Turneul final al ediției 2020 al Naționalelor Universitare de fotbal era preconizat să se desfășoare între 15-17 mai, la Oradea. Adică în acest weekend. Evident că, din cauza pandemiei de coronavirus, competiţia a fost amânată și rămâne de văzut dacă se va mai disputa în acest an.
Campionatul Național Universitar al României la fotbal (pe teren mare, în 11), desfășurat anual, este organizat de Federaţia Sportului Şcolar şi Universitar din România, Universitatea Politehnica Timişoara și Federația Română de Fotbal.
Campioanele edițiilor trecute au fost Universitatea Constantin Brâncuși Târgu-Jiu (2015), Universitatea Babeș-Bolyai Cluj-Napoca (2016, 2018) și Universitatea de Vest Timișoara (2017, 2019).
Campioana națională din acest an trebuia să reprezinte România la Jocurile Europene Universitare, care erau programate la Belgrad, între 12-25 iulie. Însă, tot din cauza pandemiei de coronavirus, această amplă competiţie organizată de European University Sports Association a fost amânată pentru 2021.
Anul trecut, turneul final s-a desfășurat la Timișoara, iar Universitatea Politehnica Timişoara (foto) a terminat pe locul 4.
Comentarii prin facebook