Accidentul de circulaţie a avut loc în jurul orei 17.00, pe strada Demetriade. În accident au fost implicate două autoturisme în care se aflau cinci persoane. Două victime au ajuns la spital.
Dintre cele cinci persoane implicate în accident, trei victime au primit îngrijiri medicale, iar două au fost transportate la spital. La fața locului au intervenit o autospecială de primă intervenție, o autospecială cu modul de descarcerare, un echipaj SMURD, nouă pompieri și o ambulanță SAJ.
Comentarii prin facebook