Klaus Iohannis: Vor rămâne multe restricții după 15 mai. Nu vom putea să ne întâlnim în grupuri mai mari de 3. Nu vom putea merge la restaurante și mall-uri

Klaus Iohannis

Klaus Iohannis

Preşedintele Klaus Iohannis a anunțat marți, într-o conferință de presă la Palatul Cotroceni, că o relaxare prematură ar fi greşită. Ca atare, după 15 mai vor rămâne în vigoare multe dintre actualele restricţii. Printre altele, restaurantele şi mall-urile vor râmîne închise, festivaluri nu vor mai avea loc în acest an, iar competiţiile sportive se vor desfăşra fără spectatori.

Preşedintele Klaus Iohannsi a afirmat că săptămâna viitoare se va decide dacă starea de urgenţă va fi prelungită şi după 15 mai sau se va opta pentru stare de alertă. Şeful statului a afirmat că, oricum, multe restricţii vor rămâne în vigoare şi după 15 mai.

”Nu vom putea să ne întâlnim în grupuri mai mari de trei, nu vom putea să plecăm din localitate fără un motiv foarte serios. Nu vom putea merge la restaurante și mall-uri. Marile festivaluri probabil nu vor avea loc în acest an, nu putem risca să avem un număr mare de persoane în același loc. Competițiile sportive: dacă se vor relua, există o probabilitate mare să se reia fără spectatori. Măsurile pe care le vom lua vor fi graduale: în 15 mai va fi ceva, dacă lucrurile vor merge încă ceva din 15 iunie și tot așa. Și tot timpul cu ochii pe statistică”, a declarat șeful statului.

Iohannis a afirmat că în această epidemie autoritățile împreună cu medicii și românii au obținut rezultate notabile. În acest sens a prezentat un grafic privind date statistice din mai multe ţări, respectiv numărul de bolnavi raportat la un milion de locuitori.

“Am ajuns la diferențe foarte mari între diferite state. Un raport foarte mare are Spania – aproape 5.000 dintr-un milion sunt pozitivi. În Italia – 3.000 la milion, date apropiate și în SUA, Datele din România sunt cele mai de jos, ceea ce ne arată că avem circa 600 de bolnavi la un milion de locuitori. De aceea am spus că autoritățile și cetățenii au rezultate foarte bune”, a declarat Iohannis.

El a mai atras atenţia că o anumită relaxare după 15 mai  nu înseamnaă revenirea la viața normală de dinainte de epidemie

 

 

 

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


ISHO Timișoara

Administratie vezi arhiva Administratie

dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Profesorul și antrenorul emerit Emil Grozescu s-a stins miercuri din viața

A murit astăzi Emil Grozescu (născut 1933), cel care timp de peste 40 de ani a fost coordonatorul secției de atletism al clubului CSU Politehnica, perioadă în care a dat numeroase generații de campioni naționali, europeni, mondiali. A adunat peste 350 de titluri naționale și 650 de medalii la campionatele naționale. A fost declarat antrenor...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Profesorul și antrenorul emerit Emil Grozescu s-a stins miercuri din viața
L'architect du beaute

Social vezi arhiva Social

MAXAGRO împreună cu partenerii au organizat o acțiune caritabilă TIMOTION la Gătaia

Acțiunea desfășurată azi la Gătaia are scop caritabil, în sprijinul copiilor proveniți din medii defavorizate. Primăria Gătaia, reprezentată de primarul, Raul Cozarov, Liceul Teoretic Gătaia, sponsorii Maxagro Grup, Curea Company, Lusioni SRL și Delclaudys SRL, împreună cu United Way România și voluntarii de la Liceul Teoretic Gătaia și-au unit forțele pentru organizarea crosului Timition la...
Citeşte tot articolul Citeste articolul MAXAGRO împreună cu partenerii au organizat o acțiune caritabilă TIMOTION la Gătaia

Economic vezi arhiva Economic

Demarează lucrări de modernizare a infrastructurii energiei electrice în zona Gărâna-Văliug-Trei Ape

Infrastructura de distribuție a energiei electrice din zona Gărâna-Văliug-Trei Ape intră în modernizare, pentru a îmbunătăți calitatea serviciilor pentru un număr aproximativ de 650 clienți existenți și a asigura o capacitate sporită a rețelei de a alimenta consumurile viitoare. Rețelele electrice vizate deservesc clienții din Brebu Nou, Gărâna și zona de Agrement Lac Trei Ape....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Demarează lucrări de modernizare a infrastructurii  energiei electrice în zona Gărâna-Văliug-Trei Ape

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Acțiunea desfășurată azi la Gătaia are scop caritabil, în sprijinul copiilor proveniți din medii defavorizate. Primăria Gătaia, reprezentată de primarul, Raul Cozarov, Liceul Teoretic Gătaia, sponsorii Maxagro Grup, Curea Company, Lusioni SRL și Delclaudys SRL, împreună cu United Way România și voluntarii de la Liceul Teoretic Gătaia și-au unit forțele pentru organizarea crosului Timition la...
Citeşte tot articolul Citeste articolul MAXAGRO împreună cu partenerii au organizat o acțiune caritabilă TIMOTION la Gătaia
Un control realizat în zona unde o balastieră exploatează și prelucrează agregate minerale și realizează asfalt a fost sancționată de Apele Române Banat cu o amendă usturătoare. Angajații de la Inspecția Apelor Banat și un grup de specialiști în măsurători cadastrale și topobatimetrice din ABA Banat au desfășurat un control în zona localității Jena din...
Citeşte tot articolul Citeste articolul O balastieră din Jena a fost amendată cu 80.000 de lei de către Apele Române Banat
Ecourile jafului din 2025 de la Poșta Mare încă nu s-au stins. Dacă cei trei bandiți au fost prinși și trimiși la închisoare, iată că o femeie care lucra în acel loc va avea probabil același drum. La data de 19 mai 2026, polițiștii Serviciului de Investigații Criminale din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Timiș,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Cei care au jefuit Poșta Română au avut un om în interior. O femeie a primit astăzi control judiciar în acel caz
Primarul Timișoarei, Dominic Fritz, acuză Garda de Mediu Timiș de atacuri cu iz politic, după ce un control realizat de aceasta pe străzile din oraș ar putea duce la o amendă de 100.000 de lei. Se pare că subiectul disputei sunt deja celebrii bolovani plantați pe numeroase străzi din Timișoara, pe marginea trotuarelor, pentru a...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primăria, în pragul unei amenzi de 100.000 de lei. Primarul Fritz acuză Garda de Mediu Timiș de comenzi politice/FOTO
Miercuri, în jurul orei 14:30, ISU Timiș a fost solicitat să intervină pentru stingerea unui incendiu izbucnit la mansarda unei case de pe strada Dan Căpitan din Timișoara, zona Blașcovici. La fața locului s-au deplasat de urgență o autospecială de primă intervenție și comandă, trei autospeciale de stingere, o autospecială de intervenție și salvare de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Incendiu la mansarda unei locuințe pe strada Dan Căpitan din Timișoara. O femeie se zbate între viață și moarte
Pe 23 mai va avea loc „Bike & Bark with Maya”, un eveniment caritabil dedicat susținerii câinilor salvați de Asociația Furrytales. Acesta aduce împreună comunitatea bicicliștilor și iubitorii de animale pentru o cauză simplă: sprijinirea câinilor salvați de Asociația Furrytales. Evenimentul are loc cu participarea comunității SufletePe2Roti, iar donațiile strânse vor susține exclusiv nevoile blănoșilor...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Pedalați pentru Asociația Furrytales. Donațiile vor merge către susținerea câinilor salvați
Infrastructura de distribuție a energiei electrice din zona Gărâna-Văliug-Trei Ape intră în modernizare, pentru a îmbunătăți calitatea serviciilor pentru un număr aproximativ de 650 clienți existenți și a asigura o capacitate sporită a rețelei de a alimenta consumurile viitoare. Rețelele electrice vizate deservesc clienții din Brebu Nou, Gărâna și zona de Agrement Lac Trei Ape....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Demarează lucrări de modernizare a infrastructurii  energiei electrice în zona Gărâna-Văliug-Trei Ape
Noul lider al PNL Timișoara, Ionuț Gaiță, spune că alianțele cu alte partide se fac atunci când acestea sunt în favoarea cetățenilor. Totuși, el admite că în partide există și o disciplină, impusă de votul majorității, împotriva căruia nu se poate merge. La fel, în perioada următoare consilierii locali ai PNL Timișoara vor urmări binele...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Ionuț Gaiță vrea colaborare politică pentru cetățeni: ”Nu vom da niciun cec în alb niciunui partid politic”
Seria ambasadorilor veniți la Timișoara pentru discuții cu studenții continuă. Astfel, Universitatea de Vest Timișoara organizează, prin implicarea Facultății de Litere, Istorie, Filosofie și Teologie, un nou eveniment din seria „Ambasadori în dialog@UVT”, avându-l ca invitat pe Excelența Sa Radko Vlaykov, Ambasadorul Republicii Bulgaria în România. Evenimentul va avea loc în data de 22 mai 2026,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Ambasadorul Bulgariei în România vine la UVT să discute cu studenții
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.