Traficul rutier pe unul dintre principalele drumuri care leagă Timişoara de restul ţării a fost blocat, din cauza apelor care au ajuns pe carosabil. Afectată este circulaţia pe DN 6, care leagă capitala Banatului de Orşova, în zona comunei Domaşnea.
Direcţia de Drumuri şi Poduri Timişoara a anunţat că circulația rutieră este oprită pentru autoturisme în zona amintită, pe DN 6 ruta Domașnea – Teregova.
Autocamioanele circulă dirijat, pe partea dreaptă. Circulația era iniţial îngreunată, din cauza viiturii care a ajuns pe carosabil, pentru ca ulterior să fie oprită pentru vehiculele mici. Adaptați viteza la condițiile de trafic, au anunţat cei de la DRDP Timişoara!
Comentarii prin facebook