Experience to Enthusiasm”. Au fost prezenți peste 200 de participanți, între care s-au aflat și 24 de cercetători invitați din străinătate, situați în douăsprezece...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Absolvenții Universității de Vest din 13 țări s-au întâlnit la Timișoara
Primăria Timișoara a decis care sunt orele în care timișorenii ”din popor” vor putea intra gratuit la bazinul de la Arena Aquasport, până la finalul anului. Orele nu sunt extraordinar de accesibile, în restul timpului bazinul va fi deschis pentru cei care se antrenează la diferite cluburi. Toată lumea, timișorenii care doresc să înoate, dar...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primăria a stabilit orele la care timișorenii vor avea acces gratuit la Arena Aquasport
Timișoara își scrie numele în istoria dansului internațional printr-o performanță de excepție obținută pe una dintre cele mai competitive scene ale lumii. Luca-Graziano Marcu și Daria Maria Ruxanda, elevi ai Liceului de Artă „Ion Vidu”, au câștigat locul I la prestigioasa competiție Youth America Grand Prix (YAGP) de la Paris, la categoria pas de deux...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Istorie la Paris: Timișoara cucerește locul I la Youth America Grand Prix, o premieră absolută pentru baletul românesc
Specialiști din România și Ungaria vor prezenta soluții inovatoare, tehnologii digitale și aplicații practice din industria sudurii, în cadrul proiectului european COVE-WENDT, în cadrul căruia CCIA Timiș este partener. Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș, în calitate de partener al proiectului european COVE-WENDT – Centre of Vocational Excellence in Welding and Non-Destructive Testing, anunță...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Noi tendințe în domeniul sudurii, prezentate în cadrul unui workshop internațional
Joi și vineri la Timișoara se va desfăşura Forum for European Values, un eveniment internațional anual dedicat promovării valorilor europene, democrației și extinderii Uniunii Europene. Printre numeroasele prezenţe internaţionale, la manifestare vor ajunge reprezentanții studenților din Serbia și Andrea Anna Bujdosó, lidera grupului Tisza din Parlamentul de la Budapesta  Principal organizator al evenimentului, fostul primar...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Dominic Fritz îi invită pe timişoreni la o lecţie despre cum poate fi învins un sistem. Reprezentanți ai studenților din Serbia şi o lideră Tisza ajung la Timişoara
ANAF oferă acum cetățenilor posibilitatea să își spună părerea despre modul în care au interacționat cu cei de la Finanțe. Instituția a introdus posibilitatea ca cetățenii să evalueze, prin scanarea unui cod QR, serviciile primite în unitățile fiscale. Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) anunță introducerea unui nou instrument de evaluare a calității serviciilor oferite...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Ați intrat în contact cu ANAF? Acum puteți evalua activitatea instituției
Stadionul realizat de Primăria Timișoara pe calea Buziașului are acum ”mobilier” în tribune. Lucrătorii de pe șantier au demarat montarea scaunelor din plastic. Forfotă pe stadionul Eroii Revoluției din Timișoara. În tribunele acestuia se montează scaunele care vor găzdui spectatorii care vor urmări meciurile celor de la Poli Timișoara sau de la alte evenimente. Viceprimarul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul În tribunele noului stadion de la Timișoara se montează scaunele/VIDEO
Rectorul Universității Politehnica Timișoara, Florin Drăgan, susține că orașul este pregătit să treacă de la un model bazat pe costuri reduse și pe atragerea investițiilor străine la unul bazat pe dezvoltarea capacității de cercetare, inovare și creare de produse tehnologice proprii. El porneşte de la premiza că Timișoara are inginerii, universitățile și companiile de care...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Rectorul UPT, Florin Drăgan, iniţiază un dialog între universități, companii și autorități pentru a trece de la executarea tehnologiei la crearea ei
Ideea inovatoare pornită din Timiș, care a propus testarea și monitorizarea tinerilor fotbaliști prin meciuri inter-județene, prinde contur oficial la nivel regional. În perioada 6–8 noiembrie 2026, județul Arad devine capitala fotbalului juvenil din vestul țării, găzduind Turneul Selecționatelor AJF – Regiunea 5 – Vest, dedicat categoriei de vârstă U12 (copii născuți în 2015). Competiția,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Fotbalul juvenil de vest se adună la Arad: Programul oficial al Turneului Selecționatelor AJF – Regiunea 5 (U12)
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.